Categories: National

România va avea 37 de trenuri Coradia Stream până în luna mai 2026. ARF: Alstom va livra patru pe lună

  • Home
  • Economie
  • România va avea 37 de trenuri Coradia Stream până în luna mai 2026. ARF: Alstom va livra patru pe lună

România va avea 37 de trenuri Coradia Stream până în luna mai 2026. ARF: Alstom va livra patru pe lună

Afrodita Cicovschi 1 live Publicat: 26.08.2025 11:43

România va avea 37 de trenuri Coradia Stream până în luna mai 2026, a declarat marți președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, precizând că Alstom vrea să livreze patru rame pe lună.

România va avea 37 de trenuri Coradia Stream până în luna mai 2026

„Trenurile rămase, din discuţiile pe care le avem cu Alstom, urmează să fie predate către ARF în perioada următoare. Ei spun că vor intensifica livrarea trenurilor undeva să ajungem la patru trenuri pe lună în perioada următoare şi în mai anul viitor livrează toate cele 37 garnituri de tren. Deci, în mai 2026, ar termina livrarea trenurilor. Mă bazez pe faptul că am discutat cu reprezentantul Alstom pe Europa de Est. Am fost la o discuţie cu dumnealui şi chiar m-a invitat în Germania, la fabrica lor, să-mi arate că acolo se lucrează numai pentru România. Mă voi duce acolo şi o să constat dacă ceea ce mi-au spus este şi adevărat”, a afirmat Barbu.

„Un nou pas spre modernizarea transportului feroviar din România: trenuri electrice şi servicii de mentenanţă de ultimă generaţie. Încă un tren electric Coradia Stream produs de Alstom pentru România, cu numărul TS05, a ajuns în depoul Alstom Griviţa şi se pregăteşte pentru testele de anduranţă şi recepţia preliminară a beneficiarului, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În curând vor fi patru trenuri noi în circulaţie, operate de compania naţională CFR Călători. În paralel, se derulează operaţiunile de mentenanţă a trenurilor intrate în circulaţie, conform planului de mentenanţă”, se menţionează în anunţul companiei.

Din cele cinci trenuri, trei sunt deja în circulaţie, iar la prototip vor mai trebui făcute “ceva modificări”.

„Sunt cinci rame venite în România şi trei în circulaţie. Ştiu că este o problemă cu un tren care este deja la CFR Călători, care a avut o defecţiune acum câteva zile la Braşov. Se remediază defecţiunea şi va fi repus în circulaţie. La un alt tren trebuie să mai facă ceva modificări şi primul tren, acel prototip, la acela trebuie să se mai lucreze, că aşa se întâmplă întotdeauna. Trenul numărul unu este prototip şi urmează să fie refăcut şi repus în circulaţie mai târziu. Asta se întâmplă şi la trenurile de transport de călători pe calea ferată şi la trenurile de transport călători la metrou”, a explicat şeful ARF.

Printre obiectivele principale ale acestei vizite s-au numărat: finalizarea “Testelor de Acceptare în Fabrică” (FAT) pentru rama electrică interregională Coradia Stream – unitatea TS05 şi inspectarea capacităţilor de construire a ramelor Coradia Stream (RE-IR-1) din fabrică.

La finalul zilei de 13 august 2025, documentul FAT al ramei TS05 a fost încheiat şi semnat de către reprezentaţii Alstom, ARF şi EGIS. La câteva zile după finalizarea testelor FAT şi semnarea documentului aferent, Alstom a expediat rama electrică TS05 către România, care a ajuns pe 20 august în România, urmând a fi recepţionată de către ARF şi predată spre exploatare la operatorul naţional de transport feroviar de călători, în condiţiile prevederilor contractului de servicii publice CSP-L1.

Vezi mai multe știri aici

De asemenea, în fabrica din Germania următoarele cinci unităţi, TS06 – TS10, se află în diferite stadii de construcţie şi montaj. Pe măsură ce restul de unităţi ale ramelor electrice interregionale Coradia Stream din acest lot vor intra în proprietatea ARF şi vor fi predate către CFR – Călători acestea urmează a circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), respectiv: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara;Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad şi Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva. 

Alstom, penalizat cu sume uriașe pentru că nu a livrat la timp trenurile

Amintim că, în vara anului trecut, Alstom avea de plată penalităţi de 90 de milioane de lei pentru întârzierile înregistrate la livrarea trenurilor contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi în jur de 22-23 milioane de euro pentru garniturile de metrou care trebuiau să circule pe Magistrala 5.

La timpul respectiv, Sorin Grindeanu, ministrul de-atunci al Transporturilor, făcuse un nou apel la producătorul de material rulant să livreze atât trenurile de călători, cât şi pe cele de metrou, avertizând că penalităţile vor curge în continuare.

“(…) eu sper să se depăşească în perioada următoare, cum sper să se depăşească şi la metrou. Eu înţeleg că poate nu e aşa interesantă piaţa din România ca pieţele din alte părţi, dar dacă tot n-ai această aplecare, poate alţii pot să facă mai bine aceste contracte. Vorbim într-un final, dacă facem un total, sper să nu greşesc, dar sunt 162 de garnituri de tren noi în diverse faze de contractare în momentul ăsta în România. La unele sunt semnate contractele şi trebuie să se livreze sau ar fi trebuit să se livreze, la altele suntem pe ultima sută de metri. Totuşi, nu e muncă patriotică, nu suntem în alte vremuri în care nu vrem să ne întoarcem şi să facem lucruri altcumva decât conform regulilor europene. Avem un contract, trebuie să-l respecţi. Nu-l respecţi, plăteşti penalităţi. Folosesc acest prilej ca să mai mai fac un apel la dânşii, fiindcă, altfel, penalităţile vor curge în continuare, nu le opreşte nimeni”, spunea atunci Grindeanu.

Afrodita Cicovschi Citește mai multe despre: trenurialstomarf


Vezi articol complet la: Adevarul

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Ciprian Ciucu: „Sunt ușor în față, alături de Băluță, la 25-26%. După care, din păcate, urmează doamna Alexandrescu”

Ciprian Ciucu: „Sunt ușor în față, alături de Băluță, la 25-26%. După care, din păcate,…

8 hours ago

Îngrijitorul unui liceu din Bosnia și-a ucis trei colegi și a încercat să-și ia viața. De ce ar fi recurs la gestul extrem

Îngrijitorul unui liceu din Bosnia și-a ucis trei colegi și a încercat să-și ia viața.…

8 hours ago

Trump invocă intervenția militară în două țări latino-americane împotriva cartelurilor de droguri: „Nu spun că o voi face, dar aș fi mândru să o fac”

Actualitate Trump invocă intervenția militară în două țări latino-americane împotriva cartelurilor de droguri: „Nu spun…

8 hours ago

A murit Ilie Ilașcu, fostul deţinut politic al regimului de la Tiraspol. El a fost ales, din închisoare, membru în parlamentele din Moldova și România

Actualitate A murit Ilie Ilașcu, fostul deţinut politic al regimului de la Tiraspol. El a…

8 hours ago

Statul câștigă cel mai mult după scumpirile în lanț. Jumătate din factura la curent e formată din taxe și tarife

Statul este cel mai mare câştigător după explozia preţurilor la combustibili şi energie. Potrivit calculelor…

8 hours ago

Sebastian a investit 25.000 de dolari în criptomonede și în 6 ani a ajuns la o avere uriașă. Spune însă că nu ar mai face asta

Sebastian și Julia Marquez nu au avut niciodată locuri de muncă plătite cu salarii mari,…

8 hours ago