Top 10 Știri România – Ultimele Noutăți și Breaking News

Agregator Știri România din Toate Sursele

  • Un copil de nici trei ani aflat pe marginea unei șosele a fost spulberat de o mașină, în Cluj. Nu a putut fi salvat

    Un copil de nici trei ani aflat pe marginea unei șosele a fost spulberat de o mașină, în Cluj. Nu a putut fi salvat

    Un copil de nici trei ani aflat pe marginea unei șosele a fost spulberat de o mașină, în Cluj. Nu a putut fi salvat

    Stiri actuale 02-07-2025 | 20:49 ISU Aura Trif

    ”În data de 2 iulie a.c., în jurul orei 18.45, poliţiştii au fost sesizaţi despre un eveniment rutier înregistrat în localitatea Căpuşu Mic. Din primele cercetări a reieşit că, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă, în apropiere de Drumul Comunal 114 (DC114), ar fi accidentat un minor de 2 ani şi 7 luni, aflat în proximitate, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor”, a transmis, miercuri seară, IPJ Cluj.

    Sursa citată a precizat că a fost solicitată de urgenţă intervenţia echipajelor medicale, însă, din nefericire, ulterior a fost constatat decesul minorului.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    Recepţie de Ziua Independenţei SUA. Nicușor Dan: „Sunt cel mai important aliat și partener strategic al României”


Sursa: Protv

  • Purtarea niqabului şi burqa în public, interzisă în Kazahstan, o ţară cu populaţie majoritar musulmană

    Purtarea niqabului şi burqa în public, interzisă în Kazahstan, o ţară cu populaţie majoritar musulmană

    Purtarea niqabului şi burqa în public, interzisă în Kazahstan, o ţară cu populaţie majoritar musulmană

    Stiri externe 02-07-2025 | 20:53 Getty Ioana Andreescu

    El cataloga în martie 2024 niqabul drept un veşmânt „ impus femeilor kazahe de către indivizi radicalizaţi”.

    Legea – care nu menţionează în mod explicit religia – prevede ca hainele care „afectează recunoaşterea facială” să fie interzise în public, cu excepţii în scopuri medicale, condiţii meteorologice defavorabile sau evenimente sportive şi culturale.

    Qasym-Jomart Toqaev – el însuşi un musulman – a elogiat această lege, pe care o consideră o ocazie de sărbătorire a identităţii etnice a Kazahstanului, o ţară cu populaţei majoritar musulmană (aproximativ 70% dintre locuitori) şi o fostă republică sovietică.

    „În loc să se poarte rochii negre care acoperă faţa, este de preferat să se poarte veşminte în stil naţional”, declara el la începutul anului, citat de presa locală.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    „Hainele noastre naţionale ne subliniază în mod strălucitor identitatea etnică şi ar trebui să le popularizăm în mod global”, declara el.

    În urmă cu doi ani, Guvernul kazah a interzis purtarea vălului la şcoală, stabilind că contravenea politicilor uniformelor şcolare.

    În ultimii ani, mai multe ţări din Asia Centrală au adoptat legi asemănătoare.

    În Tadjikistan, preşedintele Emomali Rakhmon a promulgat o lege care interzice purtatea în public a unor veşminte „străine de cultura naţională”.

    În Kîrgîzstan, poliţia efectuează misiuni de patrulare pe stradă pentru a impune respectarea interzicerii niqabului, potrivit presei locale.

    În Uzbekistan, încălcarea legii împotriva niqabului se pedepseşte cu o amendă în valoare de 250 de dolari.

    Uzbekistanul a interzis burqa în 2023, iar Ministerul Justiţiei a invocat ca principală justificare necesitatea menţinerii ordinii şi securităţii publice.

    Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Riscăm să intrăm într-o recesiune brutală”. Lista majorărilor


  • Sursa: Protv

  • Studiu: Terapia hormonală ar putea influenţa riscul de cancer la sân la femeile cu vârsta sub 55 de ani

    Studiu: Terapia hormonală ar putea influenţa riscul de cancer la sân la femeile cu vârsta sub 55 de ani

    Studiu: Terapia hormonală ar putea influenţa riscul de cancer la sân la femeile cu vârsta sub 55 de ani

    Stiri Stiinta 02-07-2025 | 21:23 Shutterstock Mihaela Ivăncică

    Conform studiului, femeile care au urmat terapie hormonală cu estrogen (E-HT) au avut un risc mai mic de a dezvolta cancer mamar comparativ cu cele care nu au utilizat terapia hormonală. În schimb, femeile tratate cu terapie hormonală combinată cu estrogen şi progestin (EP-HT) au prezentat un risc mai mare de a dezvolta boala.

    Concluziile, publicate luni în The Lancet Oncology, se bazează pe o analiză extinsă a datelor de la peste 459.000 de femei cu vârsta sub 55 de ani din America de Nord, Europa, Asia şi Australia.

    “Studiul nostru oferă o mai bună înţelegere a riscurilor asociate cu diferite tipuri de terapie hormonală, care sperăm că le va ajuta pe paciente şi medicii lor să dezvolte planuri de tratament mai informate”, a declarat autoarea principală a studiului, Katie O’Brien, cercetătoare la Institutul Naţional de Ştiinţe ale Sănătăţii Mediului (NIEHS).

    Studiul a constatat că utilizarea E-HT a fost asociată cu o reducere cu 14% a incidenţei cancerului de sân, comparativ cu non-utilizatoarele. Efectul protector a fost mai pronunţat în rândul femeilor care au început terapia E-HT la o vârstă mai tânără sau au utilizat-o pentru o perioada mai lungă.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    Riscul crescut la utilizatoarele terapiei combinate

    În schimb, femeile care au utilizat EP-HT au prezentat un risc cu 10% mai mare de cancer de sân, care a crescut la 18% în rândul celor care au utilizat terapia mai mult de doi ani.

    Riscul cumulativ de cancer de sân înainte de vârsta de 55 de ani a fost estimat la 3,6% pentru utilizatoarele de E-HT, 4,5% pentru utilizatoarele de EP-HT şi 4,1% pentru femeile care nu au utilizat niciodată terapie hormonală, conform studiului.

    Cercetătorii au remarcat, de asemenea, că riscul crescut asociat cu EP-HT a fost deosebit de semnificativ în rândul femeilor care nu au suferit histerectomie sau ooforectomie, subliniind importanţa luării în considerare a istoricului chirurgical atunci când se evaluează opţiunile de terapie hormonală.

    “Aceste descoperiri subliniază necesitatea unui sfat medical personalizat atunci când se ia în considerare terapia hormonală”, a conchis Dale Sandler, cercetător NIEHS şi autor principal al studiului.

    Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Riscăm să intrăm într-o recesiune brutală”. Lista majorărilor


  • Sursa: Protv

  • Cine este Adrian Nicuşor Nica, noul șef al ANAF. Legătura cu prim-ministrul

    Cine este Adrian Nicuşor Nica, noul șef al ANAF. Legătura cu prim-ministrul

    Cine este Adrian Nicuşor Nica, noul șef al ANAF. Legătura cu prim-ministrul

    Stiri Politice 02-07-2025 | 21:18 Aura Trif

    Premierul Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, în conferinţă de presă, numirea unei noi conduceri la ANAF, dar şi că vor fii luate măsuri pentru eficientizarea instituţiei.

    ‘Pentru a pune în practică acest pachet (n.r. – fiscal), este evident că (…) este nevoie de o altă abordare și astăzi am numit o nouă conducere la ANAF, la propunerea domnului ministru de Finanțe, în așa fel încât, stabilind criterii de performanță, să combatem atât evaziunea fiscală, dar să luptăm de pe toate pozițiile și pentru cheltuirea corectă a banilor publici și pentru combaterea fraudării acestora’, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

    Premierul Ilie Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Adrian Nicuşor Nica, şef al Corpului de control al primului ministru, dar şi decizia de numire a acestuia în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANAF.

    Cele două decizii au fost publicate, miercuri seară, în Monitorul Oficial.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    În acelaşi document, a fost publicată şi decizia referitoare la eliberarea din funcţia a fostului preşedinte al ANAF Nicoleta Mioara Cîrciumaru.

    Numirea unui nou preşedinte ANAF a fost anunţată anterior de către premierul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă.

    Recepţie de Ziua Independenţei SUA. Nicușor Dan: „Sunt cel mai important aliat și partener strategic al României”


  • Sursa: Protv

  • Horoscop 3 iulie 2025, cu Neti Sandu. Zodia care trebuie să aibă mai mare grijă de sănătate

    Horoscop 3 iulie 2025, cu Neti Sandu. Zodia care trebuie să aibă mai mare grijă de sănătate

    Horoscop 3 iulie 2025, cu Neti Sandu. Zodia care trebuie să aibă mai mare grijă de sănătate

    Horoscop cu Neti Sandu 02-07-2025 | 21:29 Neti Sandu

    Vibrația zilei este 3 și o să ne descurcăm frumos în afaceri, o să ne facem și înțeleși.

    Horoscop 3 iulie 2025 – RAC

    Se deschid noi perspective care să vă aducă vizibilitate și bani dacă o să știți să vă urmați visul, că e un an special pentru voi și e bine să stoarceți tot ce se poate din el. Se poate să primiți ceva în dar, poate vă faceți și singuri cadou o casă, o mașină, mobilă – ceva consistent.

    Horoscop 3 iulie 2025 – LEU

    Un proiect de amploare o să vă acapareze cu totul și o să vă accesați resursele interioare ca să faceți o muncă de calitate, care să fie cartea voastră de vizită. Se poate să aveți examen, să perfecționați o situație școlară, ori poate vă duceți la un interviu și aveți emoții.

    Horoscop 3 iulie 2025 – FECIOARĂ

    Vin ceva bani, pot fi atât din salariu, cât și din sursele colaterale – vreo colaborare sau comercializați niște produse pe care le confecționați. Sănătatea să vă rămână în atenție până la începutul lui august – să nu neglijați acest aspect, că o să aveți de tras.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    Horoscop 3 iulie 2025 – BALANȚĂ

    O prezență plăcută și care vă poate aduce și vești bune vă invită, poate, într-o minivacanță în weekend, pe undeva. E cineva care speră să aveți o colaborare profesională și, cu toate că aveți unele rezerve, o să vă implicați.

    Horoscop 3 iulie 2025 – SCORPION

    Se pare că vi se împlinesc, în sfârșit, niște așteptări și o să primiți un accept, o să luați un examen, poate e un job nou. Se poate să vă invite cineva la un eveniment care o să vă pună într-o lumină favorabilă și o să vă faceți noi relații pe care o să le și cultivați.

    Horoscop 3 iulie 2025 – SĂGETĂTOR

    O să reglați, în sfârșit, o situație care v-a dat bătăi de cap și o să puteți face și voi progrese – să căpătați o funcție, un titlu. O să vă puteți recupera banii blocați și să mai primiți și alții, din surse colaterale.

    Horoscop 3 iulie 2025 – CAPRICORN

    Se poate să descoperiți o sursă suplimentară de bani și să vă asociați cu cineva, ca să vă fie mai ușor, că aveți deja alte angajamente. O să dați zor să le veniți de hac unor treburi solicitante și o să puteți respira și voi, ca să vă reveniți.

    Horoscop 3 iulie 2025 – VĂRSĂTOR

    O să vă fie apreciată munca și o s-o luați ca pe o încurajare. Dar n-ar strica să vorbiți în familie, dacă au fost probleme, cu condiția să fiți mai receptivi la problemele celuilalt – musai. Vă puteți reface viața de familie, cu condiția să fiți mai empatici.

    Horoscop 3 iulie 2025 – PEȘTI

    Sunt șanse să vă așezați la casa voastră, poate chiar începeți construcția unei case și o să puneți mult suflet, indiferent dacă puneți mâna la modul concret. O să aflați vești bune și o să știți încotro s-o porniți în weekend, că sunt prieteni care vă așteaptă prin țară, pe undeva.

    Horoscop 3 iulie 2025 – BERBEC

    Se observă ceva emoții, poate pentru că ieșiți la o întâlnire cu cineva care așteaptă să luați o decizie referitoare la soarta relației voastre. Cineva de departe insistă să-i faceți o vizită și poate reușiți în weekend, că e drumul lung până acolo.

    Horoscop 3 iulie 2025 – TAUR

    V-ar prinde bine să vă ocupați și de voi – să vă îngrijiți de sănătate, să încercați diverse tratamente care să vă relaxeze: vă duceți la sală, la piscină, la cosmetică, diverse. Relația cu partenerul de cuplu capătă un plus de prospețime și poate faceți pasul spre căsătorie.

    Horoscop 3 iulie 2025 – GEMENI

    Se vine cu oferte de lucru și o să vă alegeți ceva care vă place – lucrați în paralel și or să vină bani din mai multe direcții. Poate revine intenția de a vă cumpăra o locuință mai spațioasă și, dacă familia e de acord, o să faceți demersuri în acest sens.

    Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

    Sursa: StirilePROTV

    Etichete: horoscop, planete, neti sandu, zodii,

    Dată publicare: 02-07-2025 21:29

    Articol recomandat de sport.ro


    Sursa: Protv

  • Ministrul Economiei: „Directorului Salrom i-a fost mărit salariul la 38.000 de lei, după izbucnirea crizei de la Praid”

    Ministrul Economiei: „Directorului Salrom i-a fost mărit salariul la 38.000 de lei, după izbucnirea crizei de la Praid”

    Ministrul Economiei: „Directorului Salrom i-a fost mărit salariul la 38.000 de lei, după izbucnirea crizei de la Praid”

    Stiri actuale 02-07-2025 | 21:34 Inquam Photos / George Călin Ioana Andreescu

    „Vă dau un exemplu de la Ministerul Economiei, unde sunt de câteva zile. Ministerul Economiei este acel minister cu foarte multe companii de stat. A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era îngrijorată, erau acolo forţele statului român care încercau să limiteze impactul, directorului Salrom i-au mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000, pe 28 mai 2025”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă, miercuri seară, la B1 TV.

    El a precizat că decizia majorării salariului directorului de la Salrom SA a fost luată în Adunarea Generală a Acţionarilor.

    „Adunarea Generală a Acţionarilor a decis mărirea acestei indemnizaţii. Doar bucata fixă, că mai au şi o bucată variabilă.

    Cuprumin, Institutul de Cercetări în Transporturi, 50.000 de lei pe lună, sumă fixă… Mai au o componentă variabilă care creşte. E drept asta? Nu e drept”, a precizat ministrul Economiei.

    Citește și

    Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

    Întrebat dacă va face verificări privind Consiliile de Administraţie de la societăţile din subordinea ministerului, Radu Miruţă a răspuns: „Acolo-i diavolul”.

    Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

    Sursa: News.ro

    Etichete: ministrul economiei, declaratii, salina, praid, salariu,

    Dată publicare: 02-07-2025 21:34

    Articol recomandat de sport.ro


    Sursa: Protv

  • Doi copii de 10 şi 11 ani, aflaţi în plasament în judeţul Iaşi, au fost daţi dispăruţi. Poliţia cere ajutorul populaţiei

    Doi copii de 10 şi 11 ani, aflaţi în plasament în judeţul Iaşi, au fost daţi dispăruţi. Poliţia cere ajutorul populaţiei

    Doi copii de 10 şi 11 ani, aflaţi în plasament în judeţul Iaşi, au fost daţi dispăruţi. Poliţia cere ajutorul populaţiei

    Stiri actuale 02-07-2025 | 21:59 Politia Romana Mihaela Ivăncică

    ”În după-amiaza zilei de 2 iulie 2025, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răducăneni au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul doi minori, Macsim Eugenia, în vârstă de 10 ani şi Macsim Dumitru, în vârstă de 11 ani, aflaţi în plasament, au plecat voluntar, în jurul orei 11:00, de la domiciliul din satul Podoleni de Sus, comuna Cozmeşti şi nu au mai revenit”, anunţă, miercuri, IPJ Iaşi.

    Sursa citată a precizat că, la momentul plecării, Macsim Dumitru era îmbrăcat cu un tricou alb cu dungi roşii, pantaloni scurţi de culoare verde, iar Macsim Eugenia purta o rochie de culoare bleumarin şi colanţi negri.

    ”Persoanele care pot oferi informaţii relevante care să conducă la găsirea minorilor sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai transmis Poliţia.

    Ilie Bolojan, la prezentarea măsurilor fiscale: „Riscăm să intrăm într-o recesiune brutală”. Lista majorărilor


  • Sursa: Protv

  • VIDEO Ilie Bolojan, la recepția pentru Ziua Independenței SUA: „În vremuri complicate, valorile și parteneriatele adevărate contează mai mult ca oricând”

    VIDEO Ilie Bolojan, la recepția pentru Ziua Independenței SUA: „În vremuri complicate, valorile și parteneriatele adevărate contează mai mult ca oricând”

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 19:46

    VIDEO Ilie Bolojan, la recepția pentru Ziua Independenței SUA: „În vremuri complicate, valorile și parteneriatele adevărate contează mai mult ca oricând”

    HotNews.ro Share

    Ilie Bolojan. Inquam Photos / Octav Ganea

    Premierul Ilie Bolojan a rostit un discurs, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasada americană la București cu ocazia Zilei Independenței, despre care a spus că „nu este doar o celebrare a istoriei Statelor Unite ale Americii, ci și un simbol al valorilor democratice pe care le împărtășim cu toții”.

    „Este o onoare pentru mine să fiu azi alături de dumneavoastră la marcarea acestei zile importante pentru poporul american. Ziua Independenței nu este doar o celebrare a istoriei Statelor Unite ale Americii, ci și un simbol al valorilor democratice pe care le împărtășim cu toții. România și Statele Unite sunt legate printr-un parteneriat strategic solid, bazat pe încredere, respect și obiective comune”, a declarat Ilie Bolojan.

    Premierul României a reliefat importanța valorilor și a parteneriatelor „în vremuri complicate”.

    „În vremuri complicate, valorile și parteneriatele adevărate contează mai mult ca oricând. Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite din acest punct de vedere. America ne-a arătat, generație după generație, că oricât de grele ar fi vremurile curajul, munca onestă și credința în libertate deschid întotdeauna drumurile. Pentru o țară ca România, aflată azi într-un moment de decizii complexe pentru viitorul ei, acest exemplu înseamnă mult”, a continuat prim-ministrul Ilie Bolojan, care a conchis urând „La mulți ani!” atât Statelor Unite, cât și României.


    Sursa: HotNews

  • Cancelarul Germaniei, criticat după o gafă cu privire la parada Pride. „Nu este un cort de circ”

    Cancelarul Germaniei, criticat după o gafă cu privire la parada Pride. „Nu este un cort de circ”

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 20:05

    Cancelarul Germaniei, criticat după o gafă cu privire la parada Pride. „Nu este un cort de circ”

    HotNews.ro Share

    Friedrich Merz. Credit foto: Christoph Soeder / DPA / Profimedia

    Cancelarul german Friedrich Merz s-a confruntat cu critici, miercuri, deoarece a spus că steagul curcubeu nu ar trebui arborat la Bundestag pentru parada Pride care se desfășoară anual la Berlin, întrucât parlamentul „nu este un cort de circ”, relatează AFP.

    Julia Kloeckner, noua președintă conservatoare a parlamentului german, a anunțat în luna mai că steagul curcubeu nu va fi arborat la Bundestag în timpul evenimentului din 26 iulie, cunoscut drept Ziua Străzii Christopher (CSD).

    De acum încolo, a spus ea, steagul curcubeu va fi arborat o singură dată pe an la această clădire, pentru Ziua internațională împotriva homofobiei, celebrată în 17 mai.

    Steagul a fost arborat pentru parada CSD de la Berlin în mandatul predecesorului său social-democrat, începând din 2022.

    Decizia din acest an a stârnit nemulțumirea activiștilor pentru drepturile LGBTQ, fiind criticată și de politicieni din opoziție, de la Verzi și formațiunea de extremă stânga Die Linke.

    Cancelarul Friedrich Merz a apărat decizia, marți, spunând că parlamentul german „nu este un cort de circ unde poate fi arborat orice steag”.

    Într-un interviu acordat postului de radio ARD, liderul german a spus că există o zi pe an în care steagul curcubeu ar trebui arborat la Bundestag.

    „În toate celelalte zile, se arborează steagul german și steagul european, și niciun alt steag. Iar această decizie este corectă”, a subliniat el.

    LSVD, o importantă organizație germană pentru drepturile persoanelor queer, l-a acuzat pe Merz că a insultat comunitatea LGBTQ prin „gafa” sa.

    „Steagul curcubeu nu este un obiect de circ, ci un simbol universal al diversității și al drepturilor omului”, a declarat Andre Lehmann, membru al consiliului de administrație, pentru postul de radio ZDF.

    „Aș dori să-i reamintesc cancelarului că vorbește despre un grup care a fost persecutat de naziști”, a adăugat Lehmann.

    Sophie Koch, comisarul guvernului pentru chestiuni ce țin de comunitatea LGBTQ, a declarat că arborarea steagului curcubeu în timpul marșului Pride de la Berlin ar fi reprezentat „un angajament puternic din partea statului” pentru protejarea drepturilor LGBTQ.

    „O înțelegere a acestui lucru ar fi potrivită pentru un cancelar federal”, a conchis ea.


    Sursa: HotNews

  • Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

    Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

    Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 20:21

    Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

    HotNews.ro Share

    Ilie Bolojan Foto: Inquam Photos – Mălina Norocea

    Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”.

    În comunicatul emis, BNS susține că „măsurile anunțate astăzi de premierul Ilie Bolojan sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”.

    „Nu cred că poate să regleze cu noi îngheţarea pensiilor, că nu noi hotărâm îngheţarea pensiilor, a salariilor. Chestiunea asta e cusută cu aţă albă. El vine şi ne face bine cu forţa şi pe noi nu ne întreabă?”, a declarat Mircea Burlacu, vicepreședinte al BNS.

    BNS susține, totodată, „că măsuri precum majorarea TVA vor adânci inflația și vor scădea puterea reală de cumpărare a lucrătorilor, fără ca firmele să fie afectate în mod real”.

     „Toată povara se duce în spinarea noastră, a consumatorului final. Pe noi, sindicatele, ne ignoră. I-am cerut de o lună dialog. Nu așa se guvernează. Au făcut dezmăţ pe bani publici, pentru că nu suntem noi vinovaţi, lucrătorii şi sindicaliştii de ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, iar acum noi trebuie să acoperim gaura din buget. Suntem de acord că e greu. Am cerut de acum o lună să ne aşezăm la masă şi să gândim pachete de măsuri cu priorităţi, să ne asumăm împreună printr-un pact naţional tripartit salvarea bugetului. Dar nu aşa!”, a conchis Mircea Burlacu.

    Măsurile anunțate de Ilie Bolojan

    Miercuri, într-o conferință de presă, premierul a anunțat mai multe măsuri pentru corectarea deficitului bugetar. Primul pachet va fi adoptat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament, săptămâna următoare.

    Printre măsurile care vor face parte din acest proiect se numără reașezarea TVA pe două praguri, cota generală la 21% și o cotă redusă de 11% (medicamente, alimente, HoReCa), creșterea impozitelor pe dividente de la 10% la 16%, creșterea accizelor la alcool, tutun, combustibil cu 10%, înghețarea majorării pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026, pensionarii care iau pensie peste 3.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate, taxă pe profiturile băncilor și suprataxării câștigurilor din jocuri de noroc.

    Toate măsurile anunțate vor intra în vigoare de la 1 august 2025, cu excepția creșterii impozitelor pe dividende care se va aplica de la 1 ianuarie 2026.


    Sursa: HotNews