- Home
- Opinii
- Actorul Vlad Corbeanu, managerul Teatrului Stela Popescu: „Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate”
Oltea Șerban-Pârâu Muzicolog şi critic muzical
Interviu Actorul Vlad Corbeanu, managerul Teatrului Stela Popescu: „Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate”
1 live Publicat: 01.09.2025 07:34
La începutul sezonului de deschideri de stagiuni teatrale, managerul Teatrului Stela Popescu, actorul Vlad Corbeanu susține cǎ a oferit publicului un ghid, un fir roşu, în programul repertorial al unui teatru devine esențial în vremurile noastre, motiv pentru care intituleazǎ stagiunea 2025-2026 “Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate”.
De asemenea, invitǎ publicul fie la spectacolele teatrului pe care îl conduce din aceastǎ varǎ, fie la orice alt spectacol de teatru, motiv pentru care de pe siteul Teatrului Stela Popescu se ajunge printr-un simplu click la programul oricǎrui alt teatru bucureştean, inițiativǎ cu totul originalǎ.
FOTO Arhivă personală
O.S.P.: Stăm de vorbă cu domnul Vlad Corbeanu, director general interimar al teatrului Stela Popescu. Cum se face cunoștință cu un teatru? Cum se învață să fii director general al unui teatru în doar cinci săptămâni? Pentru că, iată, din 1 septembrie încep să bată gongurile.
V.C.: Da. Cum se face cunoștință? Bine, trebuie să ai puțină cunoștință înainte să faci cunoștință și, Slavă Domnului, vin dintr-un alt teatru.
Dar, întotdeauna, viața bate filmul așa că…
Da așa e, și multe lucruri le vedeam cumva din afară într-un fel, dar nu le știam și pe acelea din interior, și astfel am luat cunoștință cu teatrul așa, din plin, cu o întâlnire mai lungă cu câteva departamente, care s-a terminat undeva pe la ora unu noaptea. S-a luat cunoștință din plin, direct și bine.
Vlad Corbeanu vine de la Teatrul Mic, și a ajuns la un teatru… mic, poate mai bine spus un teatru tânăr, Teatrul Stela Popescu. Care sunt provocările principale în contactul cu un astfel de teatru?
În primul rând, sala pe care noi, momentan, nu o avem. Deși sunt semnale foarte bune, chiar la final de august a fost o ședință în consiliul general legată de consolidare și s-au făcut pași mari, din șase etape am ajuns cumva să o încheiem pe cea de-a patra. Primele patru etape sunt mai complicate și mai urmează doar două. Practic între 8 și 12 luni, realist vorbind, o să privim schelele.
Vorbim despre sediul de pe strada Batiștei, din lateralul Teatrului Național. Cum să numim această sală? Fosta sală ARLUS, fostul sediu ARCUB, actualul sediu al Teatrului Stela Popescu.
Da, actualul sediu al Teatrului Stela Popescu.
Pentru ca lumea să-l vizualizeze, este o sală centrală, care are o istorie foarte frumoasă, dar care în ultimii ani a fost închisă publicului. Pentru că?
Pentru că e încadrată în gradul 1 de risc seismic. Deci, avem șansele ca, în câțiva ani, în acest loc să reapară o sală de spectacol a Teatrului Stela Popescu, ce poate fi frecventată. Ne gândim deja la ziua când o să deschidem teatrul. Știm și cu ce proiect. Va fi un proiect foarte interesant, un spectacol de teatru itinerant în toată clădirea, pentru că clădirea este absolut fascinantă, începând de la subsol 2 și terminând cu podul. Este o clădire construită în anul 1938.
Și, într-adevăr, o clădire foarte spectaculoasă și care te duce cu gândul la acel București interbelic la care ne mai raportăm, uneori, în visele noastre. Revenind, realitatea face ca această sală să nu poată fi folosită pentru spectacole în următorii câțiva ani.
Doar pentru repetiții.
Continuăm parteneriatele pe care le avem cu teatrele din București
Așadar, unde se vor desfășura spectacolele din actuala stagiune a Teatrului Stela Popescu? Așa cum știm, în ultimii doi ani, Teatrul Stela Popescu a avut această particularitate și a desfășurat spectacolele în cât mai multe săli ale teatrelor bucureștene, încercând să transforme o vulnerabilitate într-o particularitate.
Da, continuăm parteneriatele pe care le avem cu o parte dintre teatrele din București și le mulțumim încă o dată pentru deschidere și implicare. Chiar în unele teatre am găsit mai mult decât atât. Au spus „Haide, cu ce vă ajutăm?”, ceea ce este absolut minunat. Din păcate, la noi, o problemă a unui teatru încă e privită ca o problemă individuală a acelui teatru, nu o problemă a întregului sector cultural, și nu înțeleg de ce, dar poate lucrurile se vor mai schimba. Deci, vom continua, în primul rând, cu parteneriatele deja existente. Adică Metropolis, Teatrul Excelsior, Teatrul Nottara și Teatrul Bulandra, și încercăm și alte parteneriate. Cu Teatrul Mic sunt deja discuții avansate, și ar mai fi încă unul, dar nu e încheiat încă un parteneriat, așa că n-o să-l anunț.
Ideea este că încercaţi să dezvoltaţi tocmai această „multi existență” a Teatrului Stela Popescu, pe scenele mai multor teatre din București, aflate în subordinea primăriei Municipiului București. Când începe stagiunea?
Primul spectacol îl avem pe data de 6 septembrie, deci într-o săptămână și ceva, Moarte la teatrul de revistă pe scena de la Teatrul Metropolis.
În general, în aceşti doi-trei de ani de tatonare s-a ajuns la ideea ca fiecare spectacol să fie cumva construit pe măsura unei săli și să încercaţi să-l păstraţi acolo, și nu să umblaţi cu decorurile dintr-un loc în altul, pe cât posibil.
Cred foarte mult în ideea asta, că un spectacol are și el identitatea lui, iar identitatea lui începe să se contureze în spațiul pentru care el e creat.
Și nu numai pe scenă, ci și în relația cu un anumit public, mai intim, sau mai amplu…
Evident, vorbim de diferite săli. Că este scenă italiană clasică, elisabetană, amfiteatru… Nu poți să nu ții cont de lucrurile astea. Nu poți să chemi un creator, și să-i spui „Fă-mi un spectacol!” El te întreabă : „Unde îl joc, cum fac?” „Lasă, tu fă-l, vedem noi unde îl programăm.” Nu merge așa. Sigur, există situația în care te duci în alte spații, în momentul în care ești invitat la un festival dar, și atunci, discuțiile pornesc de la chestiuni tehnice, dimensiuni ale scenei, dacă spectacolul se joacă cu public pe gradene, care e posibilitatea să joace cu publicul pe scenă, și încercăm, să nu compromitem calitatea spectacolului doar pentru a fi prezenți undeva.
Există deja cinci spectacole programate în luna septembrie ceea ce este o noutate, stagiunea începe mai devreme. Există deja o programare până la sfârșitul anului?
Noi o avem. Mi-am dorit foarte tare să începem și să anunțam programul cu o lună înainte și să anunțăm tot programul, să nu dam de la o săptămână la alta. Doar că, aici, suntem legați de celelalte teatre, și în funcție de cum îşi fac ei programul, ni-l facem și noi.
„Ideea este ca publicul, oamenii, trebuie să circule, să meargă de la un teatru la altul”
Apropo de implicarea Teatrului Stela Popescu și impactul asupra celorlalte teatre ale primăriei capitalei, că deja există această posibilitate de a cunoaște programul altor teatre din București prin intermediul site-ului Teatrului Stela Popescu. Vă rog să-mi povestiți mai multe despre asta, n-am auzit la alții să „sufere” de atâta generozitate.
Sincer, mi se pare un lucru absolut normal și firesc să se întâmple așa. Am fost întrebat de un coleg „Dar, de ce?”, și am raspuns că este un lucru normal. Nu neapărat prin faptul că suntem toți sub aceeași umbrelă – și vorbim de consiliul general al primăriei capitalei – dar, în același timp, misiunea noastră e una singură: spectacolul care sa ajung la public. Ideea este că publicul, oamenii, trebuie să circule, să meargă de la un teatru la altul, niciodată n-am răspuns, în niciun interviu când promovam vreun spectacol în care jucam, la întrebarea „De ce să vină lumea la spectacolul ăsta?”, am spus „Lumea să vină la teatru, nu contează la ce teatru şi la ce spectacol, la cât mai multe”.
Așa cum știm, foamea vine mâncând, și pe măsura ce merg la mai multe spectacole, vor vrea mai mult. Este absolut clar.
Am muncit două ore, atât mi-a luat ca să pot să fac organizarea, pentru că, da, există pe site-ul nostru la secțiunea program, și programul celorlalte instituții de Cultură și sunt siglele fiecărui teatru, iar când dai click pe ele, te duce direct către secțiunea lor de program, nu doar pe pagina de home sau pe site-ul general.
Deci nu este doar o formalitate, pentru a arăta generozitate. Este absolut pragmatic, foarte util pentru spectatori.
Eu nu cred în competiția între teatre la nivelul ăsta, nu. Competiția între teatre la nivelul de sold-out eu, și tu nu. Mă duc să vopsesc casa de bilete ca să n-o găsească spectatorii și să vină să cumpere de la mine. Nu cred că ăsta e scopul.
Este evident, chiar și pentru cei care finanțează teatrele din București, vorbim despre primărie și consiliul general. În momentul în care vor vedea că toate teatrele încep să creeze o tendinţă și că va crește numărul de spectatori plătitori, automat se vor uita cu alt interes către lumea culturală, nu numai către stadioane. Deci este un scop comun al lumii teatrele.
FOTO Arhivă personală
Am mai avut un argument pentru care am făcut asta. La noi o să vină foarte multă lume, o să fim sold-aut – deși nu gândesc neapărat în cantitate, niciodată, o să fie sold-out pentru că avem calitate. Intrând pe site, publicul, văzând că este sold-out aici, se întreabă unde să meargă. Am pus la îndemână accesul către toate teatrele, în principiu. Eu cred că vom ajunge acolo încât toate teatrele vor fi sold-out, repet nu pe ideea de cantitate, și pentru a ne bucura că e sold-out, pentru că nu întotdeauna cantitatea reflectă calitatea.
Da, până una alte, biletele la teatru nu s-au scumpit, și sperăm că tot mai mulți bucureşteni vor veni la teatru. Important este că lumea poate să ajungă într-un loc în care ajungea și înainte în aceleași condiții, cu aceeași bani. Din spectacolele pe care le ați găsit la Teatrul Stela Popescu, sunt unele la care ați vrea să renunțați din repertoriu și unele pe care le păstrați sau nu neapărat?
Pe măsură ce vin spectacolele noi trebuie să începi să renunți la unele dintre cele mai vechi. E un lucru foarte trist, până a urmă și de un obiect din casă îţi pare rău, dacă începi și mai aduci obiecte, la un moment dat ele n-o să mai aibă loc, este absolut firesc să se întâmple asta și, normal, oricât de trist sună, un spectacol are și el viața lui cum avem și noi. La un moment dat, da, trebuie să încep să renunți. Rațiunile pentru care renunți sunt diverse și necesită o analiză atentă și amănunțită și n-aș putea să spun acum exact, dar e obligatoriu să se întâmple asta, pentru că e ca într-un aeroport: vin avioane, pleacă avioane, mai eliberăm o pistă. Neavând o sală, acum suntem avion, asta facem, survolăm spațiul și așteptăm culoar.
Așadar în septembrie „Moarte la teatrul de revistă”, Cerere în căsătorie” „Conul Leonida”, ”Hedwig” și „Ceapa”. Mai departe, publicul va regăsi titlurile deja lansate în stagiunea anterioară. Ce proiecte noi există la Teatrul Stela Popescu pentru această toamnă? Cele clare şi cele mai puţin sigure, pentru că, așa cum știm, suntem într-o perioadă de austeritate, iar teatrul și austeritatea nu prea rimează în general, dar realitatea arată că lucrurile se pot petrece și în condiții de o oarecare economie.
Da, doar că nu ar trebui să devină o regulă și nici să ni se spună „Hai că v-ați descurcat!”. În artă, în învățământ nu putem vorbi de economie. Și dacă se face o reformă, acum, în învățământ, nu poți să aștepți rezultatele să le vezi peste o lună, două, un an, trebuie să treacă un ciclu minim ca să vezi dacă a fost bună sau nu. Situația nu e deloc roz e chiar gri, gri spre negru.
Sigur, dar nu înseamnă că ne facem bagaje și plecăm acasă.
În niciun caz nu, asta ar fi culmea, să renunțăm, nu. Sperăm să intrăm pe calea cea bună și să înțelegem cu toții rostul artei în societate. Incepe să devină la un moment dat frustrant când ajungi să fii nevoit să justifici rostul existenței artei, să te duci să fundamentezi încontinuu de ce e nevoie să existe teatrul. Sunt lucruri pe care n-ar trebui să le justificăm. Spre exemplu : „De ce e nevoie să respiri?” Nu mai stăm să explicăm acum. Respiri ca să trăiești. Da, avem două proiecte în pregătire, primul fiind al lui Răzvan Mazilu, după un titlu al lui Oscar Wilde. Va fi o dramatizare sub titlul „De profundis”, după niște scrisori ale lui Oscar Wilde, premiera fiind programată undeva în jur de mijlocul lui noiembrie. Al doilea proiect sigur va fi „Ulciorul sfărâmat” a lui Kleist, în regia lui Gelu Colceag. În același timp, mai avem în agendă încă trei proiecte, n-aș vrea să le anunț, pentru că trebuie să vedem, evident, și situația financiară pe care o vom avea, dar ele sunt pregătite. Oricum vor trebui să fie în stagiunea 2025-2026 cinci noi proiecte. Toate au un fir roșu, am urmărit foarte atent chestia asta. Am avut două idei când am ajuns aici: 1. Hai să profităm de situația în care noi ne aflăm, un fel de teatru itinerant, cam asta suntem acum, că ne plimbăm, şi 2. Stagiunea și toate textele au la bază omul, umanitatea și tot ce derivă de aici de la dezumanizare, la decădere, la moralitate, tot ce derivă din ideea de umanitate. Omul care caută, care se plimbă, asta suntem noi, teatrul… Trebuie să fie o căutare permanentă ca să ajungi la un rezultat final bun. Sunt lumini și umbre, mă refer la situațiile omului : de cădere, de renaștere, sunt lucruri mai fericite, lucruri mai nefericite, legate de moralitate și așa mai departe, toate cumva sunt legate prin acest fir roșu… Aşadar, pe 6 septembrie Teatrul Stela Popescu deschide stagiunea 2025-2026 sub un generic aparte : Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate. Am ales să vorbim in stagiunea 2025-2026 despre omul prins între ziduri. Ziduri care nu îi aparțin, dar care îl definesc, îl apasă și îl obligă să se confrunte cu sine. Așa cum teatrul Stela Popescu își poartă poveștile prin săli împrumutate, tot așa și personajele noastre își caută libertatea în spații străine.În „De Profundis”, Oscar Wilde ne arată omul închis, fragil, despuiat de putere, care prin durere își găsește adevărul interior. În „Ulciorul sfărâmat” de Kleist, judecătorul Adam, ascuns după zidurile autorității, se prăbușește în ridicol și ipocrizie, dezvăluind mecanismele corupției umane. Ambele texte ne conduc la aceeași concluzie: zidurile nu pot ascunde pentru totdeauna adevărul. Fie prin suferință, fie prin comedie, masca se sfărâmă și omul se dezvăluie în toată anatomia sa – fragilă, coruptă, dar profund umană. Plus încă alte două proiecte care completează perfect titlul stagiunii. Oricum îmi doresc ca fiecare stagiune sa aibă un titlul… nu doar anul:) ca un proiect, un brand. Creăm apoi o colecție, un album. Plus că la final de stagiune îmi doresc asta: să apară un album cu stagiunea care s-a încheiat. Varianta virtuală, dar si tipărită.
Într-adevăr, e o idee bună să ai un generic al stagiunii pentru că lumea vrea să fie orientată. Vrea să aibă libertatea de alegere, dar în același timp, vrea să înțeleagă de ce alege ceva și această posibilitate de a alege corect în această aceste vremuri de bulă informațională este tot mai mică, se fac greșeli și lumea intră într-o anxietate inclusiv față de acest tip de alegeri: „Unde să mă duc? Dar n-o să fie o prostie?” Când aud un astfel de generic, ştiu ce vor găsi… Existenţa unui generic s-ar putea să genereze un salt în percepția Teatrului Stela Popescu. De altfel, am avut senzația în București, în acest final de vară, că am văzut numele teatrului Stela Popescu pe roșu, ceea ce este iarăși, așa cum știm, o bună alegere. Cum s-a obținut această prezenţă pe ecranele stradale din Bucureşti?
Un parteneriat, evident.
Da, i-am povestit frumos și au zis și „Ce drăguț! Uite, noi vă ajutăm.”. Cum spuneam, când business-ul susține arta, comunitatea câștigă.
Revenind la Răzvan Mazilu, „De Profundis” este în regia lui și adaptarea scenariului îi aparţine.
Da, este regia și adaptarea lui Răzvan Mazilu, va juca Răzvan Mazilu, lucru care ne bucură foarte tare. După câteva discuții am ajuns la această concluzie și am reușit să ne convingem reciproc că e important să întâmple asta, alături de Tudor Cucu Dumitrescu Rolurile vor fi Oscar Wilde însuși și cel căruia îi sunt adresate scrisorile.
Al doilea proiect se cheamă „Ulciorul Sfărâmat”, este un text al lui Kleist, în regia lui Gelu Colceag.
Minunat text, de niște profunzii absolut fascinante, un text scris undeva prin anii 1700, acțiunea are loc în Țările de Jos și îți dai seama că actul de justiție, calitatea umană, relațiile dintre oameni, interesele oamenilor nu s-a schimbat atât de mult. Şi că nu se va schimba nimic, lucrurile sunt ciclice. Ce e minunat la acest text, din punctul meu de vedere, e că este un text cu o structură dramaturgică de manual. Adică, te uiți „Cam așa trebuie să fie textele”, și de aia e un text mare, pentru că e scris atunci, dar îți dai seama că este perfect valabil și astăzi, și încă un lucru foarte bun e că el are mai multe planuri. Acum, contează foarte mult cu ce bagaj de cunoștințe vii încât să ți permită să accesezi și planul doi și planul trei și planul patru și profunzimile pe care ți le oferă textul. Dar, n-aș vrea să spun că e audiență generală, sună destul de comercial, dar în principiu dacă ai terminat 10 clase, ai terminat o facultate, sau ai trei doctorate, toată lumea va înțelege destul de multe lucruri. Va urma un atelier pe care Gelu Colceag îl va avea cu actorii teatrului Stela Popescu pe 3, 4 și 5 septembrie, urmând ca distribuția să se stabilească la final. Vor fi două zile de, să le spunem ateliere, care nu au legătură cu textul. A treia zi se bazează pe text, după care urmează să anunțăm distribuția. „Ulciorul Sfărâmat” știm clar că va fi și trebuie să fie pe 10-11 ianuarie în premieră, pentru că suntem legați de Teatrul Mic, care ne găzduieşte, şi ceea ce este minunat e că am reușit încă de pe acum să stabilim datele premierei și au fost foarte deschiși și au spus „Ok nu punem, nu programăm niciun spectacol”
Și proiectului lui Mazilu?
Acesta s-ar putea să fie chiar un spațiu neconvențional, pentru că textul te obligă și atunci trebuie să vedem unde. Suntem încă în discuţii, pentru că n-aș vrea să afectăm calitatea spectacolului sub nicio formă. Revin, fiecare spectacol are identitatea lui și trebui jucat în spațiul potrivit.
Aşadar, cu toate forţele înainte. O stagiune plină de succes şi de noutăţi vă dorim!
Oltea Șerban-Pârâu Citește mai multe despre: teatruinterviu
Vezi articol complet la: Adevarul
