Ca la orice pe lumea asta, părerile sunt împărțite. Așa și cu telefoanele și de care să ne alegem. Să fie de la o marcă sau de la alta? Să fie nou, să fie secondhand? Chiar! Merită să-ți iei un telefon…
Sursa: Antena3
Ca la orice pe lumea asta, părerile sunt împărțite. Așa și cu telefoanele și de care să ne alegem. Să fie de la o marcă sau de la alta? Să fie nou, să fie secondhand? Chiar! Merită să-ți iei un telefon…
Sursa: Antena3
Un strat de zăpadă a acoperit o parte din deșertul Atacama, cel mai arid din lume, situat în nordul statului Chile, transmite Agerpres.Imaginile cu ninsoarea din deșert au fost publicate pe contul X al…
Sursa: Antena3
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au convenit să prelungească sancţiunile împotriva Rusiei cu şase luni, potrivit unor surse diplomatice. Discuțiile sunt…
Sursa: Antena3
Călin Georgescu a venit vineri, la Parchetul General, ca să fie audiat în dosarul deschis după ce el a citat, la un post de televiziune, din fostul lider al legionarilor Corneliu Zelea Codreanu. Până acum a…
Sursa: Antena3
ANM a emis, vineri, o nouă avertizare Cod portocaliu de caniculă, valabilă în 13 judeţe şi Bucureşti
Sursa: Antena3
Jeff Bezos și Lauren Sánchez au început nunta cu o cină secretă de bun venit la mănăstirea Madonna dell’Orto de la Veneţia. Mirii au plecat de la hotelul de 7 stele unde sunt cazaţi în aplauzele şi…
Sursa: Antena3
0 Ion-Daniel Contescu 0 1 live Publicat: 27.06.2025 09:09 Ultima actualizare: 27.06.2025 09:18
Golurile și execuțiile fenomenale ale fotbalistului argentinian Lionel Messi (38 de ani), legitimat la formația Inter Miami, formație cu care a acces în „optimi” la Mondialul Cluburilor, unt acum cunoscute de toată lumea.
Leo Messi și momentul său de magie googletag.cmd.push(function() { googletag.defineSlot( ‘/424366728/Adevarul2022/Adevarul_Underphoto’, [“fluid”,[300,250],[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]], ‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_Underphoto’).defineSizeMapping([[[980,0],[[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]]],[[414,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]],[[0,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]]]) .addService(googletag.pubads()); googletag.display(‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_Underphoto’); });
Cu toate acestea, din când în când, apar din senin imagini nemaivăzute, care demonstrează încă o dată măreția campionului.
Este cazul unui videoclip înregistrat în 1996 și care a devenit viral abia recent. După ce a câștigat un turneu în Peru, echipa Newell’s Old Boys, generația 1987, a intrat pe teren, la pauza unui meci jucat de prima echipă.
Cel care oferă spectacol nu este nimeni altul decât „Puricele”, care face o serie de jonglerii cu balonul care îi dezvăluie talentul.
Publicul argentinian îl aplaudă și scandează „Maradona” în direcția puștiului care avea atunci 9 ani. Și colegii lui Leo, care au făcut cerc în jurul său, sunt entuziasmați.
Citește și: Performanță uluitoare izbutită de fiul lui Lionel Messi. Puștiul joacă pentru echipa Under 13 a celor de la Inter Miami Citește și: Lionel Messi n-a petrecut exagerat la petrecerea șefului și a rescris istoria clubului din Miami la întorcerea pe teren Citește și: Lionel Messi și fotografia cu bebelușul care a devenit superstarul Barcelonei Ion-Daniel Contescu Citește mai multe despre: lionel messi
Sursa: Adevarul
0 Teodora Marinescu 0 1 live Publicat: 27.06.2025 09:27 Ultima actualizare: 27.06.2025 09:32
Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, iar banii care ar fi trebuit alocați pentru aceștia vor fi folosiți pentru alte proiecte, potrivit unor surse.
Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, spun sursele FOTO Arhivă googletag.cmd.push(function() { googletag.defineSlot( ‘/424366728/Adevarul2022/Adevarul_Underphoto’, [“fluid”,[300,250],[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]], ‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_Underphoto’).defineSizeMapping([[[980,0],[[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]]],[[414,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]],[[0,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]]]) .addService(googletag.pubads()); googletag.display(‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_Underphoto’); });
Astfel, banii de la Rabla vor fi folosiți pentru proiecte din PNRR, au declarat sursele pentru Antena 3 CNN.
Toate programele de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate şi vom lua o decizie în curând cu privire la acestea – cele care au fost blocate şi cele care urmau să fie lansate în perioada următoare, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, la ceremonia de primire a mandatului de la Mircea Fechet.
“În momentul de faţă, ştim cu toţii că vor fi tăieri de la toate ministerele. Va trebui să vedem cum ducem banii să fie folosiţi cât mai eficient şi pe proiectele care au cel mai mare impact de reducere de emisii.”, a spus Diana Buzoianu.
Administraţia Fondului pentru Mediu anunța în 18 iunie suspendarea tuturor programelor de finanțare în desfășurare. Ulterior, AFM a revenit și a precizat că s-a decis “suspendarea lansării tuturor programelor de finanțare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice”, care era programată pentru 19 iunie.
Suspendarea programului Rabla s-a soldat cu mii de români nemulțumiți. Mulți dintre ei au achitat din timp avansul pentru autoturisme și urmăreau acum lansarea programului. Între timp, alți români au fost informați de dealerii auto că nu se crede că Programul Rabla se va mai relansa anul acesta din cauza deficitului bugetar.
De asemenea, anul acesta programul a întârziat foarte mult, afectând vânzările mașinilor noi. În luna mai, înmatriculările autoturismelor noi au scăzut cu 32,4% față de aceeași perioadă din 2024. Vehiculele electrice au fost și mai afectate. În primele cinci luni din 2025 înmatriculările au scăzut cu 41,2%. România a ajuns pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acest capitol.
googletag.cmd.push(function() { googletag.defineSlot( ‘/424366728/Adevarul2022/Adevarul_InArticle1’, [“fluid”,[300,250],[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]], ‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_InArticle1’).defineSizeMapping([[[980,0],[[728,90],[580,400],[460,60],[336,280],[234,60]]],[[414,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]],[[0,0],[“fluid”,[300,250],[234,60]]]]) .addService(googletag.pubads()); googletag.display(‘gid-ads–424366728-Adevarul2022-Adevarul_InArticle1’); }); Citește și: Explozia prețurilor transformă condusul într-un lux. Primele majorări intră în vigoare de la 1 iulie Citește și: Amenzile pentru lipsa vinietei în Bulgaria au fost modificate. Cât va fi sancțiunea pentru neplata taxei de drum Citește și: O nouă taxă de drum intră în vigoare. Ce impact va avea asupra transportului rutier Teodora Marinescu Citește mai multe despre: autopnrrprogramul rabla
Sursa: Adevarul
Un ordin al Casei de Pensii Publice (CNPP) schimbă modalitatea de calcul care stabilește vechimea în muncă, dat fiind că angajatorii raportează numărul de zile lucrătoare pentru care s-a plătit cotizația, în timp ce stagiul de cotizare din noua lege a pensiilor se referă la zile calendaristice.
Sursa: Adevarul