Actualitate marți, 2 septembrie 2025, 14:29
HotNews.ro Share
Premierul Ilie Bolojan susține că mediul privat din România va putea absorbi o parte dintre angajații din administrația locală care ar urma să fie concediați. „În momentul de faţă, mediul privat din România din foarte multe locuri nu are pe cine angaja”, a răspuns premierul întrebat, marți, de reporterul HotNews cu cât va crește șomajul în urma restructurărilor din administația locală.
Cifre. Cum arată scenariul lui Bolojan pentru tăierile din administrația publică, contestat de PSD. Situația în fiecare județ și unde ar urma să fie făcute cele mai multe concedieri – HARTĂ
Ilie Bolojan a evitat un răspuns clar despre șomaj, iar în urma insistențelor reporterului a reluat ideea că unii dintre cei disponibilizați vor fi preluați de companiile private.
„V-am spus că societățile comerciale private au posibilitatea să angajeze o mare parte din acești oameni, pentru că este nevoie de angajați pe piața forței de muncă privată, și știți asta, în toată România”, a spus Bolojan.
Premierul a vorbit, marți, despre tăierea a 13.098 posturi din unitățile administrativ-teritoriale.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, numărul șomerilor estimat pentru iulie 2025 a fost de 471.200. Dacă adăugăm cei peste 13.000 de noi șomeri, numărul lor ar crește la 484.300 de șomeri, ceea ce înseamnă o creștere cu 2,8%.
Rata șomajului, calculată ca raport al numărului de șomeri în populația activă ar urca de la 5,8% în prezent, cât arată datele INS, la circa 6%.
Urmărește cele mai importante știri
„Cu cât facem aceste reduceri mai repede, cu atât vom economisi mai mulți bani de la statul român și nu vom fi puși în situația să creștem taxe și impozite, vom putea continua investiții care vor genera locuri de muncă. Dacă nu ne reducem cheltuielile, nu vom putea asigura investițiile în ritmul pe care ni-l dorim. Acelea sunt locuri de muncă reale în care se câștigă bani în mod cinstit”, a declarat, marți, premierul Ilie Bolojan.
Hartă – Simulare reducere posturi ocupate
(Simulare cu -10% posturi ocupate la nivelul țării)
Sursa: Guvernul României
Click pentru a vizualiza harta fullscreen.
Vezi articol complet la: HotNews
Primă fisură în tabăra MAGA. O fostă susținătoare îl acuză pe Trump că o atacă…
Ucraina și Rusia au ajuns la un acord pentru eliberarea prizonierilor. Peste o mie de…
Actualitate sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 22:59 Ludovic Orban spune că poziția magistraților este „complet nerezonabilă”…
GOLAZO.ro sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 23:26 ACUM Bosnia – România, rezultat catastrofal în duelul decisiv…
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina,…
Echipa Națională a României a pierdut (1-3), sâmbătă seară în deplasare, cu Bosnia și Herțegovina.…