Top 10 Știri România – Ultimele Noutăți și Breaking News

Agregator Știri România din Toate Sursele

  • Reacția armatei ucrainene după ce Moscova s-a lăudat cu succese pe câmpul de luptă: Rusia visează

    Reacția armatei ucrainene după ce Moscova s-a lăudat cu succese pe câmpul de luptă: Rusia visează

    • Home
    • Știri Externe
    • Europa
    • Reacția armatei ucrainene după ce Moscova s-a lăudat cu succese pe câmpul de luptă: Rusia visează

    Reacția armatei ucrainene după ce Moscova s-a lăudat cu succese pe câmpul de luptă: Rusia visează

    Război în Ucraina Cristina Ene 1 live Publicat: 31.08.2025 17:27 foto epa-efe

    „Cifrele prezentate de ocupanți privind teritoriile și așezările capturate sunt mult umflate”, a declarat armata ucraineană, catalogând presupusele succese rusești drept „gândire magică” și „minciuni sfruntate”.

    „Singurul rezultat 100% verificat obținut de Rusia de la începutul anului 2025 sunt propriile pierderi: peste 291.000 de soldați uciși și răniți”, se arată în comunicatul armatei ucrainene.

    Statul Major al armatei ucrainene a menționat și că, în cursul anului 2025, forțele ruse nu au reușit să preia controlul deplin asupra niciunui oraș ucrainean important.

    „Rapoartele false ale inamicului despre „zonele de securitate” din regiunile Sumî și Harkov nu sunt altceva decât o încercare de a ascunde eșecul operațiunilor care au dus la un impas și zeci de mii de pierderi pentru ruși.

    Numai în acest an, soldații noștri au ucis 19.080 de luptători ruși în zona operațională a comandamentului Kursk, în timp ce peste 25.000 au fost răniți.

    Statul Major General a respins, de asemenea, afirmațiile rusești despre atacurile cu „arme de înaltă precizie” și „distrugerea industriei de rachete din Ucraina”, catalogându-ne drept invenții.

    Moscova pretinde că deține inițiativa strategică și avansează în ritm rapid

    Gherasimov susține că Rusia controlează în prezent 99,7% din regiunea Lugansk, 79% din regiunea Doneţk, 74% din regiunea Zaporijia şi 76% din regiunea Herson.

    Din luna martie, Rusia a cucerit peste 3.500 de kmp de teritoriu în Ucraina şi a obţinut controlul asupra a 149 de sate, potrivit șefului Statului Major rus Valeri Gherasimov.

    Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a declarat vineri că armata rusă și-a accelerat ritmul de avans pe câmpul de luptă și preia controlul a 600-700 km pătrați de teritoriu pe lună, comparativ cu 300-400 km pătrați la începutul anului, relatează Reuters.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    Belousov a mai spus că Rusia a provocat pagube semnificative infrastructurii militare și industriale a Ucrainei, efectuând 35 de atacuri în acest an asupra a ceea ce a numit 146 de ținte de importanță critică.

    „Drept urmare, infrastructura a 62% dintre întreprinderile cheie din complexul militar-industrial al Ucrainei a fost avariată”, a declarat ministrul rus.

    „Aș dori să subliniez în special atacurile care reduc capacitatea de producție, precum și pe cele care vizează centrele logistice și locurile de lansare pentru drone cu rază lungă de acțiune.”

    Belousov a declarat că Rusia mai are de lucru pentru a-și îmbunătăți propriile capacități în materie de drone, inclusiv pentru a instrui mai rapid operatorii de drone.

    O altă prioritate pe care a identificat-o a fost îmbunătățirea vitezei grupurilor tactice.

    „Anul acesta au fost livrate 22.725 de motociclete, ATV-uri și buggy-uri. Până la sfârșitul anului, se așteaptă ca alte 12.186 de unități să fie transferate forțelor armate”, a declarat el.

    Cristina Ene Citește mai multe despre: frontul de estofensiva rusa


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Când se dă startul pentru Rabla 2025: 200 de milioane de lei alocate programului

    Când se dă startul pentru Rabla 2025: 200 de milioane de lei alocate programului

    • Home
    • Economie
    • Când se dă startul pentru Rabla 2025: 200 de milioane de lei alocate programului

    Video Când se dă startul pentru Rabla 2025: 200 de milioane de lei alocate programului

    Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 17:39

    Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat duminică că programul Rabla pentru persoane fizice va debuta cel târziu la sfârșitul lunii septembrie, iar bugetul total pentru acest an este de 200 de milioane de lei.

    Programul Rabla 2025 începe cel târziu la finalul lunii septembrie FOTO: Arhivă

    „Programul Rabla pentru persoane fizice – avem până vineri în transparență ordinul, apoi el va fi lansat, apoi e perioada de înscriere pentru dealeri, pentru că vor mai fi încă dealeri noi care se vor putea înscrie pe noul program, asta înseamnă vreo 10 zile lucrătoare și apoi lansăm pentru persoane fizice. Deci cel târziu la finalul lunii septembrie, pe calendarul pe care l-am agreat cu AFM-ul, nu ar trebui să se ducă mai târziu de septembrie”, a declarat Diana Buzoianu, duminică, la Dumbrăvița, județul Timiș. 

    Peste un milion de mașini vechi casate prin Rabla

    De la lansarea programului, în 2005, și până în prezent, peste 1 milion de mașini vechi au fost casate prin programele Rabla, iar mai mult de 700.000 de autovehicule noi au fost achiziționate cu sprijinul acestuia, potrivit datelor Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). 

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice

    Pentru Programul „Rabla 2025”, Ministerul Mediului propune un ecotichet de 18.500 de lei pentru autovehiculele electrice sau cele cu pilă de combustie pe bază de hidrogen. Modificările sunt prevăzute în Ghidul de finanțare, care se află în consultare publică la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: rabladiana buzoianumasini vechi


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Lituania instalează „dinți de dragon” la granița cu Kaliningrad: „O măsură de precauție”

    Lituania instalează „dinți de dragon” la granița cu Kaliningrad: „O măsură de precauție”

    • Home
    • Știri Externe
    • Europa
    • Lituania instalează „dinți de dragon” la granița cu Kaliningrad: „O măsură de precauție”

    Lituania instalează „dinți de dragon” la granița cu Kaliningrad: „O măsură de precauție”

    Război în Ucraina Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 18:09

    Lituania a finalizat instalarea unor obstacole antitanc, cunoscute sub denumirea de „dinți de dragon”, la granița cu enclava rusă Kaliningrad. Aceste obstacole anti-tanc, blocuri piramidale din beton armat, sunt concepute pentru a împiedica sau încetini înaintarea vehiculelor blindate.

    Lituania a instalat „dinţi de dragon” la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad FOTO: X

    „Dinții de dragon” au fost folosiți pe scară largă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Linia Siegfried sau Linia Maginot, și au fost reintroduși recent de forțele ucrainene pentru a bloca avansul rusesc. Instalarea acestor obstacole transmite un mesaj clar de descurajare către Rusia, semnalând că Lituania ia apărarea teritoriului său foarte în serios și că orice agresiune ar întâmpina o rezistență semnificativă.

    „Începem prin nivelul tactic, adică obstacole specifice la frontieră, iar apoi vom combina întregul plan de inginerie într-un sistem coerent”, a declarat sâmbătă comandantul armatei lituaniene, Raimundas Vaikšnoras, potrivit News.ro. Ministerul lituanian al Apărării a subliniat pe rețeaua X că este „o măsură de precauție în vederea consolidării apărării”.

    Obstacole noi la frontieră 

    Noile bariere au fost instalate în posturi de frontieră neutilizate situate la granița cu Belarus, Sumskas, Lavoriski, Raigardas și Latezeris și în punctul de trecere a frontierei Romaniskes, la frontiera cu Kaliningrad. În iulie, Letonia anunțase instalarea unor piramide antitanc similare de-a lungul graniței sale cu Rusia.

    Kaliningrad, o enclavă rusă puternic militarizată, este situată între Lituania și Polonia și reprezintă o zonă strategică cheie pentru Rusia în Marea Baltică. Lituania, ca și celelalte state baltice, se simte amenințată de politica agresivă a Rusiei, având în vedere trecutul său de ocupație sovietică și proximitatea geografică.

    Întărirea capacităților de apărare 

    Măsura face parte dintr-un program de stat al Lituaniei pentru îmbunătățirea capacităților de apărare. În 2024, până la 3 milioane de euro au fost alocate din bugetul Ministerului Apărării pentru implementarea acestor măsuri, iar din 2025 finanțarea va fi asigurată prin Fondul Lituanian de Apărare. Lituania va instala diverse tipuri de bariere și la frontiera cu Belarus, pentru a împiedica deplasarea vehiculelor de luptă inamice în cazul unui atac.

    Vezi mai multe știri aici

    Polonia și cele trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia, au cerut Uniunii Europene să construiască o linie de apărare de-a lungul graniței cu Rusia și Belarus. Potrivit diplomaților europeni, costul acestei linii defensive de 700 de kilometri ar putea ajunge la aproximativ 2,5 miliarde de euro. Polonia își întărește, de asemenea, apărarea la granițele cu Kaliningrad și Belarus. „Face parte din strategia noastră de apărare și descurajare”, a subliniat Ministerul polonez al Apărării.

    „Călcâiul lui Ahile al NATO” 

    Foste republici sovietice, Estonia, Letonia și Lituania au fost amenințate în repetate rânduri de Rusia, care nu s-a împăcat niciodată cu aderarea lor la NATO și UE. Kaliningrad, fostul Königsberg, a fost ocupat de armata sovietică în aprilie 1945 și anexat ulterior de Uniunea Sovietică. După destrămarea URSS, în decembrie 1991, regiunea a devenit o exclavă rusă între Lituania, Polonia și Marea Baltică.

    Experții avertizează că, în cazul unui conflict cu Occidentul, Vladimir Putin ar putea încerca să ocupe Coridorul Suwalki, o fâșie îngustă de teren de aproximativ 100 de kilometri care leagă Belarus de Kaliningrad, separând astfel țările baltice de Polonia. Această zonă este adesea denumită „călcâiul lui Ahile al NATO”.

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: rusiabelaruslituania


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Scandal într-un spital din Craiova. Un tânăr a rupt procesul verbal  în care se menționa că e drogat, a încercat să-l înghită, apoi a vrut să fugă

    Scandal într-un spital din Craiova. Un tânăr a rupt procesul verbal în care se menționa că e drogat, a încercat să-l înghită, apoi a vrut să fugă

    • Home
    • Știri locale
    • Craiova
    • Scandal într-un spital din Craiova. Un tânăr a rupt procesul verbal în care se menționa că e drogat, a încercat să-l înghită, apoi a vrut să fugă

    Scandal într-un spital din Craiova. Un tânăr a rupt procesul verbal în care se menționa că e drogat, a încercat să-l înghită, apoi a vrut să fugă

    Cristina Stancu 1 live Publicat: 31.08.2025 18:17

    Un bărbat de 24 de ani din Caracal a fost arestat preventiv după un scandal izbucnit într-un spital din Craiova în noaptea de vineri spre sâmbătă. Tânărul a rupt procesul verbal  în care se menționa că e drogat, a încercat să-l înghită, apoi a vrut să fugă. 

    Probele recoltate au indicat ca este drogat. FOTO Shutterstock

    Bărbatul a ajuns la spital după ce familia sa a observat că era foarte agitat, a sunat la 112 și a cerut ajutorul medicilor, potrivit Digi24.

     La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Craiova, tânărul a fost investigat, iar medicii au observat că acesta avea asupra lui mai multe substanțe interzise.  După ce i s-au recoltat mai multe probe, s-a stabilit că acesta consumase substanțe interzise.

    A fost întocmit un dosar penal de către polițiștii care au venit la fața locului și, de asemenea, un proces verbal de către medicii de acolo prin care se menționa faptul că tânărul consumase substanțe interzise, notează sursa citată.

    Vezi mai multe știri aici

    Tânărul a devenit și mai agitat, a rupt procesul verbal din mâna polițistului și a încercat să îl înghită, apoi a încercat să fugă. 

    A fost reținut pentru 24 de ore, iar magistrații au decis ulterior să fie plasat în ares preventiv pentru 30 de zile.

    Cristina Stancu Citește mai multe despre: procescaracal


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Ursula von der Leyen îl numește pe Putin „un prădător”: „Trebuie să păstrăm sentimentul de urgență”

    Ursula von der Leyen îl numește pe Putin „un prădător”: „Trebuie să păstrăm sentimentul de urgență”

    • Home
    • Știri Externe
    • Europa
    • Ursula von der Leyen îl numește pe Putin „un prădător”: „Trebuie să păstrăm sentimentul de urgență”

    Video Ursula von der Leyen îl numește pe Putin „un prădător”: „Trebuie să păstrăm sentimentul de urgență”

    Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 18:33

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un avertisment dur împotriva lui Vladimir Putin, pe care l-a numit „un prădător”, în timpul unei vizite la granița Poloniei cu Belarus. Ea a subliniat că liderul de la Kremlin „nu se schimbă și nu se va schimba”, reafirmând sprijinul Uniunii Europene pentru statele aflate în linia frontului.

    Ursula von der Leyen l-a numit pe Vladimir Putin „prădător” FOTO: Comisia Europeană

    Duminică, Ursula von der Leyen s-a aflat la granița polono-belarusă, într-un turneu care include șapte țări din așa-numita linie a frontului, pentru a le reasigura de sprijinul UE împotriva agresiunii Rusiei. „El este un prădător. Trebuie să păstrăm sentimentul de urgență, pentru că știm că Putin nu s-a schimbat și nu se va schimba”, a declarat șefa Comisiei Europene, fără menajamente.

    Vizita sa vine în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, intensifică eforturile de a negocia un armistițiu în războiul declanșat de Putin împotriva Ucrainei, aflat acum în al patrulea an.

    Turneul european al președintei Comisiei 

    Pe lângă Polonia, Ursula von der Leyen vizitează Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia, toate având graniță cu Rusia sau Belarus, precum și Bulgaria și România. Turneul reprezintă cel mai amplu demers diplomatic al ei privind securitatea și apărarea UE de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la începutul lui 2022.

    Declarațiile lui Donald Tusk la graniță 

    Împreună cu premierul polonez Donald Tusk, von der Leyen a vizitat Ozierany Male, în apropierea unui nou gard electric ridicat la frontiera polono-belarusă. Tusk a subliniat importanța acestei granițe, comparând-o cu visul de eliberare de sub „dominația sovietică” de acum 45 de ani, referindu-se la aniversarea acordului istoric din 31 august 1980.

    „Polonia, Europa, NATO, Statele Unite trebuie din nou, exact cum am făcut atunci, exact cum am simțit sprijinul întregului Occident acum 45 de ani, să fie astăzi foarte dure, hotărâte și să arate solidaritate față de această nouă versiune a imperiului răului”, a spus Tusk.

    Vezi mai multe știri aici

    El a adăugat că von der Leyen a venit la frontieră „pentru a găsi argumente care să convingă întreaga Europă că aceasta este granița pe care trebuie să o apărăm și în care trebuie să investim bani europeni”.

    Investiții europene în securitate 

    Președinta Comisiei Europene a precizat că, în săptămânile următoare, executivul european va pregăti o foaie de parcurs privind modul în care să fie investite sume suplimentare în apărarea UE, ce urmează să fie discutată la Consiliul European de la începutul lunii octombrie.

    Turneul va continua duminică în Bulgaria, unde von der Leyen se va întâlni cu premierul Rossen Jeliazkov, iar luni va vizita România și Lituania pentru întâlniri cu președinții Nicușor Dan și Gitanas Nausėda.

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: rusiapoloniaursula von der leyen


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • SRI solicită expulzarea de urgență a unui cetățean arab din România: pericol iminent pentru securitatea națională

    SRI solicită expulzarea de urgență a unui cetățean arab din România: pericol iminent pentru securitatea națională

    • Home
    • Știri Interne
    • Evenimente
    • SRI solicită expulzarea de urgență a unui cetățean arab din România: pericol iminent pentru securitatea națională

    SRI solicită expulzarea de urgență a unui cetățean arab din România: pericol iminent pentru securitatea națională

    Cristina Stancu 1 live Publicat: 31.08.2025 18:43 Ultima actualizare: 31.08.2025 18:47

    Serviciul secret de Informații de la București a sesizat Inspectoratul General pentru Imigrări referitor la activitățile suspecte ale unui cetățean străin cu origini arabe, aflat pe teritoriul României, solicitând expulzarea acestuia din țară, potrivit Mediafax.

    Străinul a fost monitorizat o vreme, iar ofițerii SRI au considerat suspecte activitățile acestuia, au mărturisit, pentru Mediafax, surse din serviciile secrete.

    „Cetățeanul străin Z.M.F.I. reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa valorilor societăţii româneşti, respectiv dreptul la viaţă şi integritatea corporală a persoanelor, întrucât acţiunile lui sunt de natură să pună în pericol grav şi iminent securitatea naţională”, precizează raportul pe care SRI l-a înaintat către Inspectoratul General pentru Imigrări.

    Raportul a fost trimis și procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

    SRI a cerut ca cetățeanul arab să fie declarat indezirabil pe teritoriul României și să fie expulzat cât mai curând.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    Avocatul străinului contestă măsura și spune că „așa-zisa intenție trebuie dovedită” și că Inspectoratul General pentru Imigrări nu ar avea suficiente probe care să conducă la expulzarea clientului său, spun sursele Mediafax.

    Amintim că, în 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a doi cetățeni apatrizi, pentru o perioadă de 10 ani, la sesizarea Serviciului Român de Informaţii (SRI).

    În 2015, doi studenţi tunisieni, adepţi ai Statului Islamic, care încercau să racoleze adepţi din România, au fost ţinuţi sub pază militară înainte de a fi expulzaţi din România. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel la cererea SRI ca „urmare a măsurilor specifice întreprinse de către SRI”.

    Cristina Stancu Citește mai multe despre: sriexpulzare


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atacă miniștrii prin moţiuni simple

    AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atacă miniștrii prin moţiuni simple

    • Home
    • Politică
    • AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atacă miniștrii prin moţiuni simple

    AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atacă miniștrii prin moţiuni simple

    Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 18:58

    AUR acuză Guvernul condus de Ilie Bolojan de „încălcarea democraţiei” și anunţă depunerea unor moţiuni de cenzură, dar şi a unor moţiuni simple împotriva mai multor miniştri. Formaţiunea critică asumarea repetată a răspunderii de către Executiv, pe care o consideră o „lovitură” la adresa Parlamentului.

    AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan FOTO: Inquam photos / George Călin

    Într-un comunicat transmis duminică, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine că democraţia este „grav afectată” de modul în care guvernul acţionează.

    „Decizia Guvernului condus de Ilie Bolojan de a-şi angaja răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri reprezintă o nouă lovitură dată principiilor democratice. Practica angajării răspunderii, repetată obsesiv, reduce Parlamentul la o simplă anexă şi ignoră complet dezbaterea democratică şi vocea românilor”, a transmis AUR, citat de News.ro.

    Alegerile parţiale din Bucureşti, alt motiv de dispută

    Consiliul Naţional de Conducere al AUR reclamă şi întârzierea stabilirii datei pentru alegerile parţiale la Primăria Municipiului Bucureşti.

    „Democraţia şi legislaţia electorală sunt călcate în picioare prin întârzierea nejustificată a stabilirii unei date pentru alegerile parţiale. Indiferent de simpatiile politice, regula de bază într-un stat democratic este respectarea dreptului de a alege şi de a fi ales”, subliniază formaţiunea.

    AUR denunţă „abuzuri” împotriva lui Călin Georgescu

    În acelaşi comunicat, AUR apără cazul lui Călin Georgescu, despre care afirmă că este victima unor presiuni politice.

    Vezi mai multe știri aici

    „Este inacceptabil ca justiţia să fie folosită ca instrument politic împotriva unui om care şi-a exprimat opiniile şi a atras atenţia asupra problemelor reale ale României şi care a fost votat de milioane de români”, susţine AUR.

    Moţiuni de cenzură și atacuri la adresa miniştrilor

    AUR anunţă că va folosi „toate pârghiile parlamentare pentru a stopa derapajele actualei guvernări”.

    „Aşa cum am promis, vom depune moţiunile de cenzură necesare împotriva Guvernului Bolojan, dar şi moţiuni simple împotriva miniştrilor responsabili pentru haosul creat de această guvernare”, precizează partidul.

    Contextul politic

    Guvernul condus de Ilie Bolojan urmează să îşi asume luni răspunderea în Parlament pentru al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar. Pachetul include cinci proiecte de lege. Opoziţia are la dispoziţie trei zile pentru a depune moţiune de cenzură. În cazul în care aceasta nu strânge numărul necesar de voturi – aşa cum s-a întâmplat la prima asumare – pachetul legislativ va fi considerat adoptat.

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: aurmotiune de cenzurabolojan


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Edilul Chișinăului, interzis în România și în spațiul Schengen, a ajuns în Italia. Expert: Nu va ajuta show-ul acesta ieftin

    Edilul Chișinăului, interzis în România și în spațiul Schengen, a ajuns în Italia. Expert: Nu va ajuta show-ul acesta ieftin

    • Home
    • Știri Externe
    • Republica Moldova
    • Edilul Chișinăului, interzis în România și în spațiul Schengen, a ajuns în Italia. Expert: Nu va ajuta show-ul acesta ieftin

    Edilul Chișinăului, interzis în România și în spațiul Schengen, a ajuns în Italia. Expert: Nu va ajuta show-ul acesta ieftin

    Alina Cotoros 1 live Publicat: 31.08.2025 19:02

    Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, aflat sub interdicție de acces în România și în spațiul Schengen, a declarat că a ajuns în Italia duminică, 31 august, fără a furniza informații suplimentare în contextul faptului că Italia face parte din spațiul Schengen.

    Președintele Watchdog.md, Valeriu Pașa, afirmă că anunțul lui Ion Ceban referitor la prezența sa în Italia constituie o formă de manipulare în context electoral.

    ,,Ivan Ceban s-a dus în Italia ca să demonstreze că nu are chipurile interdicție în spațiul Schengen. Măi Vanea, nu merge manipularea asta. Că ți-ai făcut o viză de turist în Italia sau ce soluție ți-o fi găsit amicii lui Plaha de la București, tot indezirabil rămâi. Mai mult – obsesia asta să sfidezi statul român nu că nu o să te ajute politic, ai toate șansele să te alegi cu sancțiuni mult mai dure. Întreabă de tovarășa ta Irina Vlah. În loc să dai dovadă că te-ai spălat de gudilini, sari cu ”sapa la avioane”. Nu va ajuta show-ul acesta ieftin. Mai rău chiar va fi”, a subliniat expertul moldovean.

    Participă la scrutinul parlamentar

    Ion Ceban conduce Mișcarea Alternativă Națională (MAN), formațiune membră a Blocului Alternativa, care participă la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

    Urmărește cele mai importante știri

    În data de 9 iulie, reprezentanții Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE) au anunțat că primarul Chișinăului, Ion Ceban, și alți doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare în România și în spațiul Schengen.

    Potrivit presei, alături de Ion Ceban se află și controversata jurnalistă Natalia Morari, care a confirmat acest lucru. De asemenea, pe aceeași listă se regăsește și fostul premier comunist și lider al Partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, care a declarat că nu comentează zvonuri și că așteaptă o confirmare oficială în acest sens.

    Alina Cotoros Citește mai multe despre: chisinauitaliaprimar


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Protestul Noua Dreaptă și SOS România împotriva imigranților, aprobat de Primăria Capitalei, generează dezbateri aprinse

    Protestul Noua Dreaptă și SOS România împotriva imigranților, aprobat de Primăria Capitalei, generează dezbateri aprinse

    • Home
    • Știri Interne
    • Societate
    • Protestul Noua Dreaptă și SOS România împotriva imigranților, aprobat de Primăria Capitalei, generează dezbateri aprinse

    Protestul Noua Dreaptă și SOS România împotriva imigranților, aprobat de Primăria Capitalei, generează dezbateri aprinse

    Bianca Dobrescu 1 live Publicat: 31.08.2025 19:25 Miting Noua Dreaptă FOTO: Arhivă

    Alt comentariu completează: „Nu trebuie să fie violentă ca să fie ilegală. Simplul fapt că se incită la ură pe criterii rasiale e suficient. Aici nu e doar o diferență de opinie, ci o încălcare a Constituției.”

    Piața muncii și realitatea economică

    Tema cea mai discutată pe forum a fost economia. Un mesaj sintetizează paradoxul: „Imigranții sunt simultan acuzați că nu muncesc și că ne iau toate joburile. În realitate, fără ei, HoReCa, construcțiile și livrările s-ar prăbuși. De fapt, salariile mici sunt problema, nu prezența lor.”

    Un alt comentariu merge și mai departe: „În ultimii 20 de ani, noi am fost „nepalezii” Europei. Am plecat la muncă de jos, am suportat umilințe, am trimis bani acasă. Acum, când situația s-a inversat, când România are nevoie de muncitori extracomunitari, reacția e respingerea. E un semn că societatea nu vrea să recunoască realitatea.”

    Altcineva subliniază dimensiunea socială: „Cu 500 de euro net nu poți trăi decent. Soluția nu e să aduci oameni dispuși să accepte mizeria, ci să ridici nivelul de trai. Altfel, transformi piața muncii într-un sistem de sclavie modernă, unde românii se simt marginalizați iar străinii sunt exploatați.”

    De altfel, discuțiile s-au concentrat și pe „diferențele culturale”. „Problema nu e culoarea pielii, ci cultura. Dacă aduci oameni din spații unde violența sau misoginia sunt normalizate, riști să repeți problemele Vestului european”, scrie cineva.

    Replica a venit imediat: „Asta e aceeași logică prin care românii erau alungați din Franța sau Irlanda, considerați ‘nație de hoți’. Și atunci se invoca o ‘cultură periculoasă’. Astăzi repetăm același stereotip, doar că direcționat spre nepalezi sau pakistanezi.”

    Dublul standard moral

    Un alt mesaj sublinia faptul că: „Se aplică standarde duble. Dacă un migrant greșește, toți sunt vinovați. Dacă un preot sau un politician e prins în scandal, apare imediat expresia „nu toți sunt așa”. Discursul e selectiv și convenabil.”

    O parte dintre comentatori au amintit experiența românilor plecați la muncă. „Am fost tratați ca cetățeni de mâna a doua, cu prejudecăți și discriminări. Ne plângeam atunci de rasismul occidental. Acum reproducem aceleași mecanisme împotriva celor veniți la noi. Istoria se repetă, dar de data asta suntem în rolul opresorului.”

    Suspiciunea de propagandă

    În fundal planează și ipoteza unei manipulări externe. „Nu e nevoie ca Rusia să inventeze mișcări. E suficient să finanțeze grupări marginale și să le amplifice mesajele. Scopul e să creeze conflict și să divizeze societatea.”

    Există și opinii care atrag atenția asupra liniei fine dintre dreptul la protest și incitarea la ură. „E trist, dar faptul că permitem libertatea de întrunire arată că nu suntem o dictatură. Totuși, când un protest e construit pe criterii rasiale, nu mai e o simplă opinie. Devine hate speech, iar Constituția interzice asta.”

    Mitingul anti-imigranți de la București spune mai puțin despre asiatici și mai mult despre România de azi. Despre frica de precaritate economică, despre tentația de a găsi țapi ispășitori, despre dublul standard aplicat în funcție de cine greșește și despre incapacitatea autorităților de a aplica legea dincolo de procedură. Dincolo de pancarte, rămâne întrebarea: vrem instituții care se ascund după „formalități” sau instituții care au curajul să spună că rasismul nu e doar opinie, ci infracțiune?

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    Livrator atacat în București 

    De curând, un livrator din Bangladesh a fost agresat pe stradă, în București, fiind insultat cu apelativul „invadator”.

    La acea vreme, Daniel Țecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE), reamintea că România are una dintre cele mai mari diaspore din lume și că dublul standard este de neacceptat: „Este absolut de neconceput ca astfel de incidente să se întâmple în România, o țară care are una dintre cele mai mari diaspore din lume. Peste cinci milioane de români trăiesc și muncesc doar în Europa, iar majoritatea țărilor-gazdă i-au primit cu brațele deschise, oferindu-le un cămin și o șansă la o viață mai bună. Ne așteptăm, pe bună dreptate, la respect și tratament egal în străinătate, dar ne comportăm cu o dublă măsură inacceptabilă în propria noastră țară.”

    Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat public incidentul, subliniind că „astfel de fapte sunt intolerabile și reprezintă un atac la valorile fundamentale ale societății românești”. Ambasada Bangladeshului i-a mulțumit șefului statului și i-a îndemnat pe cetățenii bangladeșeni din România „să nu își piardă încrederea”.

    Un student din Bangladesh stabilit la Cluj transmite un apel la respect și solidaritate după incidentul în care un conațional al său, livrator, a fost agresat pe stradă în București. Într-un interviu pentru HotNews, Kazi Amdadul spune că migranții fac munci grele, invizibile și esențiale, iar românii, în majoritatea lor, se dovedesc prietenoși și deschiși.

    Kazi Amdadul, 26 de ani, este student în anul al doilea la masterul de Dezvoltare Internațională, specializarea Studii de Migrație, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Vine din Bangladesh, are licență în Asistență Socială și, în paralel cu studiile, lucrează part-time la un restaurant. Este membru în Consiliul Cetățenilor Internaționali din Cluj și implicat în proiecte de integrare a migranților. După doi ani în România, spune că se simte „norocos” și că românii i-au devenit „a doua familie”. Totuși, recunoaște că discursurile politice care instigă la ură lasă urme: „E ca un trandafir: are spini, dar asta nu înseamnă că nu ne bucurăm de frumusețea lui. La fel, există și părți negative, însă, per ansamblu, societatea românească e primitoare și pozitivă”, spune el.

    Povestește că merge la meciuri cu Universitatea Cluj și că a ținut cu echipa națională la Euro. „Migranții nu vin să distrugă cultura, ci o îmbrățișează. Respectăm regulile, ne integrăm și contribuim. La fel cum românii plecați la muncă în Vest sunt deseori discriminați pe baza stereotipurilor, și noi simțim aici etichetele nedrepte. Dar experiența mea personală e pozitivă: profesorii și colegii mei m-au sprijinit mereu.”

    Mesajul său pentru români? „Nu ne priviți ca pe străini. Noi curățăm străzile pe caniculă, aducem mâncarea la ușă pe ger, facem munci grele și prost plătite. Nu cerem mult: un zâmbet, un mulțumesc, respect și siguranță. Așa cum românii și-au deschis casele pentru refugiații ucraineni, cred că același spirit ar trebui arătat și față de muncitorii migranți care susțin economia românească.”

    Bianca Dobrescu Citește mai multe despre: mitingimigrantipmb


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Rusia spionează rutele militare ale SUA în Germania, cu drone de recunoaștere

    Rusia spionează rutele militare ale SUA în Germania, cu drone de recunoaștere

    • Home
    • Știri Externe
    • Europa
    • Rusia spionează rutele militare ale SUA în Germania, cu drone de recunoaștere

    Rusia spionează rutele militare ale SUA în Germania, cu drone de recunoaștere

    Daniela Trifan 1 live Publicat: 31.08.2025 19:44

    Oficiali americani și europeni avertizează că Rusia folosește drone de recunoaștere pentru a monitoriza traseele prin care SUA și aliații săi transportă provizii militare în estul Germaniei. Zborurile ridică temeri legate de noi acțiuni de sabotaj pe teritoriul Europei.

    Rusia spionează rutele militare din Germania cu drone FOTO: Getty Images

    Potrivit unor oficiali americani și occidentali citați de The New York Times, Rusia sau reprezentanții săi lansează avioane de recunoaștere fără pilot deasupra rutelor prin care Statele Unite și aliații lor trimit provizii militare prin estul Germaniei. Informațiile obținute ar putea fi folosite pentru susținerea campaniilor de sabotaj ale Kremlinului.

    Americanii și germanii au discutat deja despre aceste riscuri, în contextul în care, în luna mai, trei bărbați ucraineni au fost arestați, fiind acuzați de complot cu legături rusești.

    Campania de sabotaj a Rusiei

    În ultimii ani, Rusia a fost acuzată de o serie de acțiuni de sabotaj în Europa: incendii în depozite din Marea Britanie, un atac asupra unui baraj din Norvegia, tentative de tăiere a cablurilor submarine din Marea Baltică și alte operațiuni menite să aducă războiul din Ucraina mai aproape de inima Europei.

    Totuși, oficiali și experți occidentali spun că numărul acestor atacuri a scăzut vizibil în 2024, datorită măsurilor sporite de securitate și cooperării serviciilor de informații. „Situația este mai dificilă pentru ruși”, a explicat Seth Jones, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. „Dar nu este nerezonabil să presupunem că rușii sunt puțin mai precauți acum, în timp ce au loc negocierile”.

    Jones a subliniat că atacurile au crescut de patru ori între 2022 și 2023 și s-au triplat din nou în 2024, dar în primele șase luni ale acestui an au fost înregistrate doar patru incidente.

    Schimb de informații și măsuri de securitate

    Statele Unite au furnizat Europei, atât sub administrația Biden, cât și sub cea a lui Trump, informații despre posibile comploturi rusești. În special serviciile de informații germane au fost avertizate cu privire la tentative de plasare a unor dispozitive explozive la bordul avioanelor cargo. Avertismentele au dus la arestarea a trei cetățeni ucraineni în Germania și Elveția.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    Parchetul federal de la Berlin a declarat atunci că planul făcea parte, cel mai probabil, dintr-o conspirație menită să afecteze infrastructura logistică pentru transportul comercial.

    Dronelor, amenințare în estul Germaniei

    Chiar dacă supravegherea asupra spionajului rusesc este mai strictă, Moscova continuă să recruteze persoane dispuse să participe la atacuri pe teritoriul european. De aceea, oficialii americani și germani se declară tot mai îngrijorați de dronele observate în Thuringia, estul Germaniei.

    Publicația WirtschaftsWoche a relatat că Germania își întărește sistemele anti-drone la bazele militare. Un purtător de cuvânt al armatei germane a confirmat că zborurile reprezintă „un risc considerabil pentru securitate”.

    Investigațiile arată că unele drone ar fi fabricate în Iran, iar serviciile de informații germane suspectează că o parte dintre ele ar fi fost lansate chiar de pe nave aflate în Marea Baltică.

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: rusiasuagermania


    Vezi articol complet la: Adevarul