Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 14:49
Sorana Cîrstea a devenit subiect de presă internațională după ce a anunțat că trofeul cucerit recent la Cleveland i-a fost furat din camera de hotel în care era cazată la New York, în timpul US Open.
Sorana Cîrstea a rămas fără trofeul câștigat la Cleveland FOTO: Arhivă
După un început promițător înainte de US Open, când a câștigat turneul de la Cleveland, Sorana Cîrstea a avut parte doar de dezamăgiri la New York. Pe teren, a pierdut dramatic în turul al doilea la simplu, contra Karolinei Muchova, într-un meci considerat unul dintre cele mai bune ale sezonului. La dublu, alături de Anna Kalinskaya, a fost eliminată din primul tur.
Însă necazurile nu s-au oprit aici. Românca a anunțat pe Instagram că i-a dispărut din camera de hotel trofeul câștigat la Cleveland, un obiect lipsit de valoare materială, dar extrem de important pentru ea. „Trofeul nu are valoare materială, dar are o valoare sentimentală uriașă pentru mine. Rog pe oricine l-a luat să mi-l înapoieze”, a scris sportiva.
Incidentul a atras atenția publicațiilor de tenis și nu numai. Spaniolii de la Punto De Break au scris: „De-a lungul carierei sale de aproape 20 de ani, Sorana Cîrstea a reușit să câștige trei titluri individuale, ultimul fiind cucerit la Cleveland. Această cifră reflectă cât de greu este să triumfi în circuit… doar ca un hoț să intre în hotelul în care ești cazat și să-ți fure trofeul. Aceasta este trista poveste pe care a trăit-o veterana de 35 de ani în timpul șederii la New York. Sorana imploră ca trofeul să-i fie returnat, în principal dintr-un motiv emoțional. Sperăm că va avea noroc, deși știm că astfel de povești nu se termină, de obicei, bine”.
Australienii de la 7news.au au titrat: „Sorana Cîrstea, cu inima frântă, după ce un trofeu sentimental i-a fost furat din camera de hotel”, adăugând că românca a lansat un apel public pentru returnarea trofeului, potrivit Eurosport.
Publicația americană tennisforum.com a remarcat și contextul în care a apărut incidentul: „Cîrstea s-a încălzit pentru US Open câștigând finala de la Cleveland, în fața americancei Ann Li. A fost primul ei titlu pe hard din 2008. La câteva zile distanță, trofeul a dispărut din camera de hotel din New York, iar sportiva a apelat la rețelele de socializare pentru a-l recupera”.
Trofeul a dispărut din camera Soranei la Hotelul Fifty Sonesta, unul dintre cele mai renumite din New York, aflat în apropiere de Rockefeller Center și Times Square. Având în vedere nivelul ridicat de securitate, e greu de crezut că o persoană din exterior ar fi putut pătrunde fără să fie observată, ceea ce ridică suspiciuni asupra angajaților hotelului.
Deocamdată, nu este clar dacă sportiva a fost deposedată și de alte bunuri. Singurul lucru cert este că dispariția trofeului umbrește bucuria unei victorii importante, care a adus în palmaresul Soranei al treilea titlu WTA, după cele de la Tașkent (2008) și Istanbul (2021).
Daniela Trifan Citește mai multe despre: new yorksorana cîrsteaus open
Vezi articol complet la: Adevarul
O actriță din Bridgerton a fost atacată din nou pe stradă, în centrul Londrei, cu…
Organizarea de voiaje organizate, individuale sau de grup, către Rusia, este interzisă în UE. Nou…
Actualitate Liderul USR acuză un atac „jegos și misogin” la adresa lui Cătălin Drulă. „În…
Actualitate Bulgaria a reținut 35 de suspecți într-o rețea care trafica artefacte de patrimoniu în…
Alexandru Nazare a fost întrebat, joi la Digi24, dacă rămâne valabil planul eliminării plafonării-compensării prețului…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat joi seară, la Digi24, că până la sfârșitul anului…