Haz de necaz cu un fost mare talent al României, acum vedetă pe TikTok: „Dădeai goluri la EURO, acum te rogi să scadă euro sub 5 lei”

Imagine despre necaz mare talent - Top10stiri.ro
  • Home
  • Sport
  • Haz de necaz cu un fost mare talent al României, acum vedetă pe TikTok: „Dădeai goluri la EURO, acum te rogi să scadă euro sub 5 lei”

Haz de necaz cu un fost mare talent al României, acum vedetă pe TikTok: „Dădeai goluri la EURO, acum te rogi să scadă euro sub 5 lei”

Amelia Ionescu 1 live Publicat: 02.09.2025 06:28

Adrian Petre (27 de ani), odinioară considerat unul dintre cei mai promițători atacanți ai fotbalului românesc, traversează o perioadă total diferită față de anii în care strălucea în prima ligă și era convocat la națională.

Adrian Petre a semnat, de curând, cu CS Păulești Foto/TikTok

Aflându-se într-un proces de redescoperire, fostul atacant de la FCSB s-a lansat pe o nouă scenă, acolo unde a revenit în centrul atenției: platforma chineză TikTok. Cu autoironie, Adrian Petre face haz de necaz de propria situație sportivă. 

„Când lumea zice să te lași, dar tu încă nu te-ai apucat!”

Prin acest mod, fotbalistul a reușit să recâștige inimile internauților, în contextul în care aceștia sunt mereu prezenți, pe rețelele de socializare, pentru a-i ridica moralul. 

„Când acum cinci ani jucai pe Arena Națională, iar acum nici nu Waze nu mai găsești stadioanele…”/

„Când ai apărut pe coperta FIFA 20, iar acum mai apari maxim pe TikTok…”/

„Când dădeai goluri cu Brondby și Midtjylland, iar acum dai cu Băicoi și Vălenii de Munte…”/

„Când în urmă cu șase ani dădeai goluri la EURO, iar acum speri să coboare euro sub cinci lei…”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-a transmis fostul atacant de la FCSB, pe rețelele de socializare.

@adrianpetre981 Creierul meu o ia razna 😂 ##adrianpetre #viral #fy #fyp #foryoupagе #funnytiktok #romania ♬ sunet original – 𝒱𝒜𝐿𝐸𝒩𝒯𝐼𝒩

Complet cuceriți de maniera în care fotbalistul privește situația nefastă, fanii acestuia nu îl descurajează. Oamenii speră ca Petre să își recapete forma de odinioară și să se relanseze în carieră în viitorul apropiat.

A semnat cu CS Păulești, în Liga 3

În prezent, atacantul este legitimat la CS Păulești, formație care se luptă aprig pentru promovarea în divizia B. Petre a bătut palma cu noua formație în luna august a acestui an, la scurt timp după despărțirea de Concordia Chiajna, gruparea care l-a făcut să se răzgândească în privința gândurilor de retragere din anul 2024.

Urmărește cele mai importante știri

„În momentul acesta, Adi Petre a semnat un contract cu echipa pe care am preluat-o eu, din Liga 3. Este vorba despre CS Păulești. Contractul este mai mult legat de revenirea lui medicală. A avut niște probleme și nu a putut juca la nivelul la care își dorea. Am decis să ne ajutăm reciproc.

Vreau să promovăm în Liga 2. Adi este bine, marchează goluri în partidele amicale. Clar, este peste nivelul din Liga 3. Are niște probleme la spate, o mică hernie de disc. Problemele sale au fost tratate superficial, iar acum este sub un tratament. Am avut două cantonamente și este pe drumul cel bun.

Eu zic că o să vedem un alt Adrian Petre în acest sezon. El are nevoie de încredere, e vorba de mult mental. Trebuie să fie susținut, a jucat la nivelul la care a jucat. Este o vârstă perfectă pentru el, pentru a-și da seama de greșelile pe care le-a făcut. Are liniște aici, are de toate!”, a spus Claudiu Blaga, patronul de la CS Păulești, conform digisport.ro.

Începutul unui declin în carieră

Adi Petre a făcut primii pași în fotbalul mare la UTA Arad, clubul unde s-a format și de unde, în 2017, a plecat spre experiența internațională la Esbjerg, în Danemarca. Acolo a evoluat timp de trei sezoane, însă cariera lui a luat apoi o turnură mai puțin constantă. Transferul la FCSB nu i-a adus consacrarea așteptată, iar după doar câteva luni a părăsit echipa lui Gigi Becali.

Au urmat mai multe încercări de relansare, trecând pe la formații precum Cosenza, din Italia, revenirea la UTA, apoi Farul Constanța și Levadiakos, în Grecia. Vara anului 2023 l-a găsit la Hermannstadt, unde însă a strâns doar 145 de minute pe teren, fără să reușească să marcheze. După aceea, a bifat scurte aventuri la Arsenal Tunari și Concordia Chiajna, însă forma din anii de început a rămas departe de a fi regăsită.

Amelia Ionescu


Vezi articol complet la: Adevarul