Categories: National

Daniel David spune care este „miza măsurilor de criză” din educație

Actualitate marți, 2 septembrie 2025, 13:00

Daniel David spune care este „miza măsurilor de criză” din educație

HotNews.ro Share

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei afirmă că numărul normelor la plata cu ora va scădea la jumătate faţă de 2024, de la aproximativ 30.000 la 15.000. El subliniază că măsurile aplicate „nu reprezintă reforme, ci soluţii de criză şi austeritate”, menite să asigure salariile şi bursele până la finalul anului. Daniel David a susținut că „miza” pentru perioada următoare o constituie „regândirea profesiei de director de şcoală, care trebuie desprinsă din paradigma exclusiv didactică”.

„Anul trecut am avut aproximativ 30.000 de norme, anul ăsta probabil vom ajunge în jur de 15.000 la plata cu ora. Nu vorbesc despre ore pentru titulari şi nu vorbesc despre norma suplinitorilor, vorbesc de plata cu ora”, a declarat ministrul Educaţiei la Maratonul Profit.ro – Viitorul Educaţiei în România, citat de News.ro.

El a admis că măsurile creează nemulţumiri, însă a respins scenariile „alarmiste” vehiculate la începutul discuţiilor: „Sigur că este o situaţie care creează disconfort. Nimeni nu se bucură, nici ministerul care a trebuit să ia aceste măsuri şi nici oamenii care sunt afectaţi. Dar de la aceste măsuri şi până la faptul că jumătate dintre titulari îşi vor pierde posturile, catastrofele care au fost discutate la începutul acestor măsuri, este diferenţă mare”.

Potrivit ministrului, peste 98% dintre titulari au reuşit să îşi completeze norma prin cele două ore suplimentare adăugate în acelaşi liceu sau şcoală. „Încercăm să vedem şi să uşurăm activitatea celorlalţi chiar dacă vorbim de 1,4%, fiecare om contează. Prin ordinul de ministru am încercat să asigur că fragmentarea nu se face într-o manieră complet neraţională, adică dacă ai mai mult de trei sau patru unităţi şcolare să nu mai fragmentăm norma şi mai mult”, a explicat Daniel David.

„Miza” schimbărilor: statutul directorilor de şcoli

Ministrul Educaţiei a explicat că statutul directorilor trebuie regândit, fiindcă în prezent funcţia este gândită într-o „paradigmă didactică”, în care profesorii devin directori, dar îşi păstrează şi orele la clasă. „Profesorul devine director, are oarecum un alt salariu sau un plus la salariu, dar are şi ore şi aţi văzut că nu am mai reuşit să apărăm degrevările care existau în anii trecuţi”, a spus el.

Ca alternativă, Daniel David a susţinut că există un model managerial în care directorii se suspendă din postul de profesor pe durata mandatului şi se ocupă exclusiv de atribuţiile de conducere. „Există un model în care unii directori se pot suspenda din poziţia didactică şi să devină manageri pe parcursul mandatului. Nu spun că un model este mai bun decât celălalt, dar va trebui să stabilim ce model dorim, de ce nu poate ambele modele, să lăsăm şcolile să aleagă modele diferite”, a declarat ministrul.

Urmărește cele mai importante știri


Vezi articol complet la: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă public. „Maggie Nebuna”

Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă…

20 hours ago

Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de ucraineni se vor întoarce acasă

Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de…

20 hours ago

Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă” și „nu poate fi acceptată”. Consilierul președintelui vehiculează și scenariul unei reviziuri a Constituției

Actualitate sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 22:59 Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă”…

20 hours ago

România, învinsă de Bosnia în preliminariile CM 2026. „Tricolorii” ajung la baraj pentru calificarea la turneul final

Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina,…

20 hours ago

Preliminarii CM 2026: România, învinsă în Bosnia. Drăguș a fost eliminat după 3 minute de la intrarea pe teren, în minutul 68

Echipa Națională a României a pierdut (1-3), sâmbătă seară în deplasare, cu Bosnia și Herțegovina.…

20 hours ago