Pompierii din cadrul ISU Vâlcea au avut o misiune contracronometru, deoarece flăcările uriașe ameninţau şi casele din vecinătate.
„S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, Punctului de Lucru Ionești și Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt), cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la mai multe anexe din gospodărie și amenința locuințele din proximitate. S-a acționat cu prioritate pentru protejarea caselor de locuit, concomitent cu operatiunile de localizare si lichidare a incendiului”, a transmis ISU Vâlcea.
Potrivit pomierilor, în incendiu au ars patru anexe din lemn, acoperite cu tablă, în suprafața totală de cca 50 mp, două tone de grâu, o tonă de porumb, patru tone de furaje, două drujbe, o betonieră, scule electrice, partea din față a unui tractor, și un autoturism, în întregime. Mai mult, 15 porcine au murit.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Cu toate acestea, trei anexe și două case de locuit au fost salvate, iar din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Momentan, nu se știe de la ce a izbucntit incendiul, însă oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările.
Vezi articol complet la: Realitatea
Florin Manole, despre varianta reducerii cu 10% a cheltuielilor în ministere cerută de premier: Nu…
Președintele Donald Trump afirmă că propunerea sa actuală de pace pentru Ucraina NU este oferta sa finală…
SuperLiga - Powered by Superbet sâmbătă, 22 noiembrie 2025, 22:47 SuperLiga: FCSB, ținută în șah…
Actualitate sâmbătă, 22 noiembrie 2025, 22:55 După scandalul din sectorul energetic, Zelenski ordonă un audit…
Guvernele lumii au convenit sâmbătă asupra unui acord climatic de compromis la conferinţa COP30 din…
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că toți marii investitori români şi străini cu care…