„Am primit un număr incredibil de mare de plângeri, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum”, a declarat Barbara Strappato, director adjunct al Poliţiei Poştale, instituția responsabilă de aplicarea legii în mediul digital. Potrivit autorităților, peste 2.800 de plângeri au fost depuse, unele chiar de presupuse victime.
Anchetatorii au atras atenția că grupul a funcționat timp de șase ani, în ciuda politicilor stricte ale Meta privind conținutul sexual explicit. Situația ridică semne de întrebare privind capacitatea companiei de a aplica regulile pe platformele sale.
Decizia a venit după ce influencerul feminist Carolina Capria a denunțat public grupul într-o postare pe Instagram, devenită rapid virală. „Bărbaţii care postează imagini cu corpurile partenerelor lor fără consimţământul acestora constituie un viol în grup virtual”, a declarat Capria pentru Financial Times.
Scandalul amintește de „cazul Pelicot” din Franța, unde o femeie a fost abuzată ani la rând de soțul ei și de prietenii acestuia, recrutați online, în timp ce era sedată.
Cazul a ajuns și în Parlamentul italian, unde Comisia pentru combaterea femicidului a cerut oficial Meta să intervină.
Roberta Mori, deputată din partea Partidului Democrat, a declarat: „Acesta nu este un incident izolat, ci un alt exemplu de violenţă digitală structurală, înrădăcinată în aceeaşi cultură patriarhală a dominaţiei”.
Urmărește cele mai importante știri
Și activista Bianca Bellucci a reacționat dur: „Acest caz este cea de-a n-a manifestare a unei societăţi patriarhale care tratează femeile ca obiecte de posesie şi schimb”.
Specialiștii în drept avertizează că membrii grupului se pot confrunta cu pedepse severe. Avocata Marisa Marraffino a explicat că distribuirea de fotografii intime fără consimțământ poate atrage pedepse de până la șase ani de închisoare.
Printre infracțiunile vizate se numără distribuirea ilegală de imagini intime, cunoscută și ca „pornografie de răzbunare”, încălcarea vieţii private, calomnia agravată și chiar pornografia infantilă.
Conform legislaţiei italiene, victimele au la dispoziţie șase luni pentru a depune plângere, ceea ce ar putea declanșa „un proces de amploare care să implice mii de familii”, a avertizat Marraffino.
Daniela Trifan Citește mai multe despre: italiapornografie
Vezi articol complet la: Adevarul
Ministrul Sănătății: Gărzile nu pot fi considerate vechime suplimentară. „Ziua de muncă e zi, indiferent…
Un deputat belgian a ținut un discurs de 23 de ore pentru a amâna o…
Actualitate Trump promite să se implice în oprirea unui război, la cererea prințului Mohammed bin…
Actualitate Ministrul Economiei cere Energiei și Finanțelor „claritate” în cazul Lukoil / „Nu putem să…
Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională proiectul de modificare a legii pensiilor magistraților. Proiectul…
Vezi articol complet la: Digi24