Categories: National

România acordă elevilor burse pe bandă rulantă, dar rezultatele lipsesc. „Ne furăm căciula, ne îmbătăm cu apă rece”

România acordă elevilor burse pe bandă rulantă, dar rezultatele lipsesc. „Ne furăm căciula, ne îmbătăm cu apă rece”

Stiri Educatie 02-07-2025 | 19:29 × Codul embed a fost copiat Adriana Stere

De fapt, o jumătate de milion de copii sunt răsplătiți de stat pentru performanțe deosebite, cu sume lunare între 300 și 450 de lei.

Un paradox evident, spun formatorii de cadre didactice, între un sistem care, aparent, dă un randament de excepție și rezultatele rușinoase de la examene și testări internaționale.

Aceștia vorbesc despre o inflație de note mari, sub presiunea părinților asupra profesorilor.

Acum doi ani, bursele școlare au avut o creștere spectaculoasă, ca număr și valoare. De la 200 de lei, bursa de merit a urcat la 450 de lei pe lună, iar numărul beneficiarilor s-a triplat. S-a dublat și lista celor cu burse sociale.

Citește și

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan anunță o reformă a burselor: Avem clase întregi care au burse de merit, dar la Bacalaureat iau note de 5 şi 6

România are în jur de 2.200.000 de elevi. În ianuarie 2025 au fost acordate peste 1.400.000 de burse școlare, pentru două treimi dintre ei. Bursa socială, de 300 de lei pe lună, a înregistrat cei mai mulți beneficiari – 60% din total. A doua ca pondere a fost bursa de merit, de 450 de lei lunar – 24%. Bursa de reziliență, în cuantum de 300 de lei, a avut 170.000 de beneficiari, așadar 12% din total. 89% dintre elevii care au primit bursă socială aveau părinți cu educație scăzută. Bursa pentru mame minore, de 700 de lei pe lună, a fost acordată în special în liceele tehnologice.

Rolul burselor, care ar trebui să fie preponderent academic – de răsplătire a celor mai buni și de stimulare a celor mai slabi – a virat spre un rol social. Mai ales în rural, bursele au susținut întreaga familie, nu doar rechizitele, hrana și hainele pentru copil.

În mediul urban, banii au fost folosiți pentru meditații și divertisment. Totuși, bursele au redus prea puțin absenteismul, deși au ajutat prezența la ore, în comune și sate.

S-a remarcat implicarea mai mare a părinților, dar mai degrabă în evaluarea copiilor lor decât în aspecte legate de învățare.

Marian Staș, formator de cadre didactice: „Notele din ultimii doi ani au fost sau nu umflate în școli, ca elevii să primească bursă? Exploziv, exponențial, nu așa! Și ăsta e un aspect unde românul excelează, dă doctorat în ceea ce înseamnă comportament din ăsta șmecherit. De ce? ‘Ca să fie, măi, că așa e la noi!’ Cu toate consecințele negative. Ne furăm căciula, ne îmbătăm cu apă rece, facem lucruri mârșave. De ce? Ca să fie banul. Conduce la un comportament de tip ‘mă duc la școală ca să iau bani’.”

Chiar ministrul Educației a remarcat că participarea la examenele naționale nu a crescut odată cu bursele, iar unii elevi se mobilizează la ore doar spre finalul modulului, când se încheie mediile.

De cercetarea făcută în 510 școli s-a ocupat Institutul pentru Științele Educației. Au fost chestionați 25.000 de elevi și părinți, dar și 500 de directori.

Ne pregătim de o nouă schimbare a sistemului de acordare a burselor, cu anularea celor de reziliență, scăderea pragului bursei de merit la media 9 și limitarea acordării acesteia la 15% din fiecare clasă.

Cum au obținut ilegal identități românești cei 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. „Se vedea că nu-s de-ai noștri”


  • Sursa: Protv

    claudiu@sits.ro

    Share
    Published by
    claudiu@sits.ro

    Recent Posts

    Un milionar s-a ales cu pedeapsa triplată după ce a amenințat îngrozitor o stewardesă. A fost extrem de explicit

    Un milionar s-a ales cu pedeapsa triplată după ce a amenințat îngrozitor o stewardesă. A…

    12 hours ago

    Veste bună pentru românii din străinătate. Ei vor putea să sune acasă fără costuri suplimentare

    Veste bună pentru românii din străinătate. Ei vor putea să sune acasă fără costuri suplimentare…

    12 hours ago

    Turnul Eiffel, luminat în culorile drapelului francez pentru a marca 10 ani de la atentatele teroriste din 13 noiembrie 2015

    Actualitate Turnul Eiffel, luminat în culorile drapelului francez pentru a marca 10 ani de la…

    12 hours ago

    Deși susține că se bucură de o sănătate „excepțională”, Casa Albă refuză să dezvăluie pentru ce a făcut Trump un RMN

    Actualitate Deși susține că se bucură de o sănătate „excepțională”, Casa Albă refuză să dezvăluie…

    12 hours ago

    A fost reținut tatăl criminalului din Teleorman. Anchetatorii bănuiesc că acesta știa că fiul său se duce să-și ucidă soția

    Tatăl criminalului din Teleorman, care și-a ucis soția de față cu fiul de trei ani,…

    12 hours ago

    Cum îl apără Casa Albă pe Donald Trump, după ce democrații au publicat e-mailuri ale lui Jeffrey Epstein: „O narațiune falsă”

    După apariția e-mailurilor care sugerează că președintele american Donald Trump ar fi știut despre activitățile…

    12 hours ago