Categories: National

Legea pensiilor speciale ale magistraților ajunge în Parlament. Coaliția, acuzată că vrea să-și saboteze propriul proiect, la CCR

Deputaţii din Comisia pentru Muncă au dat aviz favorabil proiectului, marți după-amiază, după ce au respins toate amendamentele opoziției, iar azi documentul intră la vot în plenul Camerei, ca prim for sesizat.

Potrivit Realitatea Plus, Ionela Arcanu, în parlament sunt deja o serie de controverse legate de proiect, Opoziția susținând că forma în care aceasta a ajuns în plen ar conține intenționat o serie de elemente neconstituționale, scopul fiind tocmai blocarea demersului. Un astfel de exemplu ar fi diferențele legate de pragurile de pensionare. Pe de altă parte, politicieni din opoziție au afirmat că ar avea propuneri care să corecteze aceste puncte slabe.

Proiectul prevede că, de anul viitor, judecătorii, procurorii, magistrații de la CCR şi Înalta Curte, precum şi personalul de specialitate juridică, pot beneficia de pensia de serviciu dacă au minimum 25 de ani vechime în funcții şi vârsta de cel puţin 48 de ani.

De asemenea, se prevede creșterea progresivă a vârstei de pensionare până în anul 2045, când va ajunge la 65 de ani. Inițiativa a fost criticată de reprezentanții CSM pe motiv că ar submina grav funcţionarea sistemului judiciar, potrivit Agerpres.


Sursa: Realitatea

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă public. „Maggie Nebuna”

Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă…

37 minutes ago

Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de ucraineni se vor întoarce acasă

Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de…

37 minutes ago

Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă” și „nu poate fi acceptată”. Consilierul președintelui vehiculează și scenariul unei reviziuri a Constituției

Actualitate sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 22:59 Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă”…

37 minutes ago

România, învinsă de Bosnia în preliminariile CM 2026. „Tricolorii” ajung la baraj pentru calificarea la turneul final

Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina,…

37 minutes ago

Preliminarii CM 2026: România, învinsă în Bosnia. Drăguș a fost eliminat după 3 minute de la intrarea pe teren, în minutul 68

Echipa Națională a României a pierdut (1-3), sâmbătă seară în deplasare, cu Bosnia și Herțegovina.…

37 minutes ago