Top 10 Știri România – Ultimele Noutăți și Breaking News

Agregator Știri România din Toate Sursele

  • Daniel Zamfir amenință colegii din coaliţie: Nu vă jucaţi cu focul. Încetaţi să spuneți că PSD este vinovat pentru deficitul actual

    Daniel Zamfir amenință colegii din coaliţie: Nu vă jucaţi cu focul. Încetaţi să spuneți că PSD este vinovat pentru deficitul actual

    Senatorul PSD Daniel Zamfir transmite, miercuri, un mesaj către colegii din coaliţie, în timpul negocierilor pentru finalizarea pachetului de măsuri de tăiere a cheltuielilor, în care le cere să nu se joace cu focul şi să înceteze să mai propage ideea că PSD este vinovat pentru deficitul actual, el arătând că PSD ori va fi tratat cu respect în această alianţă, ori nu va mai fi deloc.


    Sursa: Digi24

  • Aerul condiționat a cedat în Parlamentul European. Ironii între Verzi, liberali și conservatori: „E mai bine la etajul 5, unde nu cred în schimbările climatice”

    Aerul condiționat a cedat în Parlamentul European. Ironii între Verzi, liberali și conservatori: „E mai bine la etajul 5, unde nu cred în schimbările climatice”

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 16:35

    Aerul condiționat a cedat în Parlamentul European. Ironii între Verzi, liberali și conservatori: „E mai bine la etajul 5, unde nu cred în schimbările climatice”

    HotNews.ro Share

    Parlamentul European Bruxelles, Foto: Inquam Photos / George Călin

    Parlamentul European se confruntă cu probleme de funcționare a aerului condiționat în zona C a clădirii Paul-Henri Spaak din Bruxelles, care găzduieşte personalul Verzilor, al liberalilor din Renew Europe şi al conservatorilor şi reformiştilor europeni de dreapta (ECR), scrie Politico, conform News.ro.

    Cel puţin, părţile afectate par să privească situaţia cu umor, notează Politico.

    „Nu a mai fost atât de cald de când (preşedinta Comisiei Europene, Ursula n.r.) von der Leyen a renunţat la promisiunile ecologiste!”, a glumit un purtător de cuvânt al Renew, referindu-se la agitaţia politică de săptămâna trecută provocată de mesajele contradictorii ale Comisiei cu privire la renunţarea la un proiect de lege împotriva greenwashing-ului  (o formă de publicitate sau de marketing care utilizează în mod înşelător relaţiile publice şi marketingul pentru a convinge publicul că produsele, obiectivele sau politicile unei organizaţii sunt ecologice).

    „Am auzit că e mai bine la etajul 5, unde nu cred în schimbările climatice”, a adăugat purtătorul de cuvânt, referindu-se la birourile ECR, grupul conservator care doreşte să dilueze politicile climatice ale UE.

    Pentru a nu fi mai prejos, un purtător de cuvânt al ECR a declarat: „Ştiu că vor să ne facă să transpirăm pentru poziţiile noastre politice, dar nu e ridicol?”

    Clădirea Spaak va fi renovată începând din 2027, lucrările urmând să dureze aproximativ cinci ani şi să coste 440 de milioane de euro. Potrivit administraţiei Parlamentului, renovarea are scopul de a aduce infrastructura la standardele moderne de siguranţă şi ecologie, după prăbuşirea parţială a tavanului sălii plenare.

    Marţi seara, sistemul de climatizare a suferit „o defecţiune majoră” din cauza „temperaturilor excepţional de ridicate”, se arată într-o comunicare internă a departamentului de infrastructură al Parlamentului. „Echipele noastre nu au reuşit să repare sistemul în timpul nopţii, iar lucrările de reparaţii continuă în această dimineaţă, fiind o prioritate absolută”, se adaugă în nota respectivă.


    Sursa: HotNews

  • Semnal de alarmă în Elveția din cauza spionajului și a unei „densități de amenințări” fără precedent. Acuzații la adresa Chinei și Rusiei

    Semnal de alarmă în Elveția din cauza spionajului și a unei „densități de amenințări” fără precedent. Acuzații la adresa Chinei și Rusiei

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 16:39

    Semnal de alarmă în Elveția din cauza spionajului și a unei „densități de amenințări” fără precedent. Acuzații la adresa Chinei și Rusiei

    HotNews.ro Share

    FOTO: Stokkete | Dreamstime.com

    Serviciul Federal de Informații (FIS) al Elveției a avertizat, miercuri, că amenințarea reprezentată de spionaj este mare la nivelul țării, pe măsură ce insecuritatea globală crește, și că principalele amenințări vin din Rusia și China, relatează AFP.

    „Situația de securitate din jurul Elveției se deteriorează de la an la an”, a declarat FIS în raportul său anual.

    „Se conturează o confruntare globală, cu SUA, pe de o parte, și China, și Rusia, pe altă parte. Acest lucru are implicații directe pentru Elveția: amenințarea spionajului este mare, iar activitățile de proliferare sunt în creștere”, a adăugat FIS.

    Contextul global are implicații directe pentru Elveția, o țară neutră din punct de vedere militar, care găzduiește multiple organizații internaționale.

    Potrivit FIS, confruntarea „sporește presiunea” asupra înstăritei națiuni alpine, transformând-o într-o „țintă cheie pentru serviciile de informații străine”.

    „Cele mai mari amenințări de spionaj provin din Rusia și China”

    În raport este menționat că mai multe țări au detașat ofițeri de informații, sub acoperire, în Elveția, dar că Rusia și China reprezintă „cele mai mari amenințări” din acest punct de vedere.

    „Aceștia se dau drept personal diplomatic, oameni de afaceri, reprezentanți ai mass-media sau turiști, de exemplu”, se arată în raport.

    „Cele mai mari amenințări de spionaj provin din Rusia și China, ambele menținând o prezență puternică a serviciilor de informații în Elveția. Acestea sunt interesate de autoritățile federale, companii, organizații internaționale și instituții de cercetare”, mai notează FIS.

    China și Rusia urmăresc personal al poliției, misiuni diplomatice străine, jurnaliști și universități, conform ediției din 2025 a raportului despre securitatea Elveției.

    Rusia și China au „personal sub acoperire la misiuni diplomatice”, se mai arată în raport.

    Ministrul elvețian al apărării, Martin Pfister, a declarat că mediul de securitate al Elveției s-a „deteriorat drastic” în contextul războiului dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei.

    Potrivit raportului, Moscova și Beijingul vor continua să desfășoare operațiuni de informații în Elveția împotriva statelor occidentale, inclusiv activități pregătitoare pentru războiul hibrid.

    „Elveția se confruntă cu un risc tot mai mare de a fi folosită ilicit pentru pregătirea sau săvârșirea de răpiri, sabotaje și asasinate în străinătate”, mai scrie în raport.

    Totodată, FIS a precizat că nu se așteaptă la o reducere a spionajului care vizează opozanți aflați în exil și jurnaliști care trăiesc în Elveția.  

    „Geneva, ca punct de întâlnire internațional, va rămâne un punct fierbinte pentru intelligence-ul ilegal”, mai avertizează FIS.

    „Nu am experimentat niciodată o astfel de densitate de amenințări. Nu suntem simpli observatori: suntem afectați direct”, a declarat directorul FIS, Christian Dussey.

    El a spus că radarul strategic al agenției urmărește 15 puncte fierbinți de criză internațională.

    Dussey a afirmat că spionii străini sunt interesați și de sectorul inovației tehnologice din Elveția.

    FIS a mai spus că intensificarea concurenței dintre marile puteri a făcut din Elveția o țintă preferată pentru încercările de eludare a sancțiunilor și pentru proliferare.

    „Rusia, Iranul și Coreea de Nord încearcă din ce în ce mai mult să achiziționeze bunuri și tehnologii cu dublă utilizare pentru programele lor militare și nucleare prin intermediul Elveției”, susține FIS.

    Mai mult, agenția a declarat că amenințarea teroristă a fost ridicată în Elveția, în principal din cauza persoanelor inspirate de ideologia jihadistă.

    „O provocare majoră este radicalizarea online a tinerilor, care se poate întâmpla rapid, ceea ce face ca detectarea timpurie să fie critică”, a conchis FIS.

    FOTO: Stokkete | Dreamstime.com


    Sursa: HotNews

  • Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

    Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 16:44

    Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

    HotNews.ro Share

    George Simion și Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / Vlad Bereholschi

    George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. 

    „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu arată clar fața dictatorială a acestui regim. Românii îi urăsc sincer, iar răspunsul lor e anularea și fraudarea alegerilor și arestarea «capilor»”, scrie George Simion într-o postare pe Facebook.

    Mesajul președintelui AUR vine ca reacție în urma comunicatului oficial al Parchetului General, care anunță trimiterea în judecată a fostului candidat la președinție Călin Georgescu.

    Procurorii spun că Georgescu „a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”.

    Potrivit legii, cele două infracțiuni de care este acuzat Georgescu se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

    Procurorii spun că în cei cinci ani, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

    • mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
    • necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
    • glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi,
    • ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
    • cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

    Dosarul va fi judecat de către Judecătoria Sectorului 1.


    Sursa: HotNews

  • Ce se întâmplă pe frontul din Ucraina în timp ce ajutoarele militare americane întârzie să mai apară

    Ce se întâmplă pe frontul din Ucraina în timp ce ajutoarele militare americane întârzie să mai apară

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 16:56

    Ce se întâmplă pe frontul din Ucraina în timp ce ajutoarele militare americane întârzie să mai apară

    HotNews.ro Share

    Președintele Volodimir Zelenski alături de generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, FOTO: Pool -Ukrainian Presidential Office / Zuma Press / Profimedia Images

    Rusia a efectuat incursiuni în apropierea a două orașe-cheie pentru rutele de aprovizionare ale armatei ucrainene din estul Ucrainei, a declarat miercuri un oficial militar ucrainean, în contextul în care Moscova caută o breșă în cadrul ofensivei de vară, într-un moment de incertitudine privind sprijinul SUA pentru Kiev, relatează Reuters.

    În ultimele săptămâni, Rusia a masat trupe și, în ciuda pierderilor grele, a avansat în zonele rurale de pe flancurile orașelor Pokrovsk și Kostiantînivka, ambele situate la intersecții rutiere importante care leagă linia frontului de orașele mari aflate sub control ucrainean.

    Avansurile Rusiei pe front sunt însoțite de o intensificare a atacurilor cu drone și rachete asupra Kievului și altor orașe ucrainene, în contextul în care apar semne că sprijinul Washingtonului pentru efortul de război al Ucrainei este în scădere tot mai mare.

    Până acum, eforturile președintelui american Donald Trump nu au reușit să obțină o încetare a focului și emisarul său special pentru rezolvarea conflictului, generalul Keith Kellog, a acuzat Moscova la începutul acestei săptămâni că „tergiversează” negocierile. „„Nimeni nu tergiversează nimic aici”, a răspuns Kremlinul.

    Unul dintre obiectivele ofensivei ruse este ocuparea completă a regiunii Donețk. Viktor Trehubov, purtător de cuvânt al grupului de forțe „Khortytsia” din cadrul armatei ucrainene, a declarat că armata rusă folosește în prezent grupuri mici de asalt, vehicule ușoare și drone pentru a avansa spre regiunea vecină.

    „Există atacuri constante cu scopul de a forța o pătrundere” către granița cu regiunea Dnipropetrovsk cu orice preț, a spus Trehubov în comentarii scrise pentru Reuters.

    Ucraina afirmă că rușii au masat peste 100.000 de militari pe un singur front

    Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, a declarat săptămâna trecută că Rusia are 111.000 de soldați în zona Pokrovsk, pe care încearcă să o cucerească încă de la începutul lui 2024.

    Jack Watling, analist militar la think tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI), afirmă că decizia Washingtonului de a suspenda livrările unor categorii de armament, inclusiv artilerie cu rachete de mare precizie, va agrava situația de pe front pentru trupele ucrainene.

    „Pierderea acestor livrări va reduce semnificativ capacitatea Ucrainei de a lovi forțele ruse la o distanță mai mare de 30 km de linia frontului și, prin urmare, va permite Rusiei să își îmbunătățească logistica”, a spus Watling.

    Ajutoarele militare americane au fost puse pe pauză

    Casa Albă a confirmat miercuri că a suspendat unele livrări de armament către Ucraina, după ce informația a fost transmisă inițial de mass-media americană „pe surse”.

    „Această decizie a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”, în urma unei analize a Departamentului Apărării privind „sprijinul și asistența acordate de armata SUA altor țări din întreaga lume”, a declarat Anna Kelly, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe.

    Noua decizie a venit după ce SUA nu mai aprobase oricum niciun pachet nou de asistență militară pentru Ucraina după învestirea lui Trump, după cum arăta The Kyiv Independent încă de la jumătatea lunii iunie.

    „Dacă ajutorul militar al SUA se oprește, acest lucru ar afecta semnificativ capacitățile Ucrainei, însă impactul ar fi treptat, nu instantaneu, deoarece există stocuri și s-ar încerca rezolvarea problemelor prin metode alternative”, a declarat la momentul respectiv analistul militar Emil Kastehelmi pentru publicația ucraineană.

    „Efectul ar fi o degradare constantă a capacităților, însă rezultatul final ar depinde de reacția Europei și de eforturile de a remedia cele mai critice probleme”, a adăugat analistul militar finlandez.

    Un „regres strategic și logistic” pentru armata ucraineană

    Blogul ucrainean DeepState, care utilizează date din surse deschise pentru a cartografia linia frontului, raportează acum că armata rusă a capturat în luna iunie 556 kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, considerată cea mai mare pierdere lunară de teritoriu de la luna noiembrie încoace.

    Forțele ruse, care au superioritate numerică, au tăiat în luna mai drumul principal care leagă Pokrovsk de Kostiantînivka, complicând deplasările și eforturile de aprovizionare ale Ucrainei.

    „Avansul rus este ținut sub control, dar faptul că au traversat autostrada Pokrovsk-Kostiantînivka reprezintă un regres strategic și logistic”, a declarat Trehubov.

    Pierderile grele suferite de trupele ruse au împiedicat înaintarea acestora spre Kostiantînivka prin Ceasov Iar sau de-a lungul frontului vestic din zona Pokrovsk. „Acum încearcă să avanseze mai departe de zonele locuite”, a adăugat Trehubov.

    DeepState a mai raportat că avansurile rusești din luna iunie, în apropierea orașelor Pokrovsk și Novopavlivka, au reprezentat mai mult de jumătate din totalul câștigurilor teritoriale ale Rusiei de pe întreaga linie a frontului din Ucraina.

    Trehubov a precizat că Pokrovsk și Kostiantînivka rămân centre logistice importante pentru Ucraina, în ciuda dificultăților și a activității dronelor care reduc eficiența unor fortificații defensive.

    „(Dronele) îngreunează logistica de ambele părți, dar nu o fac imposibilă. Dronele, până la urmă, nu sunt invulnerabile”, a spus el.


    Sursa: HotNews

  • „Urăm Președintelui Putin reușită”. Cine este Bartolomeu Săvoiu, un personaj care susține că este liderul masonilor din România

    „Urăm Președintelui Putin reușită”. Cine este Bartolomeu Săvoiu, un personaj care susține că este liderul masonilor din România

    „Urăm Președintelui Vladimir Vladimirovici Putin reușită pentru Prosperitatea Poporului Rus”, este un mesaj transmis de Bartolomeu Constantin Săvoiu, printre postări prin care îi promova și îi lăuda pe Călin Georgescu și George Simion, pe Donald Trump, postări cu retorică anti-Ucraina și islamofobe, printre altele. Constantin Bartolomeu Săvoiu este o persoană de 80 de ani care susține că este general în retragere și se prezintă drept „Suveran Mare Comandor Mare Maestru, Prea Respectabil Frate”, reprezentând masoneria din România, lucru neconfirmat de reprezentanții „Marii Loje Naționale” din țara noastră. În același timp, Săvoiu a fondat în trecut un partid alături de un personaj anchetat pentru trădare, în dosarul Comandamentului Vlad Țepeș.


    Sursa: Digi24

  • Kremlinul jubilează după suspendarea livrărilor de armament american către Ucraina: „Cu atât mai repede se apropie sfârșitul” războiului

    Kremlinul jubilează după suspendarea livrărilor de armament american către Ucraina: „Cu atât mai repede se apropie sfârșitul” războiului

    Război în Ucraina miercuri, 2 iulie 2025, 17:13

    Kremlinul jubilează după suspendarea livrărilor de armament american către Ucraina: „Cu atât mai repede se apropie sfârșitul” războiului

    HotNews.ro Share

    Un soldat trece pe lângă sistemele de apărare antiaeriană Patriot instalate la hub-ul militar pentru Ucraina de pe aeroportul Rzeszów-Jasionka, Polonia. Foto: Sergei Gapon / AFP / Profimedia

    Kremlinul a salutat miercuri decizia Washingtonului de a suspenda unele livrări de arme către Ucraina, afirmând că reducerea sprijinului militar acordat Kievului va aduce Rusia mai aproape de obiectivele sale în război, informează AFP.

    „Cu cât sunt livrate mai puține arme către Ucraina, cu atât mai repede se apropie sfârșitul operațiunii militare speciale”, le-a spus reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale zilnice de presă, folosind expresia oficială cu care autoritățile ruse se referă în public la războiul declanșat în țara vecină.

    Declarațiile reprezentantului președinției ruse au fost făcute la o zi după ce Casa Albă a anunțat că va suspenda livrările de arme esențiale promise anterior Ucrainei de administrația Biden.

    Ca răspuns la această măsură, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe John Ginkel, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA la Kiev, și l-a avertizat că întârzierea ajutorului militar va încuraja Rusia să continue războiul.

    „Partea ucraineană a subliniat că orice întârziere sau amânare a sprijinului pentru capacitățile de apărare ale Ucrainei nu ar face decât să încurajeze agresorul să continue războiul”, a afirmat ministerul ucrainean de Externe, într-un comunicat.

    Criza de livrări de armament: Ucraina a solicitat clarificări oficiale din parte SUA, după ce au suspendat brusc ajutorul militar

    Înghețarea ajutorului vine într-un moment critic pentru Ucraina, care a suferit săptămâni de bombardamente intense din partea Rusiei și cedează teren pe linia frontului, notează agenția franceză de presă.

    Presa americană a scris că printre echipamente retrase de la livrare în prezent se află sisteme de apărare antiaeriană Patriot și artilerie. Kievul afirmă că aceste sisteme sunt vitale pentru a opri înaintarea rușilor.

    O sursă militară ucraineană de rang înalt a spus, pentru AFP, că apărarea țării ar fi grav compromisă fără continuarea sprijinului militar al SUA.

    „În prezent, depindem în mod serios de livrările de arme americane, deși Europa face tot posibilul, dar va fi dificil pentru noi fără muniția americană”, a declarat această sursă.

    Decizia Pentagonului de a opri unele livrări de arme către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană, este „dureroasă” pentru efortul Kievului de a se apăra împotriva atacurilor aeriene rusești, a declarat miercuri un parlamentar ucrainean de rang înalt, citat de Reuters și Agerpres.

    „Această decizie este cu siguranță foarte neplăcută pentru noi”, a declarat reporterilor, de la Kiev, Fedir Venislavski, parlamentar din partidul de guvernământ Slujitorul Poporului și membru al comisiei de apărare a parlamentului.

    „Este dureros și, pe fondul atacurilor teroriste pe care Rusia le comite împotriva Ucrainei… este o situație foarte neplăcută”, a adăugat el.

    Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a ordonat suspendarea livrărilor de muniție către Ucraina, inclusiv a zeci de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, au declarat anterior surse la curent cu problema pentru NBC News, potrivit publicației ruse independente The Moscow Times.

    SUA au suspendat brusc livrarea de armament pentru Ucraina. „Decizia a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”

    De asemenea, Kievul nu va primi în curând câteva mii de proiectile de artilerie de 155 mm, peste 100 de rachete Hellfire, peste 250 de proiectile pentru sistemul GMLRS, câteva zeci de rachete sol-aer Stinger, precum și rachete aer-aer AIM.

    Potrivit interlocutorilor NBC, decizia șefului Pentagonului este legată de temerile privind stocurile armatei americane, iar întârzierea livrărilor ar putea dura până la finalizarea reviziei.

    În același timp, SUA ar putea să nu reia livrarea de muniție către Kiev, dacă se va constata că aceasta nu este suficientă sau că este necesară altor țări, au adăugat sursele postului de televiziune.

    Acestea au precizat că decizia afectează ajutorul promis de fostul președinte american Joe Biden. O parte din muniție se află deja în Europa, dar a fost reținută înainte de a fi livrată Ucrainei.

    Administrația președintelui Donald Trump a confirmat suspendarea ajutorului militar. „Această decizie a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul loc, după ce Ministerul Apărării a analizat sprijinul militar și ajutorul acordat de țara noastră altor state din întreaga lume”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly.

    Ce se întâmplă pe frontul din Ucraina în timp ce ajutoarele militare americane întârzie să mai apară


    Sursa: HotNews

  • Ambasadorul rus la Baku, convocat la Ministerul azer de externe pe fondul unui conflict diplomatic major

    Ambasadorul rus la Baku, convocat la Ministerul azer de externe pe fondul unui conflict diplomatic major

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 17:18

    Ambasadorul rus la Baku, convocat la Ministerul azer de externe pe fondul unui conflict diplomatic major

    HotNews.ro Share

    Președintele rus Vladimir Putin și omologul său azer, Ilham Aliyev, la Kremlin, în marja unui eveniment din octombrie 2024. Credit: Sergei Ilnitsky / AP / Profimedia

    Ministerul azer al afacerilor externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul rus la Baku, miercuri, pentru a protesta față de ceea ce a descris drept „acțiunile neprietenoase” ale Moscovei, pe fondul unei dispute diplomatice între cele două țări, relatează Reuters.

    Țara din Caucazul de Sud și-a exprimat „îngrijorarea profundă” cu privire la acțiunile poliției ruse împotriva etnicilor azeri din timpul recentelor descinderi din Rusia. Doi bărbați au murit în aceste raiduri, iar Azerbaidjanul a lansat o anchetă penală cu privire la incident.

    Ministerul de externe al Azerbaidjanului a precizat că a condamnat, de asemenea, lipsa de transparență a Moscovei în legătură prăbușirea din decembrie 2024 a unui avion de pasageri azer, despre care Baku susține că a fost doborât accidental de Rusia. Evenimentul s-a soldat cu 38 de morți.

    Baku a declarat că evenimentele și reacțiile Rusiei la acestea au avut un „impact negativ asupra relațiilor bilaterale”.

    Relații tot mai tensionate între Baku și Moscova

    Potrivit AFP, disputa diplomatică subliniază slăbirea supremației ruse în Caucaz, o regiune strategică în care marile puteri se luptă pentru influență.

    Pentru Azerbaidjan, țară cândva mai precaută în relațiile cu Moscova, conflictul s-a transformat în una dintre cele mai accentuate divergențe publice din ultimii ani și reprezintă un potențial punct de cotitură în echilibrul dintre Rusia și Occident.

    Problemele din relațiile bilaterale au început odată cu incidentul aviatic din decembrie 2024, însă au căpătat o nouă dimensiune în 27 iunie, când poliția rusă a descins la etnicii azeri din Ekaterinburg într-un dosar vechi de ani de zile. Două persoane au murit, iar șase au fost arestate.

    Baku a acuzat poliția rusă de „tortură” și de uciderea deliberată a celor două persoane. De partea cealaltă, Moscova susține că un bărbat a suferit un atac de cord în timpul descinderii, iar al doilea deces este în curs de investigare.

    Incidentul a stârnit o avalanșă de furie publică în Azerbaidjan, unde presa și oficialii țării au reclamat că azerii din Rusia se confruntă cu o „brutalitate sistematică”.

    Câteva zile mai târziu, poliția azeră a descins în biroul din Baku al Sputnik, agenție de presă de stat rusă, și a reținut trei jurnaliști ruși. Ulterior, șeful biroului, Igor Kartavykh, și redactorul-șef, Evgheni Belousov, au fost plasați în arest preventiv sub acuzația de fraudă și spălare de bani.

    Oficialii ruși susțin că arestările sunt „ilegale” și motivate politic.

    Într-un caz separat, instituțiile media pro-Baku au difuzat marți imagini cu ruși bătuți, cu fețe însângerate și umflate, într-o audiere în instanță, unde au fost plasați în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri.

    Moscova și Baku și-au convocat reciproc ambasadorii pentru proteste.

    Rusia a criticat „răspunsul foarte emoțional” al Azerbaidjanului, acuzând o „dezmembrare deliberată a legăturilor bilaterale” și o „ostilitate în creștere”.

    Baku a anulat toate evenimentele culturale rusești din cauza a ceea ce a numit „acte sistematice de violență” împotriva cetățenilor săi.

    Postul de televiziune de stat AzTV a difuzat un material care denunța represiunea politică din Rusia și îl compara pe Vladimir

    Putin cu dictatorul sovietic Iosif Stalin.


    Sursa: HotNews

  • Confesiunea unui funcționar public: Eram copil când Boc a tăiat salariile. Am acceptat că nu o să mă îmbogățesc niciodată. Pe 11 îmi vine rata la bancă

    Confesiunea unui funcționar public: Eram copil când Boc a tăiat salariile. Am acceptat că nu o să mă îmbogățesc niciodată. Pe 11 îmi vine rata la bancă

    Profit.ro miercuri, 2 iulie 2025, 17:21

    Confesiunea unui funcționar public: Eram copil când Boc a tăiat salariile. Am acceptat că nu o să mă îmbogățesc niciodată. Pe 11 îmi vine rata la bancă

    HotNews.ro Share

    Sursa foto: Profit.ro

    Un funcționar public din administrația centrală, care dorește să rămână anonim, a transmis Profit.ro un mesaj în care descrie pe larg sentimentele sale și ale colegilor săi, în contextul în care Guvernul a tăiat din sporurile care completau salariile bugetarilor.

    Citește mai mult pe Profit.ro.


    Sursa: HotNews

  • Guvernul Bolojan face noi calcule privind creșterea TVA: cote de 11% și 21%. Lista tuturor măsurilor discutate

    Guvernul Bolojan face noi calcule privind creșterea TVA: cote de 11% și 21%. Lista tuturor măsurilor discutate

    Cabinetul Bolojan va aproba în zilele următoare noile măsuri fiscale prin care să încerce acoperirea deficitului bugetar. Deși au promis că nu va crește TVA, zilele acestea la Palatul Victoria au fost reluate mai multe scenarii, inclusiv majorarea cotei standard de la 19% la 21%. Apare din nou în discuție și TVA de 11%, până la care să crească unele cote reduse din prezent. În analiză este și CASS pentru pensii, dar pentru cele care depășesc 3.000 de lei, în loc de 4.000 cât fusese vehiculat până acum.


    Sursa: Digi24