Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat duminică, la “Zona Zero” la Antena 3 CNN, că țara noastră poate rezista fără probleme în primele 48 de ore în cazul unei agresiuni armate a Rusiei.Moșteanu a…

---

Vezi articol complet la: Antena3

Anastasia Soare, singura româncă din topul celor mai bogate femei din SUA, a anunţat sâmbătă seara, în cadrul unei ediţii speciale cu Mihai Gâdea, la Antena 3 CNN, că îşi lansează în premieră, în…

---

Vezi articol complet la: Antena3

• Home
• Știri Interne
• Societate
• Cum să nu mai amâni nimic? Cercetătorii spun că e nevoie de doar 90 de secunde

Cum să nu mai amâni nimic? Cercetătorii spun că e nevoie de doar 90 de secunde

Bianca Dobrescu 1 live Publicat: 25.10.2025 23:00

De la patul nefăcut până la e-mailul lăsat în draft, amânarea e o formă tăcută de auto-sabotaj. Nu ține de voință, ci de felul în care creierul procesează frustrarea, frica și plăcerea. Un studiu publicat în BMC Psychology arată că o simplă intervenție de 90 de secunde poate reactiva motivația și reduce tendința de amânare, iar specialiștii explică de ce uneori creierul nostru apasă frâna exact când ar trebui să accelereze.

Sursă foto: Shutterstock

„Un prim lucru amânat în viața de zi cu zi a fiecăruia atrage după sine un al doilea lucru, nu neapărat amânat, cât incomplet rezolvat, dacă se bazează pe primul. Și tot așa se naște un efect de domino, cu o slăbiciune în lanț și o perpetuare în timp, care se va înrădăcina în conduita respectivului și îl va face să piardă din abilitatea de adaptare, de răspuns la provocare, de timpul de reacție în situații-limită și de o atitudine pozitivă în fața oricărei probleme”, explică pentru „Adevărul” Aurora Oprea, consilier vocațional.

Psihologii numesc acest fenomen procrastinare: amânarea voluntară a unei sarcini, deși știi că va avea consecințe negative. Aurora Oprea traduce fenomenul în exemple simple din viața de zi cu zi. Dovadă stau: patul nefăcut, jucăriile împrăștiate, farfuriile lăsate în chiuvetă.

„O să luăm, spre exemplu, celebrul caz cu făcutul patului de dimineață: un scamator într-ale amânării lucrurilor va spune de ce să-l mai fac, când oricum acasă, când ajung, tot în pat mă pun? Dar beneficiul psihologic al creării unui loc ordonat și curat, atunci când după o zi solicitantă ajungi acasă, îți creează, pe nesimțite, o stare de relaxare și confort. În schimb, dezordinea care te întâmpină, pe care singur ai creat-o, ar fi, după o zi grea, picătura care umple paharul”, explică ea.

Ordinea învață răbdarea

„Pentru copiii mici, care se plictisesc repede și e normal ca la fiecare zece minute să caute altă jucărie, cel mai bun lucru, deși vor opune rezistență la început, este să strângeți împreună jucăriile și să-i arătați cât spațiu se face pentru a putea dansa sau mișca în voie. Așa învață că ordinea aduce libertate”, completează specialista.

De altfel, Aurora Oprea spune că un loc aglomerat și dezordonat e „un mediu propice pentru a-ți crea nervi din nimic”. Chiar și într-o zi în care stai acasă și vrei să te relaxezi, vasele nespălate, masa nestrânsă, patul nefăcut sau rufele neîmpăturite creează o stare de stres suplimentară. „Văzându-le pe toate de-a valma, simți că te sufocă și îți amplifică starea de a amâna. Prin efectul de domino, asta duce la stres, agitație, un somn tulburat de sentimentul de vinovăție că ai fi putut să le faci și nu le-ai făcut. Pleci la serviciu cu un sentiment fals de eliberare, dar ele vor fi tot acolo când te întorci.”

„Muieții posmagii” 

Să ne gândim la personajul lui Ion Creangă, leneșul satului, care atunci când primea de mâncare avea așteptarea să fie chiar înmuiată, prin celebra replică muieții posmagii, propune consilierul. „Aceea este starea patologică în care un om poate ajunge in extremis, după ce ani de zile s-a complăcut în a amâna lucrurile, a fenta responsabilitățile.”

Diferența dintre omul modern și cel din mediul rural, spune Aurora Oprea, e că în sate nu există spațiu pentru amânare. „Fie că au chef sau nu, oamenii trebuie să facă treburile din gospodărie, pentru că nu poți lăsa animalele nemâncate, nu poți sta iarna fără lemne tăiate pentru sobă, fără pârtie prin zăpadă. Vara sunt atâtea treburi de făcut, încât acei oameni nici nu se gândesc dacă au chef sau nu. Se apucă pur și simplu de ele, pentru că de ele depinde traiul zilnic.”

„Studiul publicat în BMC Psychology este foarte pertinent și ușor de înțeles pentru toată lumea, pentru că răspunsul psihologic pozitiv vine imediat atunci când este implicată o recompensă, dar pe care nu ne-o oferă nimeni altcineva decât noi înșine, în momentul în care alegem să facem un lucru de care nu avem chef”, spune consilierul. De asemenea, a prioritiza lucrurile, a le face eficiente, o organizare prealabilă atunci când se poate: toate acestea permit creierului să se obișnuiască cu ideea că trebuie făcut acel lucru, explică specialista.

Ea adaugă că nu trebuie să ne pedepsim pentru momentele în care nu reușim. „Nu trebuie nici să fim psihologi, nici să ne facem griji pentru sine atunci când avem nevoie de repaus. Putem îmbina utilul cu plăcutul, să ascultăm muzică în timp ce spălăm vase, facem curat sau strângem rufe. Important e ca amânarea să nu devină un obicei.”

Doar uitându-ne la câteva proverbe autohtone, înțelegem esența adaugă aceasta. „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi, Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare, În orice lucru mai puțin plăcut există și o parte bună. Nu ai cum să nu găsești cel puțin un beneficiu imediat și personal pentru o acțiune care trebuie făcută, chiar dacă nu ai chef de ea.”

Procrastinarea nu ține doar de poziția unei persoane față de un lucru. Ea include trăsăturile familiei din care provine, ceea ce a văzut de mic, nivelul de educație și starea psihologică, mai spune Aurora Oprea. „Dar, indiferent de gradul de satisfacție pe care îl poate aduce o activitate, simplul fapt că ne asumăm responsabilitatea și ducem la bun sfârșit acel lucru pune o cărămidă la temelia unei conduite care, pentru viitor, înseamnă adaptare în orice circumstanță, mai ales neprevăzută, în toate palierele vieții: personal, profesional, social.”

Ce se întâmplă în creierul nostru când amânăm

„Într-adevăr, câteodată nu putem începe o sarcină și este important să cunoaștem mecanismele psihologice care se activează  pentru că ele ne ajută să înțelegem de ce uneori ne blocăm și ce e nevoie, de fapt, ca să putem porni”, declară pentru „Adevărul” Gabriela Răileanu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.

Contrar credinței populare, procrastinarea nu e o problemă de lene sau lipsă de voință. Este, de fapt, o formă subtilă de evitare emoțională. „Creierul nostru alege să nu acționeze nu pentru că nu știe ce are de făcut, ci pentru că asociază acțiunea cu disconfort: frică, vinovăție, rușine, plictiseală sau sentimentul de copleșire. Amânarea devine o formă de protecție: un mecanism de reglare emoțională care, paradoxal, ne face să suferim mai mult pe termen lung.”

Din perspectivă neuropsihologică, procrastinarea apare dintr-un dezechilibru între aversiunea față de efort și valoarea percepută a rezultatului. „Atunci când disconfortul imediat pare mai mare decât recompensa viitoare, creierul amână. Nu pentru că nu poate, ci pentru că, în acel moment, costul emoțional al acțiunii pare prea mare”, explică psihoterapeutul.

Aici intervin întrebările simple, dar eficiente, propuse în studiul publicat în BMC Psychology: același care arată că o intervenție de 90 de secunde poate reduce amânarea. „Simplul fapt de a reflecta asupra motivelor pentru care amânăm, a beneficiilor pe care le-am obține și a pașilor mici pe care îi putem face restabilește echilibrul dintre efort și recompensă. Mintea se reorientează dinspre disconfort spre sens. Cu alte cuvinte, întrebările reduc ceața emoțională și cresc claritatea, exact ingredientul care lipsea pentru a începe.”

Claritatea: antidotul amânării

„În loc să ne forțăm să ne mobilizăm, e mult mai eficient să observăm ce se întâmplă în interiorul nostru în clipa în care amânăm: ce simt? ce gând îmi trece prin minte? ce îmi spun despre mine?”, este de părere Gabriela Răileanu.

Această conștientizare activează un mecanism numit Affect Labeling, adică punerea emoției în cuvinte. „Când numim exact ceea ce trăim: mi-e teamă să nu greșesc, mă simt copleșit, mă plictisește sarcina asta, activitatea din amigdala cerebrală scade, iar cortexul prefrontal, partea rațională care planifică și decide, se reactivează. Claritatea emoțională creează spațiu pentru acțiune”, lămurește psihoterapeutul.

De altfel, ea adaugă că întrebările de reflecție funcționează tocmai pentru că nu cer acțiune imediată. „Ele creează spațiu mental. În clipa în care formulezi în cuvinte ce simți și ce te blochează, deja ai făcut primul pas, ai redus tensiunea emoțională care împiedică acțiunea.”

Cum ne ajută dopamina și recompensa să pornim

Un alt mecanism esențial este cel al reglării dopaminice: legat de sistemul de recompensă al creierului. „Dopamina este neurotransmițătorul motivației și al progresului. Ea nu apare doar la final, când am terminat tot, ci la fiecare pas mic dus la capăt și, mai ales, în momentul în care anticipăm o recompensă”

Creierul uman, spune Răileanu, e motivat de ideea de recompensă imediată. „Când sarcina pare mare și îndepărtată, recompensa e percepută ca fiind prea departe, iar dopamina scade. Însă dacă transformăm o sarcină mare într-un pas mic și asociem acel pas cu o mică recompensă concretă: o pauză, un ceai, o plimbare, satisfacția de a bifa o etapă, creierul percepe succesul ca fiind accesibil și merită efortul.”

De aceea, împărțirea sarcinii în segmente mici și definirea recompensei devin o formulă simplă, dar extrem de eficientă împotriva procrastinării. „Fiecare etapă completată eliberează un strop de dopamină, iar acel mic succes întreține dorința de a continua. Nu ne motivăm prin presiune, ci prin bucuria progresului și anticiparea recompensei,” subliniază ea.

În același sens, explică psihoterapeutul, „întrebările din studiu îi invită pe oameni să își identifice un pas concret și o recompensă mică, declanșând exact acest mecanism. Ele reaprind motivația prin claritate și prin reconectarea la plăcerea de a avansa, nu prin obligație.”

De ce vinovăția și perfecționismul nu ne ajută

„Vinovăția și autocritica: reacțiile noastre reflexe când ne simțim blocați, produc efectul opus. În loc să ne pună în mișcare, activează aceleași circuite ale stresului care întrețin procrastinarea. Creierul interpretează vinovăția ca pe o amenințare și răspunde prin evitare. Cu cât ne spunem mai des ar trebui să fiu mai disciplinat, cu atât crește aversiunea față de sarcină”, avertizează Gabriela Răileanu.

Un alt factor frecvent este perfecționismul. Conform spuselor sale, dorința de a face totul impecabil ne poate bloca înainte de a începe. Perfecționismul nu e despre standarde înalte, ci despre frica de greșeală și de judecată. Când idealul devine imposibil, orice acțiune pare insuficientă și amânăm pentru a ne proteja de eșec. „În realitate, progresul imperfect e infinit mai valoros decât perfecțiunea neîncepută.”

Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

„Întrebările de reflecție aduc perspectivă și proporție. Când ne întrebăm ce pot face acum, nu perfect, ci suficient?, creierul se eliberează de presiune și poate reveni la acțiune.”

O invitație la autoexplorare

„Dacă te regăsești în aceste mecanisme, te invit să experimentezi chiar tu cu cele șapte întrebări scurte propuse în studiul menționat. Nu pentru a te forța să te mobilizezi, ci pentru a descoperi ce se ascunde sub suprafața amânării. Ele funcționează tocmai pentru că activează aceleași mecanisme despre care am vorbit: claritatea emoțională, dopamina progresului și a recompensei, reducerea vinovăției și reechilibrarea percepției dintre efort și beneficiu. Uneori, acolo unde apare blocajul, începe, de fapt, înțelegerea”, este de părere Gabriela Răileanu.

Amânarea, așadar, nu e despre lene, ci despre reglarea emoțiilor și despre felul în care ne raportăm la propriul efort. Între claritate, recompensă și încrederea că putem face lucrurile pas cu pas, știința pare să confirme exact ceea ce bunul-simț ne spune de secole: nu lăsa pe mâine ce poți face azi.

6 pași prin care poți învinge procrastinarea în 90 de secunde

Cercetătorii de la Universitatea din California au descoperit o metodă surprinzător de simplă pentru a învinge procrastinarea: un exercițiu de doar 90 de secunde care crește șansele de a te apuca de treabă chiar acum.

Publicat în revista BMC Psychology, studiul condus de Anusha Garg arată că persoanele care au urmat o scurtă rutină bazată pe etichetarea emoțiilor („Affect Labeling”) și pe împărțirea sarcinii în pași mici au avut cu 10% mai mari șanse să-și finalizeze sarcinile decât grupul de control.

Metoda combină două principii simple: scăderea repulsiei față de sarcina respectivă și creșterea motivației printr-o recompensă imediată. Participanții au fost rugați să descrie sarcina pe care o tot amână, să scrie ce emoții le provoacă (plictiseală, frustrare, anxietate), apoi să aleagă un pas mic realizabil și o mică recompensă pentru acel pas.

„Chiar și fără să reducem semnificativ aversiunea față de sarcină, faptul că am crescut percepția utilității rezultatului a fost suficient pentru ca oamenii să se mobilizeze”, explică autorii.

Cele 6 reguli inspirate din experiment

1. Identifică exact sarcina amânată. Denumește-o clar: „Rapoartele financiare”, „Scrisoarea pentru facultate”, „Curățenia din bucătărie”.
2. Descrie pe scurt ce o face neplăcută. Nu fugi de emoții — etichetează-le („mă plictisește”, „mă sperie”, „mi se pare greu”).
3. Scrie beneficiul real al finalizării. Ce vei obține, ce se va ușura, ce anxietate dispare?
4. Împarte sarcina în subtârguri. Alege un pas mic care să dureze sub 15 minute.
5. Estimează timpul. Dacă vezi că „pasul” durează puțin, crește șansele să-l începi imediat.
6. Alege o recompensă. Ceva mic, imediat: o cafea, o melodie, o pauză la soare.

În cele din urmă, autorii studiului recomandă și o a 7-a etapă, care nu este, însă, obligatorie: Vizualizează rezultatul. Imaginează-ți satisfacția imediată după primul pas, nu doar scopul final.

Rezultatele experimentului, realizat pe 1.035 de participanți din SUA și Marea Britanie, arată că această combinație de introspecție emoțională și micro-ținte tangibile îmbunătățește starea de spirit și crește motivația chiar dacă nu reduce stresul.

Autorii cred că metoda poate fi aplicată ușor în aplicații mobile de productivitate, în coaching sau chiar în companii, pentru a susține angajații în momentele de blocaj.

Ce spun oamenii despre procrastinare

Dincolo de glume, au apărut și reflecții sincere. Un comentator scrie că „amânarea nu dispare prin presiune, ci prin înțelegere, e nevoie doar să identifici un pas mic și o recompensă mică. De fapt, e un exercițiu de antrenament mental, nu o rușine.” Altul recunoaște: „Mi-am spus în gând cele șapte întrebări și am simțit cum scade rezistența. În zece secunde voiam deja să fac ce tot evitam.”

Un alt utilizator explică: „Procrastinarea nu e lene, e un mecanism de evitare emoțională. Frica de eșec e mai mare decât dorința de reușită, până când întrebi ce ar fi dacă reușesc, nu doar ce se întâmplă dacă greșesc.”

Mulți dintre cei care, pe forum, au mărturisit că au fost diagnosticați cu ADHD s-au întrebat dacă metoda funcționează și pentru ei. „Pentru noi, fiecare sarcină e o luptă cu timpul și cu dopamina”, scrie cineva. „Dar dacă transform totul în micro-taskuri cu recompense automate, cum zice și studiul, e ca și cum creezi un mic sistem anti-paralizie.”

Alt utilizator a oferit și o soluție: „Când am o sarcină mare, o pun în categoria A, B, C sau D: A înseamnă fă-o acum, D înseamnă fă-o când îți vine. Atât. Dacă nu decid, intră în zona gri, și acolo moare tot ce vreau să fac.”

Există și o notă de scepticism: „E prea mult efort să analizez de ce amân ceva, tocmai de asta amân. Dar pare să funcționeze, paradoxal, tocmai pentru că e un truc care păcălește creierul să creadă că planifică, nu că lucrează.”

Iar un utilizator, rezumând esența întregului studiu, a scris: „E fascinant cum un minut de onestitate cu tine însuți poate fi mai eficient decât o oră de motivație forțată. Poate că secretul nu e să te împingi, ci să te asculți.” Poate că în limbajul bunului-simț românesc, același lucru se spune simplu: nu lăsa pe mâine ce poți înțelege azi.

Bianca Dobrescu Citește mai multe despre: studiupsihoterapeut

---

Vezi articol complet la: Adevarul

• Home
• Știri locale
• București
• Casa Scânteii, mega-construcția din Capitala anilor ’50. Ce ascundeau buncărele interzise, săpate la zeci de metri sub ea

Foto Casa Scânteii, mega-construcția din Capitala anilor ’50. Ce ascundeau buncărele interzise, săpate la zeci de metri sub ea

Daniel Guţă 1 live Publicat: 25.10.2025 23:30

Numită în trecut „Casa Scânteii”, cea mai spectaculoasă clădire ridicată în anii ’50 în Capitală are o istorie plină de controverse. La zeci de metri sub ea, autoritățile comuniste au comandat o construcție secretă, cu totul neobișnuită.

Casa Scânteii. Foto: Pixabay.com Falco

Zeci de mii de români au muncit în anii ’50 pe șantierele Casei Scânteii, cea mai înaltă clădire din Capitala României, în secolul XX. 

Clădirea, înaltă de peste o sută de metri, numită în prezent „Casa Presei Libere”, a fost proiectată pentru a găzdui combinatul poligrafic din București, centrul național al tuturor activităților de tipărire și publicare din România.

Aici erau tipărite principalele ziare ale regimului comunist: Scînteia, Scînteia Tineretului, România Liberă, Munca, Elore (ziarul destinat comunității maghiare) și alte publicații, al căror tiraj zilnic însuma, în anii ’50, peste două milioane de exemplare, „Scînteia” reprezentând jumătate din tipărituri. Tot aici erau tipărite cărțile și revistele principale din România comunistă.

Casa Scânteii a rămas una dintre clădirile emblematice ale realismului socialist, proiectul său fiind inspirat din cel al Universității Lomonosov din Moscova. Arhitecții români care au proiectat-o, formați în perioada interbelică, au reușit să îi adauge elemente tipice arhitecturii tradiționale românești, multe dintre acestea fiind inspirate din cea a vechilor biserici.

Proiectul sovietic, înfrumusețat de români

Unul dintre coordonatorii proiectului a fost arhitectul român Horia Maicu (1905–1975), de origine evreiască, devenit apoi arhitect-șef al Capitalei și apreciat pentru lucrări de anvergură precum Sala Palatului și Teatrul Național.

Casa Scânteii. Foto: Pixabay.com Falco

În august 1949, colectivul de arhitecți condus de Horia Maicu a finalizat proiectul inițial al Casei Scânteii și s-a prezentat cu el la conducerea Partidului Comunist.

Planurile nu i-au mulțumit pe reprezentanții regimului controlat de sovietici, care le-au cerut specialiștilor „să renunțe la ideile de artă și cultură ale societății burgheze în descompunere și să pătrundă din ce în ce mai adânc pe drumul luminos trasat de arhitectura sovietică”, explica arhitectul Horia Marcu, în 1952.

Colectivul s-a conformat indicațiilor partidului și, după ce a fost trimis în delegație la Moscova, s-a întors cu noul proiect, adaptat cerințelor ideologiei staliniste.

„În ceea ce privește compoziția în plan și a volumelor, s-a încercat să se aplice principiile de bază ale metodelor de compoziție ale arhitecturii sovietice, urmărind simetria, creșterea treptată a volumelor către volumul principal, situat în miezul compoziției, articularea lor, găsirea unei soluții urbanistice valabile etc.”, nota arhitectul, în 1952.

Totuși, arhitecții români au reușit să păstreze unele dintre ideile arhitecturii tradiționale și chiar bisericești din România, lucru vizibil în decorațiunile clădirii — „brâul” sculptat, pridvoarele, turnurile, galeriile și intrările sale.

„Incintele mănăstirilor noastre fortificate (Dragomirna, Sucevița), care sunt cele mai dezvoltate compoziții ale arhitecturii trecutului nostru, caracterizate prin turnurile situate în cele patru colțuri ale perimetrului lor, au format baza inspirației pentru cele patru turnuri ce fixează limitele exterioare ale întregii compoziții”, arăta arhitectul Horia Marcu.

Inspirată din mănăstirile românești

Coloanele Casei Scânteii aminteau de pridvorul palatului Snagov, iar intrările celor patru turnuri, ca și intrările laterale ale corpului central, au fost inspirate de intrarea schitului Cornetul.

Casa Scânteii. Foto: Pixabay.com Falco

Brâul puternic, în formă de tor bogat sculptat, este caracteristic monumentelor vechi ale Olteniei și Munteniei.

„Palatul de la Mogoșoaia, Mănăstirea Cozia și Văcăreștii au fost sursele de inspirație după care au fost prelucrate elementele arhitecturale ale corpurilor dispuse pe axa de compoziție. Sculptura și pictura vor completa armonios aspectul plastic al acestui ansamblu monumental. Bolțile porticelor vor fi pictate sau decorate cu motive florale în relief de stuc, amintind modul de decorare de la Fundenii Doamnei și Potlogi”, scria acesta, în revista Arhitectura (1952).

Interioarele Casei Scânteii au fost și ele inspirate din arta și cultura poporului român. Pentru holul principal al corpului central, nota arhitectul, s-a urmărit reducerea optică a dimensiunilor mari ale pilelor prin întrebuințarea de colonete subțiri, care completau secțiunea în cruce și dădeau scară acestora, amintind colonetele svelte de la intrările Palatului Mogoșoaia.

„La studiile de interior făcute pentru sala festivă s-au prelucrat elemente de la schitul Balmuci pentru ancadramentele ușilor, de la Lozia pentru coloane și capiteluri, de la Potlogi pentru decorația pereților și a plafoanelor”, afirma arhitectul.

Acesta amintea că proiectanții și-au pus problema studierii unei emblematice socialiste, care să se integreze organic în plastica fațadelor.

„Fleșa aurită, situată la înălțimea de 110 metri, susține cu mândrie, în vârful ei, steaua roșie în cinci colțuri, care a devenit simbolul drag de libertate, de muncă creatoare și de pace al oamenilor muncii din întreaga lume”, adăuga arhitectul Horia Maicu.

Parcul înconjurător urma să fie împodobit cu fântâni și statui, iar grupuri statuare erau propuse pentru a accentua anumite părți ale clădirii. 

Construită cu „muncă patriotică” și cotizații

În 1949, autoritățile comuniste au început o campanie națională de cotizații pentru construcția ansamblului combinatului poligrafic din București. Fiecare român era invitat să doneze pentru construcția Casei Scânteii.

Casa Scânteii. Foto: Pixabay.com Falco

Întreprinderile comuniste opreau bani din salariul muncitorilor pentru subscripții, iar ziarele vremii organizau „întreceri socialiste” între întreprinderi pe această temă, prezentându-le în termeni elogioși pe cele care își depășeau planul la cotizații.

„Casa Scânteii va juca un rol de frunte în lupta pentru lichidarea întunericului din popor, pentru ridicarea nivelului cultural, politic și tehnic al maselor… De aceea, ea trebuie să fie o construcție grandioasă, o imensă uzină tipografică a presei și literaturii de partid. Fiecare om al muncii, căruia îi este dragă țara și poporul său, care năzuiește spre o viață îmbelșugată și fericită, trebuie să-și îndeplinească, cu mândrie, datoria patriotică de a subscrie pentru Casa Scânteii. De aceea, pentru construirea «Casei Scânteii», am subscris salariul meu pe o lună”, informa, în 1949, Stelian Nețulescu, pe atunci ministrul Justiției.

Pe lângă cotizații, în perioada 1950–1956, zeci de mii de români au fost trimiși la „muncă patriotică” pe șantierul Casei Scânteii. Mulți dintre ei lucrau de luni până sâmbătă în uzinele vremii, iar duminica o rezervau construcției și amenajărilor combinatului poligrafic. Alături, elevii, studenții și organizațiile de femei erau trimise și ele pe șantierul care ocupa peste 50 de hectare.

„În zilele acestea, pe șantier s-a produs o înviorare. Alături de muncitorii întreprinderilor de construcții, au venit pe șantier sute și sute de tineri brigadieri, care au răspuns chemării Partidului și organizațiilor de U.T.M. Ei lucrează la construirea șoselelor și la amenajarea întinsului parc din fața clădirii”, informa ziarul Scînteia, în 1955.

Află mai multe știri importante aici

Autoritățile comuniste se mândreau cu forțele mobilizate pentru construcția și finisarea clădirilor combinatului Casa Scânteii, dar și cu dimensiunile acestuia.

„Casa Scânteii consumă în prezent mai multă energie decât consuma, înainte, un oraș ca Piteștiul. Construcția a necesitat milioane de ore de muncă”, arăta Scînteia, în 1955.

Inovațiile Casei Scînteii

Timp de jumătate de secol, Casa Presei Libere a reprezentat cea mai înaltă clădire din Capitală. A fost și una dintre cele mai moderne ale epocii sale și a adus mai multe inovații în ingineria construcțiilor, menite să îi sporească rezistența la cutremure.

Casa Scânteii. Foto: Pixabay.com Falco

„Corpul central al Combinatului Poligrafic Casa Scânteii I. V. Stalin este prima construcție din țara noastră pentru care s-a proiectat și executat o structură de rezistență din beton armat cu oțel rigid”, informau inginerii A. Fierlinger și Panait Maziliu, implicați în coordonarea lucrărilor.

Ei aminteau și alte premiere:

„Pentru prima dată în țara noastră s-a executat pe șantier, la înălțimi considerabile, o cantitate atât de mare de sudură. Pentru prima dată s-a pus problema monolitizării a 1.500 tone de profile laminate cu 7.000 metri cubi de beton, în vederea unei conlucrări intime”, informau specialiștii, în 1954.

Lucrările de săpături de la Casa Scînteii, unde s-au excavat circa 200.000 metri cubi de pământ, săpăturile mergând până la mare adâncime, au fost realizate într-un timp record de 60 de zile, adăugau inginerii.

Buncărul secret, aflat la 20 de metri sub adăpost

În anii ’50, Casa Scânteii devenise un obiectiv turistic pentru grupurile de elevi și muncitori care erau aduși în vizită în Capitală. Multe dintre spațiile imensului complex tipografic rămâneau însă ascunse publicului.

Casa Scânteii. Foto: Scînteia

Printre spațiile interzise se numărau numeroasele încăperi și culoare subterane, dar și un adăpost anti-bombardament imens, menit să găzduiască o tipografie de urgență, pentru a garanta continuarea publicării ziarelor comuniste în cazul în care regimul ar fi fost răsturnat.

„Locul ales pentru acest scop a fost subsolul aripii D a clădirii Scînteia. Există, de fapt, două subsoluri, unul deasupra celuilalt (I și II). Locul este extrem de potrivit, deoarece subsolul II se află la aproximativ 20 de metri sub nivelul solului, iar grinzile care susțin cele două subsoluri sunt blindate cu plăci de oțel la exterior și încorporate în cadrul de stâlpi din beton armat care preiau sarcina întregii clădiri”, arăta un raport secret al Agenției Centrale de Informații (CIA), din 1963.

Întregul sistem era strict secret, iar puțini dintre muncitorii din clădire cunoșteau existența lui.

Accesul către subsoluri era posibil prin cele două lifturi ale aripii D, dar și prin unele scări (a căror utilizare era interzisă). Spațiul subteran era conectat la două tuneluri pentru evacuare de urgență, care porneau din subsol, fiecare ramificându-se în două ieșiri acoperite și bine camuflate.

Casa Scânteii. Foto: Arhitectura, Schiță din anii 50

„Toate ușile care duc în adăpost sunt blindate și pot rezista armelor antitanc convenționale (au fost efectuate teste practice înainte de instalarea ușilor). Cel mai vulnerabil punct al adăpostului este tunelul de urgență care duce din aripa D spre partea din față a clădirii; chiar și această ieșire, însă, este calculată să reziste la o lovitură directă a unei bombe de cinci tone”, arăta serviciul de informații al SUA.

Adăpostul era dotat cu un generator electric, dușuri, toalete, dormitoare, birouri și săli de comandament pentru conducătorii apărării civile ai clădirii.

„Curentul electric al adăpostului este furnizat de stația de transformare ‘T-3’ a clădirii, dar prin apăsarea unui buton se poate trece la curentul furnizat de propriul generator al adăpostului. Apa este furnizată dintr-un puț adânc de 210 metri, echipat cu un motor de 40 kW, care asigură 60 metri cubi pe oră. Apele uzate din adăpost sunt evacuate în sistemul municipal, în care sunt împinse cu ajutorul unei pompe speciale”, adăuga raportul secret.

Întregul sistem de ventilație era acționat electric, sursa de curent fiind într-o cameră specială din adăpost. Tot acolo se afla și o instalație de rezervă manuală, folosită în caz de întrerupere a curentului electric.

„Aceasta este compusă dintr-un număr de biciclete conectate la un ax unic fixat într-un loc, astfel încât, prin pedalare, se poate genera suficient curent pentru funcționarea sistemului de ventilație”, arăta raportul.

Daniel Guţă Citește mai multe despre: foto

---

Vezi articol complet la: Adevarul

Brad Pitt, de nerecunoscut pe platourile de filmare. Cum a fost surprins actorul. FOTO

Stiri Mondene 24-10-2025 | Getty Deschide galeria Ioana Andreescu

Pentru ziua de filmare, Brad a purtat un tricou albastru, blugi deschiși la culoare și bocanci din piele întoarsă bej, potrivit Just Jared. 

Deocamdată, detaliile poveștii sunt ținute secret, însă un poster al unui film din 1977 cu Richard Pryor a fost observat în fundalul unei alte scene, ceea ce sugerează că acțiunea are loc la 8 ani după filmul original al lui Quentin Tarantino. Pelicula este regizată de David Fincher.

        View this post on Instagram                      

A post shared by Brad Pitt (@bradpittofflcial)

Din distribuție mai fac parte Scott Caan, Elizabeth Debicki, Corey Fogelmanis și Karren Karagulian.

Citește și ×

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Urmărește cele mai importante știri

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

Getty

ULTIMELE STIRI

CELE MAI CITITE

ANIMAȚIE. Filmul tentativei de sabotaj din București. Ce au descoperit anchetatorii în coletele spionilor trimiși de Rusia

---

Vezi articol complet la: Protv

O escadrilă de F-16 Fighting Falcon intră în misiune în țara noastră, sub comandă NATO. ”România își apără spațiul aerian”

Stiri Sociale 24-10-2025 | Shutterstock Cristian Anton

România are trei escadrile care asigură protecția spațiului aerian 

În prezent, România are trei escadrile care asigură protecţia spaţiului aerian – două româneşti, la Feteşti şi Câmpia Turzii, şi una aliată, formată din aeronave Typhoon ale Forţelor Aeriene Germane, la Mihail Kogălniceanu – potrivit MApN.

Citește și

”Împreună, ele formează o umbrelă de securitate reală pe Flancul Estic al NATO. Fiecare misiune de poliţie aeriană, fiecare oră de zbor, fiecare echipă din spatele acestor aparate este parte dintr-un efort colectiv – acela de a păstra pacea şi siguranţa în regiune. Felicit militarii români implicaţi în acest proces, tehnicienii, piloţii şi întreaga echipă care a făcut posibilă certificarea noii escadrile. Este un nou pas înainte pentru o Românie mai sigură, respectată şi pregătită”, a afirmat ministrul. 

Sursa: Agerpres

Urmărește cele mai importante știri

NATO, romania, avioane f-16, f-16, misiune,

---

Vezi articol complet la: Protv

Opinii

„A House of Dynamite” – Nouă, copiilor născuți în comunism, ni s-a vorbit despre „bomba atomică”, dar nimic nu m-a stresat vreodată mai tare decât filmul care tocmai a apărut pe Netflix

• Cătălin Tolontan

Opinie • HotNews.ro

„A House of Dynamite” este un film thriller politic apocaliptic american din 2025, regizat de Kathryn Bigelow și scris de Noah Oppenheim Foto: Eros Hoagland/Netflix/Eros Hoagland/Netflix – © 2025 Netflix, Inc.

Kathryn Bigelow a imaginat o acțiune în care o rachetă venind dinspre Pacific se dovedește a fi un atac nuclear împotriva SUA, pe cale să distrugă Chicago și să ucidă 10 milioane de oameni. Cum acționează în astfel de momente factorii de decizie de la Washington, Moscova sau Beijing e ceva insuportabil, pentru că e realist, nepropagandistic și complet uman. 

Adevărul e că au fost destul de cruzi cu noi. La finalul lui aprilie 1986, când a explodat centrala nucleară de la Cernobîl, nu ne-au zis nimic. Pe 1 mai a ieșit lumea afară la iarbă verde, la tenis cu piciorul și la radiații. Habar n-aveam ce se întâmplă. Ne orientam numai după zvonuri.  

În toți acei ani se vorbea mereu despre pericolul unui război atomic. Se discuta cine va lovi primul: americanii sau rușii. Se vorbea mereu despre nevoia de dezarmare, se „lupta pentru pace”. Dar când a sosit un pericol atomic real, cel de la Cernobîl, pe comuniști i-a durut undeva de ce pățesc oamenii.

Cum reacționează SUA la un atac nuclear

Poate că ceva s-a răscolit în mine de atunci sau poate războiul din Ucraina e cauza, dar „A House of Dynamite”, filmul regizat de Kathryn Bigelow și scris de Noah Oppenheim, m-a stresat fără comparație cu orice altceva în materie de amenințare atomică. 

Filmul a fost lansat vineri pe Netflix. El descrie, din câteva unghiuri ale unor lideri militari sau politici, unghiuri decupate dur, cum acționează lanțul de comandă al SUA în momentul în care țara este atacată. 

Originea atacului e neclară. O bază izolată a SUA din Alaska depistează o rachetă care se înalță în Pacific. La început, pare un exercițiu, poate al Coreei de Nord, poate al altcuiva. Se va prăbuși undeva în Pacific, de unde a pornit.

„Când împuști un glonț cu un glonț”

Dar, în scurt timp, traiectoria devine clară: racheta nucleară zboară spre teritoriul Americii de Nord. Armata încearcă să o intercepteze cu două rachete. Din arsenalul „de 50 de miliarde de dolari”, cum exclamă Secretarul Apărării, exasperat, doar o rachetă interceptoare reușește să își desfășoară dispozitivul de contact cu arma dușmanilor. Dar și ea ratează intercepția. „Pentru că ochești un glonț cu un glonț”, spune unul dintre delegații militari de la Casa Albă.

În câteva minute se lămuresc că ținta e Chicago. Prea exact, prea mare orașul ca să fie o întâmplare. Rușii neagă. Chinezii tac, dar infirmă și ei că au vreun amestec, prin intermediul rușilor. Dar imediat toate marile puteri ridică avioanele cu încărcătură atomică în aer și scufundă submarinele, gata să atace, de teama că „celălalt” va lovi primul.

Lumea se destramă în câteva minute

Militarii de rang înalt, din buncăre, presează pentru ripostă. „Cât încă mai sunt rachetele lor la sol, altfel vor zbura către noi și deja am pierdut războiul”. Totul se derulează în cadența minutelor, pe o muzică repetitivă extraordinară. . 

Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

De la o dimineață în care cafeaua trebuia să aibă un număr fix de cuburi de zahăr, nu mai multe, nu mai puține, totul se duce repede de-a dura. În doar câteva minute lumea întreagă alunecă în gura deschisă a apocalipsei. Și e plauzibil. Viața se scurge din tine în fața scenelor din „A House of Dynamite”.

 „E o nebunie” / „Nu, e realitatea”

Normalul se deșiră imediat. Doar clipești și suntem pe marginea prăpastiei. De altfel, secretarul apărării, interpretat de Jared Harris, eroul principal din seria Cernobîl, se aruncă direct în gol, ca într-o prăpastie urbană. Iar președintele SUA, interpretat de Edris Elba, spune că ”e o nebunie”. ”Nu, e realitatea”, îi ripostează un general. 

Viteza cu care putem pierde tot este, probabil, unul dintre șocurile filmului. 

Un alt șoc e finalul. A stârnit deja dispute. „Finalul thrillerului apocaliptic al Netflix, A House of Dynamite, este genial sau o eschivare?”, se întreabă Time.

Trăim doar pentru că niște oameni au avut sentimentul rușinii

Sincer, e greu de înțeles cum am reușit să scăpăm în cei 50 de ani în care sutele de bombe nucleare au stat ațintite, unele spre altele. 

Istoricul John Lewis Gaddis, în cartea sa despre Războiul Rece, spune că ne-a ținut în viață faptul că, în ambele tabere, au existat oameni rezonabili. Birocrați sau militari, comuniști sau capitaliști, ei au știut că au nepoți și au simțit și rușinea referitoare ”la ce va spune istoria despre noi dacă distrugem lumea”. Dacă faci și comparația asta, chiar că te îngrozești la ultima scenă a filmului. 

---

Vezi articol complet la: HotNews

Actualitate

VIDEO Campania publicitară care l-a iritat pe Donald Trump a fost abandonată, după intervenția premierului Canadei

• Adrian Ilie

HotNews.ro

Președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, îl întâmpină pe prim-ministrul Canadei, Mark Carney, la Casa Albă din Washington, DC, pe 6 mai 2025. Credit line: CNP/AdMedia / Sipa Press / Profimedia

Premierul provinciei canadiene Ontario, Doug Ford, a anunţat vineri retragerea unei campanii publicitare televizate împotriva creşterii taxelor vamale americane, ceea ce l-a determinat pe preşedintele SUA, Donald Trump, să rupă negocierile comerciale cu Canada, notează AFP, preluată de Agerpres.

„După discuţii cu premierul (canadian) Mark Carney, Ontario îşi va suspenda campania publicitară din Statele Unite cu începere de luni pentru a permite reluarea negocierilor comerciale”, a declarat Doug Ford pe X.

El a precizat că clipul publicitar va fi difuzat, totuşi, în Statele Unite în acest weekend, în special în timpul primelor două meciuri din finala Campionatului nord-american de baseball care în mod tradiţional generează audienţe mari.

Donald Trump a decis joi seara să rupă toate negocierile comerciale cu Canada, acuzând autorităţile canadiene că au răstălmăcit cuvintele predecesorului său Ronald Reagan într-o campanie publicitară contra majorării tarifelor vamale între cele două ţări.

Vezi ultimele știri din România

Trump renunță la orice negocieri comerciale cu Canada din cauza unei reclame cu Ronald Reagan – VIDEO

„Fundaţia Ronald Reagan tocmai a anunţat că Canada a utilizat de o manieră frauduloasă o publicitate, care este FALSĂ, în care Ronald Reagan se exprimă negativ asupra tarifelor vamale”, a declarat preşedintele american în mesajul său, atribuind campania mai degrabă guvernului canadian decât provinciei Ontario.

Liderul de la Casa Albă a acuzat autorităţile canadiene că „au acţionat astfel doar pentru a influenţa decizia Curţii Supreme a SUA şi alte tribunale”, unde este contestată legalitatea decretelor preşedintelui american ce au declanşat această majorare a tarifelor vamale.

---

Vezi articol complet la: HotNews

La cinci zile după jaful de la Muzeul Luvru, o parte din colecția de bijuterii care nu au fost furate și care se numără printre cele mai valoroase din Luvru, a fost transferată vineri dimineață la Banca Franței, sub escortă polițienească strictă, a aflat BFMTV de la o sursă apropiată anchetei, confirmând o informație difuzată de RTL.

---

Vezi articol complet la: Digi24

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că pacientul care a transferat în Austria după ce a suferit arsuri în timpul exploziei dintr-un bloc din cartierul bucureştean Rahova se va întoarce în România, starea sa fiind ameliorată.

---

Vezi articol complet la: Digi24