Amelia Ionescu 1 live Publicat: 21.08.2025 12:51
Petre Cozma (69 de ani), tatăl fostului handbalist Marian Cozma, ucis cu brutalitate în anul 2009, într-un local din Veszprem, a fost supus unei intervenții chirurgicale, în decursul zilei de 6 august.
Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma, handbalist ucis la vârsta de 26 de ani
Cadrele medicale de la Spitalul Militar din București au decis să-i amputeze piciorul stâng bărbatului, acesta suferind de unele afecțiuni timpurii.
Petre Cozma suferea de dureri grave, atât la picior, cât și la șold. De mai bine de un an, tatăl fostului handbalist se deplasa cu greu, în cârje.
„Pe 6 august, a fost operația, la Spitalul Militar. Mi-au tăiat piciorul stâng, de sus. Am stat 4 zile, acum sunt acasă. E prima oară când o să mă dau jos din pat.
Mă uit la filme și fac gimnastică de recuperare, mă mișc de pe o parte pe alta, să nu fac escare. Până la urma, vorba aia… decât să stai cu dracu în tine, mai bine te duci la biserică!”, a recunoscut Petre Cozma, conform libertatea.ro.
Bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost extrem de mulțumit de condițiile din spital, dar și de personalul medical.
„Sunt copii tineri, angajații MAPN. Băieții de la galerie au sărit primii să mă ajute, le mulțumesc, sunt un simbol acolo, dar, n-am avut nevoie!”, a mai admis tatăl lui Marian.
Pe data de 8 februarie 2009, Marian Cozma a fost implicat într-o altercație de proporții, alături de doi dintre coechipierii săi, Zarko Sesum şi Ivan Pesici. Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost singurul care și-a pierdut viața în acea seară, fiind înjunghiat în inimă în incinta clubului Patriota, din oraşul Veszprem.
Familia lui Marian Cozma ar fi trebuit să primească despăgubiri în valoare de 700.000 de euro din partea criminalilor, însă cazul a rămas blocat, undeva, în justiție.
„Nu mă interesează banii. Fiul meu de la groapă nu se mai întoarce!”, spunea tatăl răposatului sportiv, pe atunci.
Urmărește cele mai importante știri
Petre Cozma se confruntă zilnic cu amintirea lui Marian.
„Nici nu știu cum am putut să rezist în acești ani. E ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, inima îmi este frântă, dar, cu toate acestea, încă bate în piept.
De 16 ani mă trezesc în fiecare noapte, la 2.30 și plâng La 2.30 am primit cumplitul telefon. Iar din acel coșmar parcă nu m-am trezit niciodată!”, a recunoscut, trist, Petre Cozma.
Raffael Sandor și Nemeth Gyozo, ambii în vârstă de 43 de ani, au fost condamnați inițial la închisoare pe viață în iunie 2011, însă apelul le-a redus pedepsele la 18 ani.
Sztojka Ivan, în vârstă de 41 de ani, a primit 20 de ani de închisoare, dar a fost eliberat după cinci ani pentru bună purtare și și-a schimbat identitatea, înainte de a fi arestat din nou în 2021 pentru trafic de persoane și proxenetism, primind o pedeapsă de 8 ani, inclusiv restanța din cazul Cozma.
Pal Gabor, implicat și el în uciderea lui Marian Cozma, a fost condamnat la 5 ani în 2012, dar a ieșit mai devreme din închisoare, tot pentru bună purtare.
Alți complici, Csaba Bihari (4 ani), Gergely Péterné (3 ani) și Antalik László (2 ani și 8 luni), sunt de asemenea liberi.
Amelia Ionescu Citește mai multe despre: marian cozma
Vezi articol complet la: Adevarul
Ciprian Ciucu: „Sunt ușor în față, alături de Băluță, la 25-26%. După care, din păcate,…
Îngrijitorul unui liceu din Bosnia și-a ucis trei colegi și a încercat să-și ia viața.…
Actualitate Trump invocă intervenția militară în două țări latino-americane împotriva cartelurilor de droguri: „Nu spun…
Actualitate A murit Ilie Ilașcu, fostul deţinut politic al regimului de la Tiraspol. El a…
Statul este cel mai mare câştigător după explozia preţurilor la combustibili şi energie. Potrivit calculelor…
Sebastian și Julia Marquez nu au avut niciodată locuri de muncă plătite cu salarii mari,…