Stiri Economice 23-12-2025 | Lorena Mihăilă
Atunci va fi anunţat şi un calendar de aprobare a bugetului. El a precizat că deficitul înregistrat în luna noiembrie este de 6,4%, mai mic faţă de cel din luna noiembrie a anului trecut, care a fost de 7,15%.
„E foarte important modul în care vom pune bazele bugetului pentru 2026. Primele consultări pentru elaborarea bugetului vor începe în ianuarie. În acel moment vom şi anunţa un calendar de aprobare a bugetului. Aş putea să vă spun, în preambul, în privinţa lunii noiembrie, dacă mă tot întrebaţi de execuţie, vă dau veşti bune în privinţa execuţiei. Încă nu s-a publicat execuţia bugetară pentru luna noiembrie, dar pot să vă spun că deficitul înregistrat în noiembrie este 6,4% faţă de deficitul înregistrat anul trecut de 7,15%. Vorbim de 121 de miliarde aproximativ faţă de 125 câte erau anul trecut. Practic, deficitul nominal este mai mic în luna noiembrie cu aproximativ patru miliarde”, a declarat Alexandru Nazare, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.
El a precizat că ţinta de deficit în 2026 va fi între 6 şi 6,5%.
Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro
„Pentru 2026, bineînţeles ţinta de deficit o vom anunţa când avem proiectat bugetul, dar se ştie şi am vorbit public despre asta că va fi între 6 şi 6,5%. Cu cât vom înainta în elaborarea bugetului, vom şti exact care va fi şi cifra finală de deficit pentru 2026, oricum în limitele pe care le-am agreat deja cu Comisia şi sunt în traiectoria fiscal-bugetară agreată”, a declarat ministrul Finanţelor.
Vezi resurse educaționale aici
Citește și
Întrebat dacă vom putea vedea relaxate anumite măsuri anul viitor dacă deficitul va arăta bine în continuare, Alexandru Nazare a răspuns: „Îmi doresc foarte mult şi am făcut eforturi deosebite astfel încât în această ordonanţă să avem astfel de măsuri. Pe măsură ce vom face economii şi pe măsură ce vom putea să reducem anumite cheltuieli, sper să avem astfel de măsuri. Îmi doresc foarte mult să avem astfel de măsuri, dar măsuri care să nu ne pună în pericol o stabilitate fiscal bugetară foarte greu câştigată”.
Primele imagini cu tavanul prăbușit în piscina interioară a hotelului din Sibiu. Poliția a deschis o anchetă
Vezi articol complet la: Protv
Șeful Statului Major din Libia, Mohamed Al-Haddad, a murit după ce avionul în care se…
Actualitate marț Papa Leon al XIV-lea învață germană pe Duolingo la primele ore ale dimineții.…
Actualitate marț Trump interzice intrarea în SUA a cinci europeni acuzați de cenzurarea discursului american.…
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi seara, prin hotărâre, amplasamentul lucrărilor de extindere a…
„Contactul a fost pierdut” marţi seara cu avionul care îl transporta pe şeful Statului Major…
„Noi ne confruntăm nu cu nostalgia, ci cu o creație artificială” Vezi articol complet la:…