Completarea fișelor de opțiuni pentru admiterea la liceu de către absolvenții clasei a VIII-a va debuta oficial în data de 14 iulie 2025. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, această etapă se va derula în intervalul 14 – 21 iulie 2025. În această perioadă, elevii, alături de părinți și sub îndrumarea diriginților, vor completa documentele de înscriere în care vor fi trecute opțiunile pentru unitățile de învățământ liceal la care își doresc să continue studiile. Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini și a celor care solicită înscrierea în învăţământul special) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere (MA), în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat. În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii: În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la punctele a), b), c), d) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată. Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Sursă: Digi24
„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o…
De ce tinerii aleg timpul liber și flexibilitatea în locul siguranței financiare. La ce vârstă…
Actualitate Un fost vicepremier spune că „Oana Gheorghiu poate sesiza, la rândul ei, organele de…
Actualitate În Belgia a fost lansat partidul „TRUMP”. Numele, inspirat de „simbolul suprem al populismului”…
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, luni seară, că a atacat la Curtea Constituţională legea care modifică…
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite sunt aproape de a ajunge…