Macron îl asigură pe Zelenski: „Europenii sunt gata să ofere garanţiile de securitate pentru Ucraina”
Stiri externe 03-09-2025 | 21:51 Getty Alexandru Toader
Europenii sunt “gata să ofere garanţiile de securitate pentru Ucraina şi ucraineni, în ziua în care o pace va fi semnată”, la finalul unei lungi perioade de pregătire care “s-a încheiat”, a anunţat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, primindu-l la Paris pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
“Europa este aici, pentru prima dată cu acest nivel de angajament şi de intensitate”, a declarat preşedintele francez în faţa presei la Palatul Elysee. “Acum problema este de a cunoaşte sinceritatea Rusiei şi a angajamentelor sale succesive atunci când ea a propus pace SUA”, a adăugat Macron cu o zi înainte de summitul “Coaliţiei Voinţei” ai cărei membri sunt gata să furnizeze garanţii şi de o convorbire la telefon cu Donald Trump.
La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu vede deocamdată “semne” care să arate că Rusia intenţionează să pună capăt invaziei asupra ţării sale, lansată în 2022.
“Din nefericire, încă nu am văzut semne din partea Rusiei care să arate că ei (ruşii) vor să pună capăt războiului”, a declarat Zelenski la Palatul Elysee, declarându-se totodată convins că Europa şi SUA vor ajuta Kievul “să sporească presiunea asupra Rusiei pentru a avansa spre o soluţie diplomatică”.
Citește și
‘Coaliţia Voinţei’ este formată din 31 de ţări, inclusiv România, care au promis sprijin consolidat pentru Ucraina împotriva agresiunii ruse şi care este condusă de Regatul Unit şi Franţa. Iniţiativa a fost anunţată în 2 martie de premierul britanic Keir Starmer, după summitul de la Londra privind Ucraina, desfăşurat sub motto-ul ”Securizarea viitorului nostru”.
Obiectivul declarat al iniţiativei este de a facilita încercările de negocieri de pace între Kiev şi Moscova lansate de SUA în februarie acest an, printr-o contribuţie la garanţii de securitate suficient de solide pentru Ucraina pentru a asigura durabilitatea unei potenţiale încetări a focului şi a unui acord de pace, potrivit Agerpres.
Vezi toate știrile de pe macron asigură zelenski
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Agerpres
Etichete: Ucraina, macron, Zelenski,
Dată publicare: 03-09-2025 21:51
Articol recomandat de sport.ro
Vezi articol complet la: Protv