Război în Ucraina Florentina Grigore 1 live Publicat: 30.08.2025 11:20
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a organizat o întâlnire solemnă la Phenian cu o parte a familiile soldaţilor care au murit pe frontul din Ucraina, luptând pentru Vladimir Putin, cărora le-a făcut mai multe promisiuni.
Kim Jong Un, la ceremonia pentru soldaţii morţi în războiul lui Putin. FOTO: captură video
În cadrul unei ceremonii oficiale organizată la Phenian, Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord, s-a adresat familiilor soldaților nord-coreeni care și-au pierdut viața luptând pentru Rusia în războiul contra Ucrainei. Evocând sacrificiul militarilor ca pe un act de eroism și patriotism, el le-a promis acestora „o viață frumoasă”, relatează Reuters..
„Am simțit durere pentru că nu am reușit să salvez viețile prețioase ale celor care au căzut la datorie, apărând onoarea țării”, a spus Kim Jong Un pentru agenția de presă de stat KCNA. El a subliniat că faptele eroice ale soldaților au fost posibile datorită sprijinului primit din partea familiilor, pe care le-a descris drept „cele mai tenace, patriotice și drepte persoane din lume”.
În cadrul ceremoniei, Kim Jong Un a vorbit și despre legătura personală pe care o simte față de aceste familii.
„Nu mi-au scris nici măcar o scrisoare scurtă, dar cred că mi-au încredințat familiile lor, inclusiv acei copii iubiți. Țara vă va oferi o viață frumoasă, în țara apărată cu prețul vieții martirilor”, a spus acesta.
Pentru a marca sacrificiul soldaților, Kim Jong Un a anunțat că va ridica un monument în capitală și că o nouă stradă va purta numele eroilor, promițând sprijin complet pentru copiii celor căzuți.
„M-am gândit mult la familiile celorlalți martiri care nu au fost prezente. Am organizat această întâlnire pentru a alunga o parte din durerea și chinul lor”, a adăugat liderul nord-coreean.
Urmărește cele mai importante știri
Evenimentul are loc în contextul relațiilor tot mai strânse dintre Phenian și Moscova. Cele două state au semnat, în 2024, un acord de securitate și apărare, iar miercuri Kim Jong Un urmează să participe la Beijing la o paradă militară dedicată împlinirii a 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La eveniment vor fi prezenți aproximativ 25 de lideri străini, printre care și Vladimir Putin.
Aceasta va fi prima vizită a lui Kim Jong Un în China din 2019 și prima călătorie externă de la întâlnirea cu Putin din septembrie 2023, la Vladivostok.
În cei peste 12 ani de când se află la conducerea Coreei de Nord, Kim Jong Un a efectuat doar aproximativ zece vizite în afara țării.
Potrivit serviciilor de informații sud-coreene și occidentale, Coreea de Nord ar fi trimis peste 10.000 de soldați pentru a sprijini armata rusă în regiunea Kursk, în 2024, împreună cu muniție și sisteme de rachete cu rază lungă. Conform Seulului, peste 600 de militari nord-coreeni au murit, iar mii au fost răniți în confruntările cu armata ucraineană, cifre pe care Phenianul nu le-a confirmat, însă, oficial.
Florentina Grigore Citește mai multe despre: kim jong-un
Vezi articol complet la: Adevarul
Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, arestat la domiciliu în scandalul de viol la primărie Stiri…
Un cunoscut fotbalist din Europa a fugit din Arabia Saudită, imediat după semnarea contractului. Ce…
Actualitate marț Trei persoane arestate în Franța, într-un dosar cu acuzații de spionaj pentru Rusia…
Actualitate marț Primarul acuzat de agresiune sexuală și viol după apariția unor imagini din biroul…
Papa Leon va întreprinde joi prima sa călătorie în afara Italiei în calitate de lider…
Trei persoane au fost inculpate şi plasate în arest la Paris în cadrul unui dublu…