Un român din Italia a păcălit zeci de oameni cărora le-a dat documente false și ștampile inventate. Metoda folosită
Stiri externe 03-09-2025 | 22:40 Shutterstock Claudia Alionescu
Bărbatul a fost arestat de Garda Financiară din Verona, în urma unei dispoziții a Parchetului din Verona, care îl anchetase deja în luna aprilie pentru falsificarea sigiliilor publice și a instrumentelor destinate autentificării sau certificării oficiale, precum și pentru utilizarea acestor sigilii și instrumente falsificate, relatează ansa.it.
Românul, de fapt, folosise ștampile și documente falsificate pentru eliberarea de atestări, legalizări de documente, prezentându-se drept consultant sau intermediar pentru rezolvarea formalităților pentru oricine avea nevoie să folosească un act italian în România sau, invers, un act românesc în Italia.
După ce primea o solicitare, în loc să se adreseze autorităților competente pentru eliberarea certificatelor sau notarilor înscriși în registrul profesional, inculpatul redacta personal actele cerute și le autentifica sau atesta veridicitatea cu ștampile și semnături false.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
În cadrul anchetei au fost confiscate, printre altele, ștampile purtând însemnul Republicii Italiene și altele referitoare la România, precum și ștampile cu numele unor funcționari publici și notari din ambele țări, care s-a dovedit că erau inventate. Străinul ar fi creat special diverse documente (acte notariale, certificate etc.), pe care, după ce le tipărea, aplica ștampilele falsificate și semnăturile unor notari și funcționari publici inexistenți.
Citește și
În ciuda interdicțiilor impuse de tribunal, bărbatul a continuat să-și exercite profesia, primind clienți pentru care a întocmit dosare, cel puțin 50 în ultima perioadă, motiv pentru care Parchetul a dispus măsura arestului preventiv.
Simulare făcută de Guvern pe concedierile din primării. La Bihor, unde a „tăiat” deja Bolojan, e nevoie de oameni
Vezi articol complet la: Protv