Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut peste 3,3 milioane de acțiuni ale companiei, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 736,7 milioane de dolari, potrivit unui document financiar publicat marți.Această…
Sursa: Antena3

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a vândut peste 3,3 milioane de acțiuni ale companiei, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 736,7 milioane de dolari, potrivit unui document financiar publicat marți.Această…
Sursa: Antena3

Realizatorul Antena 3 CNN, Mircea Badea, i-a adus un omagiu, marți seara, sportivului Mihai Leu, care a murit la vârsta de 56 de ani, după o luptă lungă cu cancerul de colon. Cei doi se cunoșteau de 30 de ani, iar…
Sursa: Antena3

Doi adolescenţi din judeţul Teleorman au sunat la 112, în noaptea de marţi spre miercuri, anunţând că au văzut o felină neagră, care poate fi pantera care a fost văzută în Bulgaria, în regiunea Şumen, şi…
Sursa: Antena3

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat Planul de Acţiune pentru gestionarea zgomotului
Sursa: Antena3

Potrivit unor surse guvernamentale, anunțul majorării de taxe și impozite este amânat pentru ziua de joi. Miercuri, încă de dimineață, premierul Ilie Bolojan a purtat discuții cu ministrul Finanțelor, dar și…
Sursa: Antena3

Cercetătorii italieni spun că au rezolvat misterul înmormântării lui Vlad Țepeș și că locul de veci al acestuia ar fi, de fapt, la Napoli. Potrivit ANSA, de peste zece ani, unii cercetători presupun că…
Sursa: Antena3

Vaticanul a anunțat că va publica o nouă variantă pentru Liturghia “pentru ocrotirea creației”, care va introduce o rugăciune specifică pentru mediu.Între timp, episcopii din Africa, Asia și America Latină…
Sursa: Antena3

La Moscova va avea loc în această toamnă un festival, care îşi propune să înlocuiască Eurovisionul de la care Rusia este exclusă deja mai mulţi ani.Mai sunt doar 81 de zile, iar în Piața Maneggio, chiar în…
Sursa: Antena3