Categories: National

Rusia „denunță ferm forța militară excesivă” utilizată de SUA în Marea Caraibilor. Mesaj de susținere de la Moscova pentru conducerea Venezuelei

Actualitate sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 23:02

Rusia „denunță ferm forța militară excesivă” utilizată de SUA în Marea Caraibilor. Mesaj de susținere de la Moscova pentru conducerea Venezuelei

HotNews.ro

Președinții Venezuelei și Rusiei, Nicolas Maduro și Vladimir Putin, în timpul întrevederii de la Moscova din mai 2025. Credit: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ministerul rus al afacerilor externe a reclamat sâmbătă „forța militară excesivă” desfășurată de SUA în Marea Caraibilor în cadrul unei campanii de combatere a traficului de droguri și și-a exprimat susținerea pentru conducerea Venezuelei, relatează AFP.

„Denunțăm ferm utilizarea forței militare excesive în desfășurarea acțiunilor din cadrul operațiunilor antidrog”, a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zakharova, într-un comentariu pe site-ul ministerului pe care îl reprezintă.

„Astfel de acțiuni încalcă atât legislația internă a SUA (…), cât și normele dreptului internațional”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei.

În operațiunile americane din Marea Caraibilor și estul Pacificului, despre care Washingtonul spune că sunt menite să combată traficul de droguri, au fost vizate cel puțin 14 ambarcațiuni și au fost ucise 61 de persoane.

Statele Unite au acumulat efective militare importante în Marea Caraibilor în ultimele luni, unde au trimis avioane de vânătoare, nave de război și mii de trupe.

Venezuela susține că scopul final al desfășurării de forțe americane este înlăturarea președintelui Nicolas Maduro, potrivit AFP.

Află mai multe știri importante aici

Mesaj de susținere pentru regimul Maduro

În comentariul de sâmbătă, Zaharova a spus că Rusia „confirmă sprijinul nostru ferm pentru conducerea Venezuelei în apărarea suveranității sale naționale”.

În mai, la Moscova, președintele rus Vladimir Putin și omologul său venezuelean, Nicolas Maduro, au semnat un acord de parteneriat strategic.

Luni, potrivit AFP, autoritățile venezuelene au declarat că au dejucat ceea ce au descris drept un complot asociat Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, în care ar fi fost atacată o navă de război americană ancorată în Trinidad și ar fi fost învinuit pentru acest lucru guvernul de la Caracas. Șeful diplomației venezuelene a spus că, astfel, obiectivul era acela de a „justifica agresiunea împotriva țării noastre”.


Vezi articol complet la: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o substanță vegetală”

„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o…

8 hours ago

De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă pleacă din casa părinților

De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă…

8 hours ago

Un fost vicepremier spune că „Oana Gheorghiu poate sesiza, la rândul ei, organele de urmărire penală”, după ce a fost reclamată de CSM. Argumentul invocat

Actualitate Un fost vicepremier spune că „Oana Gheorghiu poate sesiza, la rândul ei, organele de…

8 hours ago

În Belgia a fost lansat partidul „TRUMP”. Numele, inspirat de „simbolul suprem al populismului”

Actualitate În Belgia a fost lansat partidul „TRUMP”. Numele, inspirat de „simbolul suprem al populismului”…

8 hours ago

Nicușor Dan a atacat la CCR legea care modifică regimul ariilor naturale protejate. Cum își motivează președintele acest demers

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, luni seară, că a atacat la Curtea Constituţională legea care modifică…

8 hours ago

Donald Trump anunță că SUA sunt aproape de a încheia un acord comercial cu India

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite sunt aproape de a ajunge…

8 hours ago