Actualitate miercuri, 17 septembrie 2025, 06:54
Un basm cules de frații Grimm cu două secole în urmă ilustrează un pericol tehnologic contemporan. ”Cum va arăta viața oamenilor când toate dorințele pot fi îndeplinite?”
HotNews.ro Share
O statuie a fraților Grimm amplasată în orașul german Hanau, localitatea în care s-au născut, FOTO: Nicolas Armer / AFP / Profimedia Images
Inteligența artificială va înlocui creativitatea cu ceva ce seamănă cu vechea tentație: ”Pune-ți o dorință magică și ea va fi satisfăcută”. Numai că dacă poți obține ușor orice, ce rămâne de făcut? Provocarea pentru generațiile viitoare va fi să se confrunte cu sentimentul de gol pe care ni-l lasă miracolul ușor de înfăptuit, scrie poetul austriac Clemens J. Setz într-un eseu publicat de The Guardian.
În basmul german „Pescarul și soția sa”, cules de frații Grimm în 1812, un bătrân prinde într-o zi un pește ciudat: un pește plat vorbitor. Se dovedește că înăuntrul acestui pește este prins un prinț fermecat și că el poate îndeplini orice dorință. Soția omului, Ilsebill, e încântată și își dorește lucruri tot mai exagerate. Transformă coliba mizerabilă într-un castel, dar acesta e doar începutul. În cele din urmă, vrea să devină papă și, în final, Dumnezeu. Aceasta înfurie elementele naturii. Marea se întunecă și Ilsebill este readusă la starea ei inițială de sărăcie. Morala poveștii: nu-ți dori nimic la care nu ai dreptul.
Sunt cunoscute mai multe variațiuni ale acestui motiv clasic din basme. Uneori, dorințele nu sunt atât de mult exagerate sau ofensatoare la adresa ordinii divine a lumii, cât pur și simplu stângace sau contradictorii.
„Astăzi, firește, majoritatea tinerilor cresc cu un pește fermecat în buzunar. Își pot dori ca temele să le fie făcute, iar peștele le va îndeplini dorințele. Își pot dori să vadă orice fel de act sexual imaginabil și (dacă ocolesc restricțiile regionale privind vârsta cu un VPN) acesta va fi vizibil. În curând, își vor putea dori filme pe orice temă aleg – iar ele vor fi generate în câteva secunde. Își doresc să fi terminat deja eseul universitar – și iată-l, e scris”, notează Setz.
Scriitorul Clemens J. Setz, FOTO: Jan Woitas / DPA / Profimedia
El argumentează că această schimbare de abordare nu va răsturna numai relația noastră ca consumatori ai artelor creative, ai conținutului scris, muzical sau vizual, ci va reconfigura și ce înseamnă a fi creativ și, prin urmare, ce înseamnă a fi om.
O lume în care tehnologia ne va satisface aproape orice dorință
„Îmi pot imagina că în viitorul apropiat majoritatea oamenilor vor putea să încredințeze unui reprezentant AI tot felul de interacțiuni obositoare – negocierea de contracte în numele lor sau acționarea ca agent al acestora, primirea și îndulcirea criticilor, colectarea de informații, urmărirea opiniilor și așa mai departe. Și marea nu se va mai întuneca niciodată”, continuă scriitorul austriac.
Potrivit acestuia, tinerele Ilsebill care stau în amfiteatrele universitare încă se pot aștepta deocamdată la sancțiuni atunci când profesorul lor, care a crescut într-o altă eră, observă că și-au făcut din nou eseul cu ajutorul peștelui fermecat.
Dar asta va dura doar câțiva ani, până când Ilsebill va face parte dintr-o majoritate încrezătoare în sine și majoritatea profesorilor vor fi crescut la rândul lor ca Ilsebill.
Ilsebill își dorește un iubit, un instructor spiritual, un terapeut – și în clipa următoare îl va avea. Cu fiecare dintre acești companioni, i se va părea că i-a cunoscut de ani de zile, ceea ce e – la propriu – adevărat.
Ilsebill ar putea fi acuzată că complică lucrurile când, asemenea predecesoarei ei mitice, își dorește într-o bună zi cu adevărat să devină papă, iar imediat chiar devine în micul ei univers. „Dar dacă oricine poate deveni cu ușurință papă, atunci farmecul de a fi papă dispare pentru generația Ilsebill. Pentru că lucrurile devin interesante și dorite numai când presupun un anumit grad de rezistență sau un obstacol de depășit. Ilsebill, însă, cunoaște acel tip de rezistență atrăgătoare numai prin învățarea din datul de comenzi – prin formularea tot mai precisă a dorințelor” către chatboți și alte instrumente AI, argumentează Setz, și continuă:
Altădată, Ilsebill rar întâlnea oameni care să găsească interesante sau remarcabile lucrurile pe care le spunea. Dar azi tot ce discută cu AI-ul ei e considerat interesant și remarcabil. În sfârșit cineva o ascultă cu adevărat, în modul în care niciun partener uman nu ar putea să o facă necondiționat.
Imagine ilustrativă / Shutterstock
O întrebare despre viitorul umanității
„Și ce se întâmplă dacă se ajunge la punctul în care toată împlinirea dorințelor o lasă pe Ilsebill cu un sentiment de gol? Ce căi îi mai rămân atunci deschise?”, întreabă scriitorul. El oferă 3 răspunsuri.
Prima este calea decadenței și, spune Setz, cunoaștem acest mecanism din studierea celor foarte bogați. În viitor, cei care au destui bani își vor putea permite încă terapeuți umani sau să meargă la cinematograf să vadă filme realizate cu oameni reali.
Scriitorul amintește de un caz tulburător pe care l-a întâlnit recent pe un forum despre AI, un utilizator sugerând că, în viitor, ar trebui pur și simplu să lăsăm o AI să producă în masă imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, astfel încât niciun copil real să nu fie rănit în producerea lor.
„Această sugestie a fost imediat ridiculizată, pentru că consumatorii de astfel de imagini nu cumpără doar orice stimul vizual, ci, în primul rând, certitudinea că copii reali au fost torturați. Ei insistă asupra provenienței credibile a produsului, asupra ‘aurii’ lui, ca să zicem așa. Dacă Ilsebill are suficient capital, într-un fel va fi ca ei”, spune autorul austriac.
Vezi mai multe știri aici
Potrivit acestuia, a doua cale este cea a unor comunități mici care se desprind și care își creează artificial dificultăți și obstacole unii altora, poate în stilul vechilor cluburi de sport sau de vânătoare, poate și într-un mod sectar. Se întâlnesc în secret sau exclusiv pentru un eveniment underground într-un subsol, eveniment care îi va obliga să stea la coadă. Nu există niciun scop în afară de actul chinuitor al statului la coadă în sine.
Setz spune că această idee i-a venit din romanul „Congresul futurologic” al scriitorului polonez Stanislaw Lem. „Azi, în 2025, statul la coadă este încă gratuit. Generațiile viitoare s-ar putea minuna de asta”, scrie Setz în The Guardian.
O „vină enormă” pentru a umple golul din interior
Setz, care în 2020 a câștigat prestigiosul premiu Kleist și un an mai târziu Premiul Georg Büchner, cel mai important premiu pentru literatura în limba germană, argumentează că a treia cale este cea mai probabilă și cea mai evidentă pentru Ilsebill.
În lumea ei de basm a împlinirii dorințelor, ea va descoperi un principiu cuprinzător care „colorează” din nou toate dorințele ei, le reechilibrează și le dă sens: vinovăția.
E bine-cunoscut că vinovăția este cel mai puternic mijloc de a lega o persoană de un produs. Un produs pe care îl iubești, dar pe care ți-e rușine să-l folosești, crește puternic în minte și se atașează puternic de o personalitate, învelit în nevroze și substituiri de virtuți din viața reală pentru a compensa vinovăția din ce în ce mai mare.
„Ilsebill își asumă firesc enorma vinovăție ecologică pentru risipa uriașă de resurse cauzată de AI. Principala vinovăție este transferată de la corporațiile gigant, de la companiile omniprezente sau chiar de la interacțiunea mai multor state, direct asupra lui Ilsebill, iar ea face acum lucrul logic: se restrânge și se pedepsește din ce în ce mai mult în modul în care își trăiește viața de zi cu zi”, notează scriitorul. El își imaginează următorul scenariu:
„În fiecare dimineață Ilsebill se trezește cu certitudinea că fiecare decizie mică, fiecare dorință oricât de neînsemnată, va face o pagubă masivă ‘planetei’, ‘societății’ sau ‘viitorului’. Înflorește în noua ei ipostază de salvatoare, în acest sistem de vinovăție vicariantă de tip martir”.
”Moare ca un Hristos al corporațiilor”
”Ilsebill nu protestează împotriva risipei absurde de resurse, ci își limitează toate libertățile în viața privată, precum aportul adecvat de nutrienți, consumul de apă, numărul de copii pe care îi are și libertatea de mișcare. În final moare, ca un fel de Hristos al corporațiilor, și își ia toate păcatele în mormânt”.
Setz conchide prin a nota că motivul pentru care atât de multe basme europene atenționau împotriva dorințelor necugetate era că, asemenea majorității povestirilor lungi care au fost rezultatul unui proces colectiv, tema lor de bază este maturizarea individului: cum crește o persoană, cum își găsește locul în viață, ce ar trebui să transmită generației următoare – toate aceste întrebări.
„Ilsebill, însă, cel puțin în acest ultim scenariu, nu mai are libertatea de a răspunde singură la niciuna dintre aceste întrebări. Totul va fi hotărât pentru ea”, încheie scriitorul austriac.
Unul din marii scriitori ai secolului XX a prefațat, cu 84 de ani în urmă, un paradox care amenință acum internetul
Vezi articol complet la: HotNews
