Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 22:09
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat dacă are demisia „scrisă pe masă” sau o folosește ca formă de presiune
HotNews.ro Share
Prim-ministrul Ilie Bolojan la o conferință de presă la Palatul Victoria din București, 29 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, într-un interviu acordat Antena 3 CNN, că nu utilizează demisia „ca o formă de presiune” asupra partenerilor din coaliția de guvernare.
„Domnule premier, aveți demisia scrisă și pregătită pe masă sau folosiți demisia ca o formă de presiune în negocierile din coaliție?”, a fost întrebarea pusă șefului guvernului de către o jurnalistă a postului, după ce, în primă instanță, la o întrebare similară adresată de moderatorul Mihai Gâdea, Bolojan nu oferise un răspuns clar.
„Nu folosesc demisia ca o formă de presiune. Nu am făcut asta niciodată, dar în momentul – v-am spus și mai înainte – ocupi o funcție publică și știi care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, pe baza căruia ai acceptat ocuparea acestei funcții, este o dovadă de responsabilitate să insiști să faci lucrurile așa cum trebuie, pentru că altfel, dacă încercăm doar să mimăm cum am mai mimat și în alte perioade, nu facem decât să ne reîntoarcem la asemenea dificultăți pe care le-am prezentat și sunt cunoscute, în situația” în care eram și înainte, a răspuns Ilie Bolojan.
Chestionat dacă nu se teme de faptul că în cazul în care folosește această amenințare cu demisia în mod repetat, atunci când chiar va demisiona nu o să fie crezut de nimeni, premierul a precizat: „Această demisie nu a fost folosită în mod repetitiv, subliniez. Dar cu așa-numitele știri care apar câteodată și cu toate discuțiile nesemnificative care de multe ori bruiază agenda publică serioasă, nu pot să explic în fiecare un lucru altfel”.
Urmărește cele mai importante știri
„Sunt un om care sunt responsabil pentru poziția pe care o ocup și mi se pare un act de responsabilitate să îți asumi să duci la capăt un proiect, dacă îl poți duce”, a subliniat Bolojan.
„Nu poți să faci reforme uitându-te în permanență la sondaje, gândindu-te că faci acțiuni de imagine. Nu rezolvi nici reformele, nici imaginea”, a mai declarat el, în cadrul interviului.
„Niciun partid când e pus în situația adoptării unor astfel de măsuri nu are cum să fie mulțumit, cel puțin până în momentul de față aceste partide au dovedit că au înțeles în ce situație este România și nu trebuie să ne ascundem, România a ajuns în această situație și cu ceea ce am făcut noi în ultimii ani. Problema este să vedem cum scoatem România din această fundătură și putem. Ar fi din partea mea o lipsă de respect față de cetățeni să știu că nu pot să fac ceva pe un post, în momentul în care nu poți să faci ceea ce trebuie și vezi că lucrurile nu merg bine eu cred că a-ți asuma public această situație este un act de responsabilitate și normalitate”, a mai spus șeful guvernului.
Ilie Bolojan anunță cât plătește România dobândă pentru banii împrumutați: „Atât costă Autostrada Moldovei” Un ministru din guvernul lui Bolojan avertizează că inflația riscă să ajungă la 15%. „Dacă se întâmplă, cineva trebuie să răspundă”
Vezi articol complet la: HotNews
