Ștefan Borcea 1 live Publicat: 23.08.2025 15:08
Un șofer de 32 de ani din Republica Moldova a fost încătușat sâmbătă dimineață, după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor în localitatea Osoi, județul Iași.
Urmărire în trafic la Iași FOTO: Arhivă
Un șofer care conducea cu viteză sâmbătă dimineață, în localitatea ieșeană Osoi, punând în pericol circulația rutieră, a ignorat semnalul polițiștilor, refuzând să oprească.
Polițiștii au trecut imediat la urmărirea vehiculului, însă șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare și în localitatea Tomești a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de o femeie de 42 de ani, din municipiul Iași.
Femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Vezi toate știrile de pe șofer republica moldova
”Șoferul a fost încătușat, din verificările efectuate stabilindu-se identitatea acestuia, respectiv un bărbat de 32 de ani, din Republica Moldova. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, potrivit IPJ Iași.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ștefan Borcea Citește mai multe despre: republica moldovasoferaccident rutier
Vezi articol complet la: Adevarul
Vicepreședinte al PNL: ”Cătălin Drulă trebuie să se retragă imediat din cursa pentru Primăria Capitalei” Alegeri…
Primăria municipiului Buzău a decis să înlocuiască focurile de artificii cu un show de lumini,…
Daniel Băluță este pe locul cinci din punct de vedere al notorietății printre bucureșteni, iar…
Actualitate Noutăți în cazul fostului episcop de Huși, închis pentru abuzuri sexuale împotriva elevilor de…
SUA fac presiuni pentru ca Ucraina să accepte un plan de pace care cere Kievului…
Forbes Kids È™i D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele…