Categories: National

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

Actualitate joi, 3 iulie 2025, 00:11

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews.ro Share

Însărcinatul american cu afaceri, Michael Dickerson, la recepția oferită de Ambasada SUA cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței, la București, miercuri, 2 iulie 2025. Inquam Photos / Alexandru Buscă

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Unite, transmite Agerpres.

Angajamentul SUA față de România este de neclintit, a spus diplomatul.

„Parteneriatul strategic dintre Statele Unite și România a prosperat pe parcursul a trei decenii. Parteneriatul nostru se bazează pe valori democratice comune, pe angajamentul față de creșterea economică reciprocă, în domeniul comerțului și cooperării energetice, în domeniul securității și apărării, precum și pe legături interumane profunde și durabile”, a declarat Michael Dickerson.

Dickerson a menționat că SUA a fost anul trecut al patrulea investitor în România.

„Anul acesta sperăm să fie al treilea”, a continuat el.

Însărcinatul american cu afaceri a vorbit și despre dorința SUA de consolidare a relațiilor bilaterale.

„În contextul eforturilor depuse de președintele Trump pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, ne dorim întărirea relațiilor noastre solide și a istoriei comune”, a adăugat Michael Dickerson, care a amintit și de colaborarea bilaterală în domeniul militar, în cadru aliat.

La recepția de la Ambasada SUA din București au participat și președintele Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan.

„Această relație specială cu Statele Unite rămâne unul din principalii piloni ai politicii noastre externe. Statele Unite sunt cel mai important aliat și partener strategic vital al României. România și Statele Unite au mai multe domenii de cooperare consolidată, dar nucleul parteneriatului nostru rămâne angajamentul comun pentru securitatea și prosperitatea comunității noastre euroatlantice”, a declarat Nicușor Dan.


Sursa: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Judecătoarea dorită ministru de Călin Georgescu, despre protestul de la ÎCCJ: „Ne scuipă și ne doresc moartea”

Judecătoarea dorită ministru de Călin Georgescu, despre protestul de la ÎCCJ: „Ne scuipă și ne…

6 hours ago

Un pilot drogat a încercat să oprească motoarele avionului crezând „că era într-un vis sau că era mort”

Un pilot drogat a încercat să oprească motoarele avionului crezând „că era într-un vis sau…

6 hours ago

Eduardo Bolsonaro va fi judecat în Brazilia pentru că i-a cerut lui Trump să facă presiuni pentru tatăl său

Actualitate Eduardo Bolsonaro va fi judecat în Brazilia pentru că i-a cerut lui Trump să…

6 hours ago

Ambasada Rusiei, prima reacție după convocarea ambasadorului Lipaev la MAE. „O acțiune teatralizată” / Explicația oferită în cazul dronei căzute în Tulcea

Actualitate Ambasada Rusiei, prima reacție după convocarea ambasadorului Lipaev la MAE. „O acțiune teatralizată” /…

6 hours ago

Trei oameni au murit și alți trei au fost răniți după ce un autobuz a intrat într-o stație, în centrul Stockholmului

Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, vineri seară, în capitala Suediei. Incidentul…

6 hours ago

Cristiano Ronaldo, roșu direct pentru un gest necontrolat. Ce a urmat apoi a scandalizat asistența

Cristiano Ronaldo (40 de ani) a reușit să iasă în evidență în meciul Irlanda - Portugalia 2-0,…

6 hours ago