Lider sindical: „Recomandăm clasei politice, pe 8 septembrie, să se țină la distanță de școală” / Protestele „vor continua” dacă rămân aceste măsuri și acest ministru al Educației

Foto reprezentând lider sindical recomandăm - Știri România

Actualitate marți, 2 septembrie 2025, 22:53

Lider sindical: „Recomandăm clasei politice, pe 8 septembrie, să se țină la distanță de școală” / Protestele „vor continua” dacă rămân aceste măsuri și acest ministru al Educației

HotNews.ro Share

Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat marți la Antena 3 că „acțiunile de protest vor continua” în sistemul de învățământ „atâta vreme cât rămân în vigoare aceste măsuri și atâta vreme cât avem acest ministru” al Educației, pe Daniel David.

Liderul sindical a vorbit despre acțiunile de protest care urmează.

„În momentul de față ne pregătim pentru acțiunile de protest, care vor continua prin pichetarea sediului Guvernului și a Ministerului Educației, începând de mâine, până în data de 5, iar pe 8 septembrie (…), în urma referendumului pe care noi l-am declanșat în rândul colegilor noștri, membri de sindicat, categoric nu ne dorim să participăm la niște festivități care (…) sunt lipsite de conținut. Nu prea avem ce să sărbătorim, nu avem timp de festivisme. Poate, eventual, să sărbătorim cei peste 35 de ani de austeritate în sistemul de învățământ preuniversitar, în învățământul românesc”, a declarat Marius Nistor.

El a comentat și intervenția de astăzi a ministrului Educației, care a anunțat că le va solicita directorilor de școli să îi informeze pe părinți dacă în unitatea de învățământ respectivă există forme de protest care afectează prima zi a anului școlar.

„Primul ministru al Educației – și poate e singurul – care a acceptat creșterea normei didactice de predare, creșterea efectivelor de elevi la clasă, comasări de unități școlare, astfel încât criteriile politice au devenit din ce în ce mai pregnante în funcționarea învățământului preuniversitar, iar astăzi transmite, prin acel mesaj, că directorii, pe care i-a afectat prin măsurile legate de creșterea obligației de catedră, trebuie să intervină și să spună cu fermitate că școala începe că așa vrea domnul ministru?”, a spus Marius Nistor.

Sindicalistul susține că „elevii sunt nemulțumiți, părinții sunt nemulțumiți, studenții sunt nemulțumiți”.

Citește mai multe știri pe top10stiri.ro


Vezi articol complet la: HotNews