Sinuciderile reprezintă un deces din 100 la nivel mondial, avertizează OMS. Tinerii sunt printre cei mai vulnerabili

Vizual pentru sinuciderile reprezintă deces pe Top10stiri.ro

Sinuciderile reprezintă un deces din 100 la nivel mondial, avertizează OMS. Tinerii sunt printre cei mai vulnerabili

Stiri externe 02-09-2025 | 16:57 Shutterstock Lorena Mihăilă

OMS a deplâns totodată insuficiența progreselor realizate în combaterea uneia dintre principalele cauze de deces în rândul tinerilor, informează AFP, citată de Agerpres.

„Sinuciderea a cauzat moartea a aproximativ 727.000 de persoane doar în anul 2021”, a declarat Devora Kestel, aflată la conducerea departamentului de Sănătate mintală din cadrul OMS, într-o conferință de presă.

Tinerii, cei mai vulnerabili

Într-un nou raport, OMS subliniază că suicidul este una dintre principalele cauze de deces în rândul tinerilor din toate țările și din toate categoriile socio-economice.

Citește și

În pofida eforturilor desfășurate la nivel mondial, progresele realizate sunt prea slabe pentru ca obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD, adoptat în 2015) de Organizația Națiunilor Unite (ONU), ce constă în reducerea cu o treime a ratei sinuciderilor până în 2030, să poată fi atins.

„Dacă tendința actuală va continua, reducerea nu va fi decât de 12%”, în următorii cinci ani, a detaliat Devora Kestel.

La nivel global, rata sinuciderilor a scăzut cu 35% între anii 2000 și 2021, rămânând stabilă în timpul pandemiei de COVID-19 în pofida unei creșteri a factorilor de risc, potrivit noului raport.

Țările cu cele mai multe sinucideri

Aproape trei sferturi (73%) din totalul sinuciderilor se produc în țări cu venituri mici și mijlocii, unde se află majoritatea populației globale.

Țările cu venituri mari prezintă o rată a sinuciderilor mai ridicată, dar este dificil de stabilit comparații, întrucât producția de date statistice în aceste țări este mai dezvoltată decât în țările sărace, au explicat specialiștii de la OMS.

Sinuciderea rămâne o consecință dramatică a unor tulburări ale sănătății mintale, precizează aceeași organizație într-un comunicat.

Mai mult de 1 miliard de persoane suferă de astfel de tulburări, cele mai frecvente fiind anxietatea și depresia, iar acest număr crește mai rapid decât cel al populației mondiale, potrivit OMS.

Vezi toate știrile de pe sinuciderile reprezintă deces


Vezi articol complet la: Protv