Narcis Ghiurca 1 live Publicat: 21.08.2025 13:11
În cadrul unui briefing de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că săptămâna aceasta urmează să fie adoptat al treilea pachet de ajutoare pentru cei afectați de inundațiile din Suceava, care va acoperi până la 90% din valoarea pagubei pentru reabilitarea locuinței.
FOTO: DSU
„Inundațiile severe din luna iulie 2025 au marcat întreaga societate, comunitățile din Suceava provocând pagube majore. Guvernul a fost alături de autoritățile locale din primul moment. Am avut o ședință de urgență a guvernului pe 1 august, când primele două pachete fuseseră acceptate, iar săptămâna aceasta a fost un al treilea pachet – pachetul care acoperă până la 90% din valoarea pagubei pentru reabilitarea locuinței.
Din 1 august am anunțat faptul că suntem parte din UE și, ca parte a UE, avem parte de sprijin al UE. Și am anunțat atunci un cadru nou: regulamentul RISTOR, adoptat în decembrie anul trecut, venit exact ca să creeze o reacție imediată și rapidă când există dezastre. Multă lume a abordat cu scepticism, știind că de obicei durează foarte mult să iei fonduri. Acum suntem la trei săptămâni distanță și a avut loc o ședință conform căreia am aprobat prioritatea 10, care denumește o regiune alături de cetățeni. Am reușit să transformăm în implementare acel mecanism”, a transmis Pîslaru.
De asemenea, acesta a adăugat că modificarea va fi finalizată în sistemul informativ european legat de fonduri europene de coeziune, 15 milioane de euro fiind suma destinată refacerii infrastructurii
Urmărește cele mai importante știri
„Mâine modificarea va fi finalizată în sistemul informativ european legat de fonduri europene de coeziune, și 15 milioane de euro este suma destinată refacerii infrastructurii: podețurile, tot ce este acum afectat ca urmare a inundațiilor. Discutăm de o capacitate de reacție și capacitate de finanțare, care necesită doar 2% cofinanțare locală. «Build better» – să construim poate și mai bine decât aveam, pentru a fi și mai bine pregătiți în viitor. Discutăm de profesionalism, conlucrare și o echipă unică.
Am vorbit azi cu președinții consiliilor județene, cu autoritățile locale. A fi membri în UE înseamnă să beneficiem și de acest exercițiu de solidaritate, e un exemplu de bună practică. Sprijinul guvernului în județele Neamț și Suceava nu s-a încheiat, dar deja lucrurile pe care le-am promis sunt implementate – solidaritatea e pusă în practică de un guvern profesionist”, a mai transmis ministrul.
Narcis Ghiurca Citește mai multe despre: suceavainundatiisedinta de guvern
Vezi articol complet la: Adevarul
Marcel Ciolacu, atac dur la adresa premierului Bolojan: „Vrea să arate că e salvatorul omenirii…
Doi hoți au vrut să îi fure telefonul unei femei, în timp ce se aflau…
Actualitate marț Armata ucraineană confirmă pentru prima dată că a lovit Rusia cu rachetele americane…
Actualitate marț Marcel Ciolacu, atacuri în serie la Bolojan: „Vrea să arate că e salvatorul…
Un chinez care și-a criogenat soția a stârnit o dezbatere online, după ce a recunoscut…
România a învins San Marino cu scorul de 7-1, marţi seară, pe Stadionul „Ilie Oană”…