Categories: National

Un ultim apel al șefului OMS către Statele Unite să nu părăsească organizația. „Vom pierde toți”

Actualitate

Un ultim apel al șefului OMS către Statele Unite să nu părăsească organizația. „Vom pierde toți”

HotNews.ro

Tedros Adhanom Ghebreyesus Foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lansat joi un ultim apel către SUA să nu părăsească această organizaţie, din care principala putere a lunii ar urma să se retragă pe 22 ianuarie 2026, la un an după ce preşedintele Donald Trump a anunţat această decizie, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Există lucruri care pot fi realizate doar împreună cu OMS, legate de securitatea sanitară, şi din acest motiv cerem Statelor Unite să-şi reconsidere decizia, întrucât lumea poate fi în siguranţă numai dacă suntem toţi în aceeaşi barcă”, a declarat Tedros Ghebreyesus la o conferinţă de presă de bilanţ al anului 2025.

Plecarea Washingtonului din OMS, organizaţie în care Statele Unite au fost principalul contributor financiar până anul acesta, „va fi o pierdere pentru toată lumea” şi atât SUA, cât şi restul lumii vor avea de suferit, a adăugat Tedros.

El a amintit că ordinul executiv semnat de preşedintele american Donald Trump imediat după revenirea sa Casa Albă, prin care a stabilit retragerea SUA din OMS, enumera mai multe justificări ce ar motiva această decizie, dar, potrivit lui Tedros, „niciunul dintre aceste motive nu este întemeiat”.

Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

Ordinul lui Trump critica, de exemplu, modul în care OMS a gestionat pandemia de COVID-19 şi, în acest sens, Tedros a recunoscut că au existat „puncte slabe”, dar a apreciat că „s-au învăţat lecţii pentru îmbunătăţirea sistemelor de sănătate la toate nivelurile”.

Cât despre argumentul lui Trump conform căruia contribuţia financiară a SUA la OMS este excesivă, Tedros a afirmat că inclusiv această organizaţie „doreşte ca Statele Unite să plătească mai puţin”, pentru a-şi reduce dependenţa faţă de principalii săi donatori.

Vezi resurse educaționale aici

Iar în ce priveşte criticile administraţiei americane despre lipsa de independenţă a OMS – un alt motiv invocat de Trump în aceeaşi decizie – Tedros a apărat OMS, afirmând că această organizaţie nu a avut nicio problemă să-şi exprime dezacordul faţă de marile puteri, nu doar faţă de SUA, ci şi faţă de altele precum China şi Rusia.


Vezi articol complet la: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Circulația pe podul Giurgiu-Ruse va fi reluată de sărbători. De când se elimină restricțiile

Circulația pe podul Giurgiu-Ruse va fi reluată de sărbători. De când se elimină restricțiile Stiri…

2 hours ago

Minoră de 13 ani, dispărută în București. Poliția a făcut apel la populație

Minoră de 13 ani, dispărută în București. Poliția a făcut apel la populație Stiri actuale…

2 hours ago

Moment controversat din conferința de presă de la Curtea de Apel, semnalat de judecătorul Cristi Danileț: „Nu am găsit vreo normă care să permită asta”

Regulamentul instanțelor nu permite unor persoane străine de cauză să intre în posesia unei înregistrări…

2 hours ago

FCSB a învins spectaculos Feyenoord după ce a fost condusă cu două goluri în Europa League

FCSB a reuşit o victorie senzaţională cu Feyenoord Rotterdam, cu scorul de 4-3 (1-2), joi…

2 hours ago

Nicușor Dan, a doua intervenție în scandalul din Justiție: Președintele invită magistrații la o discuție „fără limită de timp”

Președintele Nicușor Dan a transmis, joi seară, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, o invitație…

2 hours ago

„Relația noastră cu SUA s-a schimbat”. Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, după atacul dur lansat de Trump la adresa UE

Donald Trump nu ar trebui să se implice în democrația europeană, a declarat joi președinta…

2 hours ago