Categories: National

Premierul huthi din Yemen, Ahmad Ghaleb al-Rahwi, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene

  • Home
  • Știri Externe
  • În lume
  • Premierul huthi din Yemen, Ahmad Ghaleb al-Rahwi, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene

Premierul huthi din Yemen, Ahmad Ghaleb al-Rahwi, a fost ucis în urma unor atacuri israeliene

Război în Israel Oana Ababei 1 live Publicat: 30.08.2025 20:18 Ultima actualizare: 30.08.2025 20:38

Rebelii huthi din Yemen au anunțat sâmbătă moartea șefului lor, Ahmad Ghaleb al-Rahwi, în urma unor atacuri aeriene israeliene desfășurate joi la Sanaa. În urma agresiunilor, au murit și mai mulţi dintre miniștrii lui al-Rahwi.

Ahmad Ghaleb al-Rahwi. FOTO: X/@iAmIshfaqWadoo

„Anunţăm martiriul combatantului Ahmad Ghaleb al-Rahwi, şeful guvernului, împreună cu mai mulţi dintre miniştrii săi, în agresiunea de joi a inamicului israelian atunci când se aflau într-o reuniune la Sanaa”, se arată într-un comunicat difuzat de televiziunea huthi Al-Massirah. Potrivit sursei, mai mulţi membri ai Guvernului au fost răniţi, unii grav, informează AFP și BBC.

Armata israeliană a confirmat atacurile, precizând că a vizat o „ţintă militară” în capitala yemenită, aflată sub controlul rebelilor huthi. Aceștia, susținuți de Iran, dețin controlul asupra unor teritorii vaste din Yemen, inclusiv capitala Sanaa, unde au instalat instituții politice.

Ahmad Ghaleb al-Rahwi, originar din Khanfar, guvernoratul Abyan, era recunoscut pentru reziliența sa, legătura profundă cu comunitatea și zecile de ani de serviciu public. De-a lungul carierei, a supraviețuit mai multor tentative de asasinat și pierderi personale, devenind un simbol al devotamentului față de suveranitatea Yemenului.

Urmărește cele mai importante știri

Huthi afirmă că acționează în sprijinul palestinienilor în conflictul din Fâșia Gaza și lansează frecvent atacuri cu rachete și drone asupra Israelului, majoritatea fiind interceptate. Miercuri, aceştia au revendicat un alt atac cu rachetă împotriva Israelului, care a fost neutralizat, conform armatei israeliene.

În ultimele luni, rebelii au atacat nave cu legături israeliene în largul Yemenului, iar Israelul a ripostat prin mai multe raiduri, vizând în special porturi din vestul țării şi aeroportul din Sanaa.

Oana Ababei Citește mai multe despre: razboiyemenarmata israeliană


Vezi articol complet la: Adevarul

Share

Recent Posts

  • Știri

BTS se întoarce cu concert la Seul după serviciul militar

Giganții K-pop-ului BTS au sărbătorit revenirea lor cu un concert spectaculos în Seul, după ce…

15 minute ago
  • Știri

Tendai Biti, lider al opoziției din Zimbabwe, arestat

Tendai Biti, fost ministru de finanțe al Zimbabwe și lider al opoziției, a fost arestat…

16 minute ago
  • Știri

Protest masiv la Praga împotriva lui Babis

Organizatorii din mișcarea Un Million de Momente pentru Democrație au estimat că peste 200.000 de…

16 minute ago
  • Știri

Thessaloniki: Amintirea Ierusalimului Balcanilor

În martie 1943, sirenele au marcat începutul uneia dintre cele mai eficiente și mai crude…

6 ore ago
  • Știri

Robert Mueller, fostul șef FBI, a murit la 81 de ani

Robert Mueller, fostul director al FBI și procuror special care a condus ancheta privind presupusa…

6 ore ago
  • Știri

Ucraina și Rusia schimbă lovituri pe fondul negocierilor

Loviturile militare continuă între Ucraina și Rusia în timp ce negociatori americani și ucraineni s-au…

6 ore ago