- Home
- Știri locale
- Vaslui
- Cisterna cu gaz metan răsturnată la Vaslui, greu de ridicat: autoritățile au adus un buldozer
Cisterna cu gaz metan răsturnată la Vaslui, greu de ridicat: autoritățile au adus un buldozer
Daniela Trifan 1 live Publicat: 03.09.2025 07:32
Autoritățile se confruntă cu dificultăți în repunerea pe roți a cisternei încărcate cu gaz metan, care s-a răsturnat marți după-amiază pe DN 24A, lângă localitatea Simila, județul Vaslui. După mai multe încercări eșuate, a fost adus un buldozer pentru a sprijini operațiunea.
Cisterna cu gaz metan răsturnată la Vaslui, greu de repus pe roți FOTO: ISU Vaslui
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a anunțat că transvazarea încărcăturii s-a încheiat în jurul orei 02:00, în noaptea de marți spre miercuri. Ulterior, pompierii au început îndepărtarea parapetului metalic de pe capul tractor și pregătirea manevrelor pentru ridicarea cisternei.
„După trei încercări, nu s-a reușit ridicarea cisternei, astfel că a fost chemat un buldozer să ajute”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui, citați de News.ro.
Accidentul și urmările imediate
Cisterna s-a răsturnat marți după-amiază, blocând circulația pe ambele sensuri ale drumului național. Din vehicul au existat scurgeri de gaz metan, însă acestea s-au produs în afara carosabilului. Pompierii au intervenit rapid cu două autospeciale pentru a preveni un incident major.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Vezi articol complet la: Adevarul