Două persoane și-au pierdut viața și trei au fost rănite, între care o tânără însărcinată, după ce o autoutilitară s-a ciocnit cu o căruță în județul Iași. Calul care tracta atelajul a murit

Două persoane au murit și alte trei, între care și o tânără însărcinată, au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier produs în comuna Scânteia, județul Iași, unde o autoutilitară și o căruță s-au ciocnit, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
Potrivit pompierilor, citați de News.ro, printre victime se află o tânără de 18 ani, însărcinată în două luni, aflată în căruță, care a suferit politraumatisme.
De asemenea, au fost răniți conducătorul autoutilitarei și un alt bărbat, aceștia fiind transportați la Spitalul de Neurochirurgie.
Cei care și-au pierdut viața sunt un bărbat de 50 de ani și unul de 21 de ani. ISU Iași a precizat că și calul care tracta atelajul hipo a murit în urma impactului.
Vezi și articole de securitate cibernetică aici
Inițial, echipajele de intervenție au anunțat că cinci persoane erau implicate, două dintre ele fiind găsite în stop cardio-respirator, pentru care au fost aplicate manevre de resuscitare.
Sursa originală: HotNews