Gérard Depardieu, trimis în judecată după ce ar fi violat-o pe actrița Charlotte Arnould

gérard depardieu trimis - Imagine ilustrativă
  • Home
  • Showbiz
  • Vedete
  • Gérard Depardieu, trimis în judecată după ce ar fi violat-o pe actrița Charlotte Arnould

Gérard Depardieu, trimis în judecată după ce ar fi violat-o pe actrița Charlotte Arnould

Oana Ababei 1 live Publicat: 02.09.2025 18:49

Actorul francez Gérard Depardieu va fi judecat pentru viol și agresiune sexuală, în urma acuzațiilor formulate de actrița Charlotte Arnould, care susține că a fost atacată în locuința acestuia din Paris, în august 2018.

„Niciodată, niciodată nu am abuzat de o femeie”, spune Depardieu. FOTO: Getty Images

Depardieu, în vârstă de 76 de ani, este anchetat în acest dosar încă din 2020, însă data procesului nu a fost încă stabilită. Avocata victimei a declarat că instanța a dispus judecarea cazului la tribunalul penal din Paris, pentru fapte comise la 7 și 13 august 2018. „Suntem ușurate și încrezătoare”, a transmis aceasta, conform The Guardian.

Charlotte Arnould, care avea 22 de ani la momentul presupuselor atacuri, l-a reclamat pe actor în august 2018, la doar câteva zile după incident. Într-o scrisoare deschisă publicată în octombrie 2023, Depardieu a negat acuzațiile, afirmând că orice întâlnire cu Arnould a fost consensuală: „Niciodată, niciodată nu am abuzat de o femeie.”

În mai 2025, Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare într-un alt dosar, după ce a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe platoul de filmare al peliculei Les Volets Verts în 2021. Numele său a fost inclus în registrul agresorilor sexuali din Franța.

Vezi toate știrile de pe gérard depardieu trimis


Vezi articol complet la: Adevarul