Categories: National

Medvedev amenință din nou: „Uniunea Europeană, burdușită cu arme, este un inamic real al Rusiei, aşa ar trebui să fie tratată”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut miercuri că Uniunea Europeană s-a transformat într-un inamic al Rusiei ce reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea acesteia, şi că, în prezent, Moscova se opune aderării Ucrainei la blocul comunitar, relatează Reuters. Rusia se opune de mult timp aderării Ucrainei la NATO, acesta fiind şi unul dintre motivele prezentate de Moscova pentru decizia de lansare a invadării Ucrainei în februarie 2022, însă în trecut Moscova era mai relaxată cu privire la perspectiva ca Ucraina să devină membră a UE. Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în iunie 2022 că nu are „nimic împotriva'' acestei posibilităţi, iar în februarie acest an Kremlinul a afirmat chiar că Ucraina are dreptul suveran de a adera la Uniunea Europeană. Totuşi Medvedev, care acum este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate Naţională al Rusiei, a subliniat că UE s-a transformat dintr-un bloc economic dedicat prevenirii războiului într-o organizaţie antirusă politizată ce devine treptat un bloc militar. „Astăzi Bruxellesul este un inamic real al Rusiei. În forma sa actuală distorsionată, Uniunea Europeană nu este pentru noi o ameninţare mai mică decât Alianţa Nord-Atlantică'', a scris Dmitri Medvedev pe Telegram. El a adăugat că, de aceea, este eronat de afirmat acum că Ucraina ar trebui să fie liberă ''să se alăture cui vrea'', în afară de NATO. „Uniunea Europeană, înţesată de arme, este o ameninţare directă pentru Rusia. Exact aşa ar trebui ea să fie tratată, cel puţin până îşi schimbă abordarea faţă de noi. De aceea, aşa-numita idee de Ucraina în UE este un pericol pentru ţara noastră'', a accentuat fostul şef al statului rus. La scurt timp de la începerea războiului cu Rusia în 2022, Ucraina a depus cererea de aderare la UE, iar în vara aceluiaşi an a obţinut statutul oficial de ţară candidată. Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News


Sursă: Digi24

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o substanță vegetală”

„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o…

3 hours ago

De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă pleacă din casa părinților

De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă…

3 hours ago

Un fost vicepremier spune că „Oana Gheorghiu poate sesiza, la rândul ei, organele de urmărire penală”, după ce a fost reclamată de CSM. Argumentul invocat

Actualitate Un fost vicepremier spune că „Oana Gheorghiu poate sesiza, la rândul ei, organele de…

3 hours ago

În Belgia a fost lansat partidul „TRUMP”. Numele, inspirat de „simbolul suprem al populismului”

Actualitate În Belgia a fost lansat partidul „TRUMP”. Numele, inspirat de „simbolul suprem al populismului”…

3 hours ago

Nicușor Dan a atacat la CCR legea care modifică regimul ariilor naturale protejate. Cum își motivează președintele acest demers

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, luni seară, că a atacat la Curtea Constituţională legea care modifică…

3 hours ago

Donald Trump anunță că SUA sunt aproape de a încheia un acord comercial cu India

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite sunt aproape de a ajunge…

3 hours ago