Daniela Trifan 1 live Publicat: 25.08.2025 10:45
Ministerul Mediului organizează luni, 25 august, o dezbatere publică cu societatea civilă pentru selecția directorului general interimar al Romsilva.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) organizează luni o dezbatere publică, împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, în cadrul procesului de selecţie a directorului general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Potrivit ministerului, dintre cei 25 de candidaţi înscrişi până la data-limită de 18 august 2025, 17 au fost selectaţi şi au susţinut interviuri pe parcursul a două zile.
Consiliul de Administraţie al Romsilva a iniţiat procedura pentru numirea unui director general provizoriu pe 11 august 2025, mandatul urmând să fie de maximum cinci luni. Dosarele de candidatură au putut fi depuse până pe 18 august.
Urmărește cele mai importante știri
Conform anunţului oficial, candidaţii trebuie să dovedească competenţe solide în mai multe domenii esențiale: management strategic și operațional; guvernanță corporativă și conformitate cu legislația specifică; administrarea resurselor forestiere și/sau a domeniilor conexe; planificare și gestionare a resurselor umane și financiare; comunicare instituțională și relații cu partenerii interni și externi.
De asemenea, trebuie să fie îndeplinite criteriile prevăzute de lege pentru exercitarea funcției. Acestea includ absența oricărei incompatibilități sau conflict de interese și prezentarea documentelor care să ateste studiile, experiența și reputația profesională.
Daniela Trifan Citește mai multe despre: ministerul mediuluiromsilvadezbatere publica
Vezi articol complet la: Adevarul
Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă…
Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de…
Actualitate sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 22:59 Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă”…
GOLAZO.ro sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 23:26 ACUM Bosnia – România, rezultat catastrofal în duelul decisiv…
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina,…
Echipa Națională a României a pierdut (1-3), sâmbătă seară în deplasare, cu Bosnia și Herțegovina.…