Actualitate
HotNews.ro
Vaccin împotriva HPV, Foto: Tobias Arhelger | Dreamstime.com
Preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horaţiu-Remus Moldovan, a afirmat că „2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic”, după ce a constatat o creşterea a interesului românilor pentru imunizare. Doar la vaccinul HPV s-a înregistrat o creştere a aproape 49%, informează News.ro.
„Românii aleg din nou prevenţia prin vaccinare, iar datele CNAS confirmă o mobilizare în creştere: 2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic! O analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de reţetă, la nivelul primelor nouă luni ale anilor 2024 şi 2025, evidenţiază tendinţe clare de creştere a interesului românilor pentru imunizare, a transmis, miercuri seară, preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan.
Potrivit acestuia, 124.820 doze de vaccin HPV au fost administrate în acest an, până în luna septembrie, faţă de 83.824 cu un an în urmă. „O creştere de aproape 49% care arată o schimbare de atitudine şi decizii mature pentru sănătatea generaţiilor viitoare”, a transmis sursa citată.
De asemenea, 2.695 persoane au primit vaccinul meningococic în 2025, faţă de 1.218 persoane în 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 121%. 26.779 persoane au fost imunizate cu vaccinul pneumococic în 2025, faţă de 21.100 în 2024. în creștere cu 27%. S-au administrat 1.806 doze de vaccin hepatitic B, comparativ cu 1.007 în 2024, în acest caz, creșterea fiind de 80%.
Află mai multe știri importante aici
„Pentru vaccinurile administrate în primele nouă luni ale acestui an, CNAS a plătit peste 111,1 milioane lei, din care 87 milioane lei au acoperit costurile pentru vaccinurile care asigură protecţia împotriva infecţiei cu HPV. Toate aceste date reprezintă dovezi clare că, în ciuda zgomotului şi a valurilor de dezinformare pe teme medicale, oamenii înţeleg că o comunitate sănătoasă începe cu decizii bazate pe informaţii corecte”, a mai transmis preşedintele CNAS.
Potrivit acestuia, atunci când tot mai mulţi părinţi solicită vaccinul HPV pentru copiii lor, când tot mai multe persoane active sau cu afecţiuni cronice aleg să se vaccineze, „nu doar că putem vorbi despre o populaţie mai sănătoasă pe termen mediu şi lung, ci şi despre un sistem de sănătate care îşi poate gestiona resursele mai chibzuit, eliberat de povara şi presiunea plăţilor suplimentare generate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare”.
„Îmi doresc ca, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să reuşim să extindem serviciile de prevenţie şi în ceea ce priveşte vaccinarea, iar acest lucru e posibil odată cu premisele pe care le-am creat pentru sprijinirea medicilor de familie şi creşterea plăţii acestora pentru consultaţiile de prevenţie. Ca medic, cred cu tărie că vaccinarea trebuie făcută în cabinetul medicului. Este singurul profesionist care poate evalua istoricul medical, riscurile, nevoile reale ale fiecărui pacient şi poate face examinarea medicală corectă înaintea administrării vaccinului, precum şi supravegherea reacţiilor care pot apărea post-vaccinare”, a mai transmis medicul.
Vezi articol complet la: HotNews
Numărul românilor care au cerut tichete de energie, în creștere de la o lună la…
Cum arată podul cu cel mai mare arc parabolic construit în România. „Record la nivel…
Actualitate Condiția de care depinde Programul Rabla pentru anul 2026. Ministrul Mediului: „Într-o lună vom…
Doi membri ai Gărzii Naționale, un bărbat și o femeie, au fost împușcați în Washington,…
Mii de bulgari au manifestat miercuri în faţa Parlamentului de la Sofia contra proiectului de…
Imagini cu un robot umanoid care se ferește de o săgeată trasă spre el de…