Kevin Kirmizigul 1 live Publicat: 02.09.2025 17:52
Premierul bulgar Rosen Jeliazkov a declarat marți că incidentul GPS de pe avionul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu necesită investigații. Acesta a explicat că bruierea semnalului nu constituie o amenințare hibridă sau cibernetică.
Premierul bulgar anunță că incidentul cu von der Leyen nu merită investigat / Sursa foto: AFP
Nu există niciun motiv pentru a investiga incidentul în care a fost implicată aeronava preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, întrucât bruierea unui semnal GPS nu este considerată o ameninţare hibridă sau cibernetică, a afirmat prim-ministrul bulgar Rosen Jeliazkov marţi, la Burgas, potrivit Agerpres.
Declaraţia sa urmează unei relatări de luni a Serviciului de informare al guvernului despre un incident produs duminică, atunci când sistemul GPS de la bordul avionului preşedintei Comisiei Europene a pierdut semnalul GPS prin satelit către sistemul său de navigaţie în timp ce se apropia de aeroportul din Plovdiv.
Pentru a garanta siguranţa zborului, Autoritatea Bulgară a Serviciilor de Trafic Aerian a propus imediat o metodă alternativă de aterizare folosind ajutoarele de navigaţie cu baza la sol.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei, Arianna Podesta, a afirmat că autorităţile bulgare bănuiesc că incidentul GPS din timpul călătoriei preşedintei Ursula von der Leyen către Bulgaria a fost cauzat de interferenţa flagrantă a Rusiei.
Jeliazkov a spus că, de la începerea războiului din Ucraina în 2022, războiul modern a implicat tot mai mult aşa-numitul război electronic, care include perturbări intenţionate ale spectrului de frecvenţe radio. Potrivit lui, asemenea perturbări au fost observate în ultimii ani într-o zonă geografică largă, ce include Helsinki, regiunea Mării Negre, Erevan, Tbilisi, Cipru, Siria şi Tripoli.
“Toate aceste sunt exemple de interferenţă ce afectează spectrul de frecvenţe radio utilizate de semnalele GPS transmise din sateliţii ce orbitează la altitudini de aproximativ 20 de kilometri deasupra Pământului”, a afirmat Rosen Jeliazkov.
Premierul a evidenţiat că perturbarea nu a ţintit în mod specific o anumită aeronavă şi că incidentul a fost identificat de către echipajul de zbor. ”Astfel de evenimente se întâmplă zilnic şi aeronavele decolau şi aterizau cu mult timp înainte de a exista sistemele GPS”, a spus Jeliazkov.
Vezi articol complet la: Adevarul
Judecătoarea dorită ministru de Călin Georgescu, despre protestul de la ÎCCJ: „Ne scuipă și ne…
Un pilot drogat a încercat să oprească motoarele avionului crezând „că era într-un vis sau…
Actualitate Eduardo Bolsonaro va fi judecat în Brazilia pentru că i-a cerut lui Trump să…
Actualitate Ambasada Rusiei, prima reacție după convocarea ambasadorului Lipaev la MAE. „O acțiune teatralizată” /…
Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, vineri seară, în capitala Suediei. Incidentul…
Cristiano Ronaldo (40 de ani) a reușit să iasă în evidență în meciul Irlanda - Portugalia 2-0,…