Categories: National

Marea Britanie și Germania pregătesc un pact de apărare reciprocă. Orice ameninţare strategică la adresa uneia dintre ţări va reprezenta o ameninţare şi pentru cealaltă

Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 18:17

Marea Britanie și Germania pregătesc un pact de apărare reciprocă. Orice ameninţare strategică la adresa uneia dintre ţări va reprezenta o ameninţare şi pentru cealaltă

HotNews.ro Share

Steagurile Germaniei și Marii Britanii. Foto: © Scharfsinn86 | Dreamstime.com

Marea Britanie şi Germania se pregătesc să semneze un tratat amplu care include o clauză de asistenţă reciprocă în cazul unei ameninţări la adresa uneia dintre cele două ţări, scrie Politico, citând cinci persoane care au informaţii despre acest proces, potrivit News.ro.

Prim-ministrul Keir Starmer şi fostul cancelar german Olaf Scholz au pus bazele pactului într-o declaraţie comună vara trecută, promiţând o cooperare mai strânsă în domeniul păcii, securităţii şi creşterii economice.

Textul tratatului este aproape de finalizare, au declarat doi oficiali de la Londra, conform sursei citate.

Se preconizează că acesta va fi semnat pe 17 iulie, înainte ca cele două parlamente să intre în vacanţa de vară.

Printre capitolele-cheie se numără unul dedicat apărării, care se bazează pe Acordul „Trinity House” semnat anul trecut, care stipulează că orice ameninţare strategică la adresa uneia dintre ţări ar reprezenta o ameninţare şi la adresa celeilalte.

Acest lucru ar oferi Germaniei o clauză de asistenţă reciprocă cu ambele puteri nucleare ale Europei, în conformitate cu dorinţa cancelarului german Friedrich Merz de a consolida capacitatea de descurajare a continentului separat de SUA, notează Politico.

Deşi tratatul va reafirma probabil angajamentul ambelor ţări faţă de NATO ca piatră de temelie a apărării lor colective, includerea clauzei subliniază presiunea exercitată asupra aliaţilor europeni de a colabora mai strâns în domeniul securităţii, în contextul eventualei retrageri a SUA din alianţa transatlantică de apărare.

Documentul ar urma să conţină măsuri suplimentare în materie de combatere a imigraţiei ilegale, transporturi, cercetare şi inovare. De asemenea, acesta va include un angajament de promovare a schimburilor transfrontaliere – un domeniu extrem de spinos pentru guvernul Starmer, care se confruntă cu presiuni pentru reducerea imigraţiei legale şi ilegale.

Orice acord concret privind mobilitatea tinerilor va fi negociat la nivelul UE, după ce Marea Britanie nu a reuşit să ajungă la un acord în acest domeniu în cadrul „resetării” relaţiilor convenite în luna mai. Berlinul a fost una dintre capitalele care au insistat cel mai mult pentru liberalizarea regulilor care funcţionează în cazul tinerilor care vin în Marea Britanie.

Tratatul dintre Starmer şi Merz este rezultatul a 18 runde de negocieri, dintre care trei au avut loc faţă în faţă la Berlin şi două la Londra.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe german a confirmat: „Tratatul va aborda întreaga gamă a relaţiilor noastre”.

Foto: © Scharfsinn86 | Dreamstime.com


Sursa: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Un milionar s-a ales cu pedeapsa triplată după ce a amenințat îngrozitor o stewardesă. A fost extrem de explicit

Un milionar s-a ales cu pedeapsa triplată după ce a amenințat îngrozitor o stewardesă. A…

4 hours ago

Veste bună pentru românii din străinătate. Ei vor putea să sune acasă fără costuri suplimentare

Veste bună pentru românii din străinătate. Ei vor putea să sune acasă fără costuri suplimentare…

4 hours ago

Turnul Eiffel, luminat în culorile drapelului francez pentru a marca 10 ani de la atentatele teroriste din 13 noiembrie 2015

Actualitate Turnul Eiffel, luminat în culorile drapelului francez pentru a marca 10 ani de la…

4 hours ago

Deși susține că se bucură de o sănătate „excepțională”, Casa Albă refuză să dezvăluie pentru ce a făcut Trump un RMN

Actualitate Deși susține că se bucură de o sănătate „excepțională”, Casa Albă refuză să dezvăluie…

4 hours ago

A fost reținut tatăl criminalului din Teleorman. Anchetatorii bănuiesc că acesta știa că fiul său se duce să-și ucidă soția

Tatăl criminalului din Teleorman, care și-a ucis soția de față cu fiul de trei ani,…

4 hours ago

Cum îl apără Casa Albă pe Donald Trump, după ce democrații au publicat e-mailuri ale lui Jeffrey Epstein: „O narațiune falsă”

După apariția e-mailurilor care sugerează că președintele american Donald Trump ar fi știut despre activitățile…

4 hours ago