Război în Ucraina Oana Ababei 1 live Publicat: 30.08.2025 16:51
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat vineri, 29 august, în cadrul unei conferințe de presă, ceea ce a numit „trei piloni” ai garanțiilor de securitate necesare țării sale pentru a descuraja viitoare acte de agresiune rusă, în contextul unui posibil acord de pace menit să pună capăt războiului.
Moscova respinge ideea desfășurării de trupe occidentale. FOTO: Profimedia
Garanțiile de securitate pentru Ucraina, alături de recunoașterea controlului teritorial, rămân puncte importante de dispută în negocierile cu Rusia. În ciuda medierii administrației președintelui american Donald Trump, războiul continuă, iar părțile rămân departe de un consens, notează Newsweek.
Primul pilon vizează menținerea armatei ucrainene la nivelul actual de personal și asigurarea unei finanțări stabile pentru armament, sprijin ce ar urma să vină din partea Statelor Unite, prin producția internă de echipamente, precum dronele, și prin aprovizionarea mai amplă din partea Europei.
Al doilea pilon ar consta într-o garanție de securitate similară celei oferite de NATO, însă fără ca Ucraina să devină membră a Alianței – aspect deja exclus de Donald Trump. Zelenski a precizat că va discuta detaliile practice cu aliații europeni, inclusiv posibilitatea unei prezențe militare pe teren.
Al treilea pilon ar fi reprezentat de sancțiuni ferme împotriva Rusiei, menite să descurajeze Moscova și să pedepsească agresiunea, inclusiv prin utilizarea activelor rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea luptelor.
Deși nu l-a inclus oficial în această schemă, Zelenski a subliniat că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar aduce garanții economice și de securitate suplimentare.
Vezi toate știrile de pe zelenski propune trei
Moscova respinge ideea desfășurării de trupe occidentale, în special NATO, pe teritoriul ucrainean și insistă că dorința Kievului de a se apropia de Alianță a fost principala cauză a invaziei. Rusia propune un aranjament de securitate care să includă membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – Rusia, China, SUA, Marea Britanie și Franța – precum și alte state, precum Turcia.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat că orice acord care nu include Rusia este sortit eșecului, invocând precedentul negocierilor eșuate de la Istanbul din 2022.
„Nu putem accepta ca problemele de securitate colectivă să fie decise fără participarea Rusiei. Este o utopie… Și sunt convins că în Occident, mai ales în Statele Unite, acest lucru este înțeles foarte bine. Este o cale spre nicăieri”, a declarat Lavrov.
Oana Ababei Citește mai multe despre: rusiaucrainavolodimir zelenski
Vezi articol complet la: Adevarul
Marcel Ciolacu, atac dur la adresa premierului Bolojan: „Vrea să arate că e salvatorul omenirii…
Doi hoți au vrut să îi fure telefonul unei femei, în timp ce se aflau…
Actualitate marț Armata ucraineană confirmă pentru prima dată că a lovit Rusia cu rachetele americane…
Actualitate marț Marcel Ciolacu, atacuri în serie la Bolojan: „Vrea să arate că e salvatorul…
Un chinez care și-a criogenat soția a stârnit o dezbatere online, după ce a recunoscut…
România a învins San Marino cu scorul de 7-1, marţi seară, pe Stadionul „Ilie Oană”…