Categorie: National

  • O tânără este acuzată că a ucis doi bărbați după ce a căutat pe ChatGPT informații despre doze letale, în Coreea de Sud

    O tânără este acuzată că a ucis doi bărbați după ce a căutat pe ChatGPT informații despre doze letale, în Coreea de Sud

    O tânără este acuzată că a ucis doi bărbați după ce a căutat pe ChatGPT informații despre doze letale, în Coreea de Sud

    Stiri externe Shutterstock

    Potrivit poliției din Seul, analiza telefonului mobil al suspectei a scos la iveală o serie de întrebări explicite: „Ce se întâmplă dacă iei somnifere cu alcool?”, „Câte trebuie să iei ca să fie periculos?” și „Ar putea ucide pe cineva?”, relatează BBC.

    În fața anchetatorilor, ea a recunoscut că a amestecat în băuturile victimelor sedative prescrise, care conțin benzodiazepine, însă a susținut că nu a anticipat deznodământul fatal. Un investigator a contrazis însă această versiune, afirmând că tânăra era „pe deplin conștientă că asocierea alcoolului cu medicamentele poate duce la moarte”.

    Anchetatorii spun că primul atac ar fi avut loc pe 28 ianuarie, într-un motel din Suyu-dong, districtul Gangbuk-gu, unde tânăra s-a cazat cu un bărbat de aproximativ 20 de ani. Ea a părăsit singură camera după două ore, iar a doua zi bărbatul a fost găsit mort.

    La doar câteva zile distanță, pe 9 februarie, ar fi folosit aceeași metodă pentru a ucide un alt tânăr, după ce s-au cazat împreună într-un alt motel din același district.

    Citește și

    Autoritățile susțin că prima tentativă de omor prin administrarea de sedative ar fi avut loc în decembrie anul trecut. Atunci, tânăra i-ar fi oferit partenerului său o băutură amestecată cu medicamente, într-o parcare din apropierea unei cafenele din Namyangju, provocându-i pierderea cunoștinței.

    Potrivit poliției, după ce prima victimă a supraviețuit, tânăra ar fi crescut semnificativ dozele de medicamente folosite în băuturi.

    Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

    Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile verifică dacă există și alte victime în afara celor trei cazuri identificate până acum.

    Cum vor suna noile alarme Ro-Alert. Situația de pericol extrem în care alertele vor fi fără niciun fel de sunet

    Sursa: BBC

    Vezi resurse educaționale aici

    crime, ChatGPT, Coreea de Sud,

    Dată publicare:


    Vezi articol complet la: Protv

  • Liga Campionilor: Inter – Bodo/Glimt 1-2 și eliminare amară pentru Cristi Chivu. Reacția antrenorului român

    Liga Campionilor: Inter – Bodo/Glimt 1-2 și eliminare amară pentru Cristi Chivu. Reacția antrenorului român

    Liga Campionilor: Inter – Bodo/Glimt 1-2 și eliminare amară pentru Cristi Chivu. Reacția antrenorului român

    Stiri Sport IMAGO Cristian Anton

    Inter Milano a fost eliminată miercuri de Bodo/Glimt din play-off-ul Champions League, după 1-2 (2-5 la general) în returul de pe „Giuseppe Meazza”.

    Norvegienii reușesc o performanță istorică, devenind prima echipă din afara celor mai puternice 5 campionate din Europa care bifează 4 victorii consecutive în Liga Campionilor.

    Revelația Bodo/Glimt a învins, pe rând, trei dintre cele mai mari echipe din Europa: 3-1 cu Manchester City, 2-1 pe Atletico Madrid (chiar pe terenul acesteia), 3-1 și 2-1 cu Inter Milano.

    După meci, Cristi Chivu a explicat de ce Inter nu a reușit să pună mai multe probleme la poarta lui Bodo/Glimt și să înscrie mai devreme, scrie Sport. Antrenorul lui Inter a felicitat formația norvegiană pentru organizarea excelentă arătată atât pe teren propriu, cât și pe San Siro.

    Citește și

    Chivu: ”Am dat tot ce am avut”

    Am încercat totul de la început, dar Bodo este o echipă organizată foarte bine, cu 10 jucători care stau în spatele liniei mingii. Nu am reușit să deblocăm tabela, iar Bodo a avut mai multă energie decât noi în repriza a doua.

    Am dat tot ce am avut. Este multă dezamăgire, însă am încercat. Bodo a avut mai multă energie și îi felicit, au meritat să se califice.

    Am forțat puțin jocul, însă am cerut și mai multă răbdare. Am vrut să destabilizăm acel 4-4-2 al lor foarte dens și organizat. Am avut ocazii, puteam să deschidem scorul cu mai multă claritate, iar la 1-0 am fi pus mai multă presiune pe ei.

    Dacă titlul în Serie A a fost obiectivul nostru dintotdeauna? Obiectivul a fost să fie competitivi. Din păcate, nu am reușit asta în Liga Campionilor. Am câștigat primele patru meciuri, apoi am pierdut câteva puncte, chiar dacă am jucat bine. În Liga Campionilor ești pedepsit la prima greșeală„, a spus Cristi Chivu, la Sky.

    InterMilano şi Cristi Chivu au spus adio Ligii Campionilor după un retur de coşmar cu norvegienii de la Bodo/Glimt. Învinşi în meciul tur cu 3-1, italienii au controlat total prima parte a meciului de pe San Siro, însă mingea nu a vrut să intre în poarta lui Haikin.

    Nerrazzuri părăsesc Liga Campionilor după 2-5 la general cu Bodo/Glimt

    A venit apoi minutul 58, când, în plină dominare interistă, norvegienii au scăpat pe contraatac, Akanji a gafat impardonabil, Blomberg a scăpat singur cu Sommer, care a apărat şutul acestuia, mingea a deviat însă la Hauge şi norvegianul a deschis scorul, înscriind practic în poarta goală. Inter a replicat prin bara lui Akanji, în minutul 69, dar Evjen a făcut 0-2 trei minute mai târziu şi calificarea era foarte departe de echipa lui Chivu.

    Chiar şi cu golul lui Bastoni din minutul 77, nerrazzuri au încheiat meciul învinşi 1-2 şi părăsesc competiţia după 2-5 scor general în dubla cu Bodo/Glimt.

    Vezi ultimele știri din România

    Rezultate înregistrate marţi seara, în manşa a doua din play-off-ul Ligii Campionilor:

    Bayer Leverkusen – Olympiacos Pireu 0-0 [2-0 la general];

    Inter Milano – Bodo/Glimt 1-2 (Bastoni 77 / Hauge 58, Evjen 72) [1-5 la general];

    Newcastle – Qarabag 3-2 (Tonali 4, Joelinton 6, Botman 52 / Duran 50, Jafarguliyev 57) [9-3 la general].

    Vezi resurse educaționale aici

    Bodo, Newcastle şi Bayer Leverkusen s-au calificat în optimi. Tragerea la sorţi are loc vineri.

    Ediție fără precedent a JO de Iarnă. Cristian Chivu, recompensat pentru întreaga carieră cu un loc în ștafeta olimpică

    Sursa: StirilePROTV News.ro

    Inter Milano, Cristian Chivu, eliminare, liga campionilor, bodo/glimt,

    Dată publicare:


    Vezi articol complet la: Protv

  • Întâlnirea cu amanta, evadarea în pădure cu un lansator de rachete, violențele: așa a căzut El Mencho

    Întâlnirea cu amanta, evadarea în pădure cu un lansator de rachete, violențele: așa a căzut El Mencho

    Actualitate

    Întâlnirea cu amanta, evadarea în pădure cu un lansator de rachete, violențele: așa a căzut El Mencho

    HotNews.ro

    Imagini de la locul în care a fost capturat El Mencho. Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

    Liderul traficanților de droguri a murit lângă un lansator de rachete, ghemuit în tufișurile din Tapalpa, nu suficient de dese pentru a-l proteja de armata mexicană. A murit în zori, după o scurtă și zadarnică evadare. Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut sub porecla de El Mencho, în vârstă de 59 de ani, a căzut exact ca și liderul Cartelului din Sinaloa, El Chapo Guzmán, acum zece ani: din cauza vizitei unei femei, relatează ziarul italian La Repubblica, citat de Rador Radio România.

    Și nimeni nu ar fi ghicit, pentru că El Mencho, la fel de nemilos pe cât era de calculat, în cei 14 ani petrecuți la conducerea Cartelului din Jalisco, avusese grijă să nu fie văzut (există doar trei fotografii cu el) și să evite să cadă într-un hedonism flagrant. În schimb, o întâlnire în cabana sa din munți cu o „pareja sentimental”, potrivit cuvintelor folosite de generalul Ricardo Trevilla, l-a trădat. Și un capitol din istoria criminalității mexicane s-a închis.

    Cel mai căutat om din Mexic, ucis de armată. Cum au contribuit Statele Unite la operațiunea care l-a vizat pe „El Mencho”, liderul unui temut cartel

    Pe măsură ce calmul revine în Mexic după valul de violență declanșat în opt state de afiliații Cartelului Jalisco Nueva Generación – 252 de baraje rutiere, benzinării, magazine și mașini incendiate, ciocniri soldate cu moartea a 30 de răufăcători și 25 de ofițeri ai Gărzii Naționale -, ies la iveală detalii despre operațiunea care a identificat ascunzătoarea celui mai căutat baron al drogurilor din lume și despre schimbul de focuri care a urmat.

    Haos în Mexic după uciderea celui mai important baron al drogurilor din țară: Cartelurile se răzbună cu violențe și incendieri, turiștii s-au trezit într-o „zonă de război”

    Urmărind un prieten al amantei lui El Mencho și bazându-se pe informațiile unui agent sub acoperire, pe 20 februarie, autoritățile mexicane au localizat o cabană în Tapalpa, un oraș cu 20.000 de locuitori din munții din Jalisco. Noua forță operativă anti-cartel a SUA a confirmat că aceasta ar putea fi într-adevăr ascunzătoarea.

    Pe 21 februarie, femeia a plecat. Și în acea noapte a început operațiunea, implicând forțe speciale, armata, șase elicoptere și două avioane. Soldații au înconjurat casa. Gărzile de corp au deschis focul pentru a acoperi evadarea liderului, ucigând opt dintre militari. În cabană, soldații au găsit șapte puști și două lansatoare de rachete.

    Urmărirea a continuat în pădure, unde El Mencho a fugit pe jos cu patru dintre oamenii săi. Forțele speciale îi înconjoară. „Au deschis focul asupra noastră; aveau lansatoare de rachete, dar din fericire nu le-au folosit”, povestește generalul Ricardo Trevilla, secretarul Apărării Naționale numit de președinta țării, Claudia Sheinbaum.

    Vezi mai multe știri aici

    Liderul cartelului moare din cauza rănilor suferite, în elicopterul care îl transporta la Guadalajara, capitala statului Jalisco. După moartea sa, elicopterul se îndreaptă spre Ciudad de Mexico. Vestea se răspândește și izbucnesc revolte. Casierul cartelului, Hugo César Macías, cunoscut ca El Tuli, este cel care organizează blocajele și atacurile, oferind 1.100 de dolari pentru fiecare soldat ucis. În schimb, moare chiar el, în timp ce fuge încărcat cu arme și 1 milion de dolari cash.

    Vezi resurse educaționale aici

    Moștenitorul natural al lui El Mencho este Juan Carlos Valencia, fiul biologic al soției sale, Rosalinda González, care a fost arestată în 2018 și este o figură cheie în organizație. Alți lideri regionali se luptă pentru conducerea celui mai puternic cartel.

    Operațiunea a fost răspunsul președintei mexicane la cerințele președintelui SUA Donald Trump, o modalitate de a face mai sigură Guadalajara, care va găzdui patru meciuri ale Cupei Mondiale de fotbal în iunie. Mulți se tem însă că turneul este pus în pericol de urmările imprevizibile ale uciderii ultimului baron al drogurilor.

    Turiștii din Mexic, sfătuiți să se adăpostească din cauza represaliilor violente declanșate de cartelurile de droguri


    Vezi articol complet la: HotNews

  • LIVE „Oamenii îmi spun: «Domnule președinte, câștigăm prea mult. Nu mai putem suporta»”. Anunțurile lui Trump, într-un discurs cu miză uriașă în Congres. Strigăte din sală: „Ai ucis americani!”

    LIVE „Oamenii îmi spun: «Domnule președinte, câștigăm prea mult. Nu mai putem suporta»”. Anunțurile lui Trump, într-un discurs cu miză uriașă în Congres. Strigăte din sală: „Ai ucis americani!”

    Actualitate

    LIVE „Oamenii îmi spun: «Domnule președinte, câștigăm prea mult. Nu mai putem suporta»”. Anunțurile lui Trump, într-un discurs cu miză uriașă în Congres. Strigăte din sală: „Ai ucis americani!”

    HotNews.ro

    Donald Trump în Congres. FOTO: Gripas Yuri/ABACA / Abaca Press / Profimedia

    Discursul susținut de Donald Trump marți noapte are o importanță majoră pentru el și pentru republicani, având în vedere scăderea popularității președintelui în sondaje, înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, din noiembrie, scrie Reuters.

    05:39

    „Ai ucis americani!”

    Când a trecut la subiectul său preferat, imigrația, Trump a reluat retorica care a animat campania sa din 2024, susținând că migranții fără documente sunt responsabili pentru un val de crime violente, în ciuda studiilor care arată că nu este cazul, scrie Reuters.

    „Ar trebui să vă fie rușine”, le-a spus el democraților, criticându-i pentru că refuză să aprobe o lege privind finanțarea Departamentului Securității Interne, în semn de protest față de tacticile agresive ale agenților de imigrare.

    Sondajele de opinie arată că majoritatea americanilor consideră că măsurile dure luate de Trump în materie de imigrație au mers prea departe, după ce doi cetățeni americani au fost împușcați mortal de agenți federali mascați în Minneapolis.

    În timp ce Trump își lăuda politicile în materie de imigrație, democrata Ilhan Omar, care reprezintă un district din Minneapolis în Camera Reprezentanților, a strigat în direcția sa: „Ai ucis americani!”

    Trump, care a acuzat de ani de zile o fraudă electorală, a atacat democrații și pentru că nu susțin solicitarea sa privind identificarea alegătorilor la urne.

    „Ei vor să trișeze”, a spus el. Democrații susțin că legislația susținută de republicani ar impune sarcini inutile alegătorilor și ar reduce participarea la vot.

    05:31

    O decizie „nefericită” a Curții Supreme

    Trump a deplâns hotărârea Curții Supreme, care a stabilit că președintele și-a depășit autoritatea prezidențială prin aplicarea taxelor globale în temeiul Legii privind puterile economice de urgență internaționale.

    „Am folosit aceste taxe am încasat sute de miliarde de dolari, pentru a încheia acorduri avantajoase pentru țara noastră, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității naționale, totul funcționa bine”, a spus Trump.

    „Ne jefuiau atât de rău. Știți cu toții asta. Toată lumea știe asta, chiar și democrații știu”, a adăugat el.

    Președintele a calificat hotărârea Curții Supreme drept „nefericită” – asta în condițiile în care patru judecători care au asistat la discursul stăteau chiar în fața președintelui.

    Trump a afirmat (în mod eronat, spun criticii) că taxele nu au produs „inflație” și au generat „o creștere economică extraordinară”, în vreme ce a declarat că decizia Curții Supreme este „dezamăgitoare”.

    Cu toate acestea, președintele a continuat să promoveze noile sale taxe vamale globale de 15% în conformitate cu secțiunea 122 din Legea comerțului. „Sunt puțin mai complexe, dar probabil sunt mai bune, ducând la o soluție care va fi și mai puternică decât înainte”, a spus el.

    Trump a afirmat că aceste taxe nu vor necesita avizul Congresului; cu toate acestea, aceste taxe pot rămâne în vigoare doar 150 de zile înainte ca Congresul să fie nevoit să aprobe prelungirea lor.

    05:26

    „Câștigăm atât de mult încât nu știm ce să facem”

    Președintele, scrie The Guardian, a organizat o coreografie extraordinară: el a prezentat echipa olimpică masculină de hochei a SUA, care a intrat în Camera Reprezentanților pe treptele galeriei presei.

    „Aici, alături de noi, în această seară, se află un grup de câștigători care tocmai au făcut întreaga țară mândră”, a spus Trump, înainte ca sportivii să apară, ridicând medaliile de aur în aplauzele zgomotoase ale publicului.

    Vezi mai multe știri aici

    Trump a spus că echipa olimpică feminină de hochei a SUA va veni în curând la Casa Albă. Echipa feminină refuzase invitația, marți dimineață.

    Înainte de a prezenta echipa, Trump a spus: „Țara noastră câștigă din nou. De fapt, câștigăm atât de mult încât nu știm ce să facem. Oamenii îmi spun: «Vă rog, domnule președinte, câștigăm prea mult. Nu mai putem suporta»”.

    „O epocă de aur”

    Președintele SUA Donald Trump și-a început discursul despre starea națiunii, marți noapte, declarând o „epocă de aur a Americii”, în încercarea de a convinge alegătorii, într-un moment dificil pentru președinția sa și pentru Partidul Republican.

    „Națiunea noastră s-a întors – mai măreață, mai bună, mai bogată și mai puternică ca niciodată”, a spus el după ce a urcat pe scenă în aplauzele și strigătele „USA, USA” ale republicanilor din Congres.

    Reprezentantul democrat Al Green a fost îndepărtat din Camera Reprezentanților pentru al doilea an consecutiv după ce a fluturat un semn către Trump pe care scria: „Negrii nu sunt maimuțe”.

    Mesajul făcea referire la un clip postat de Trump pe rețelele sociale în această lună, care includea o secvență în care fostul președinte Barack Obama și fosta primă doamnă Michelle Obama erau înfățișați ca maimuțe.

    Vezi resurse educaționale aici

    Discursul anual are o miză uriașă pentru președinte, având în vedere scăderea popularității sale în sondaje, creșterea îngrijorării cu privire la un conflict cu Iranul și dificultățile americanilor în ceea ce privește costul de trai, înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, din noiembrie.

    Discursul televizat adresat Congresului, al doilea în cele 13 luni de la revenirea la Casa Albă, i-a oferit lui Trump șansa de a convinge alegătorii să îi mențină pe republicani la putere.

    Trump și-a început discursul lăudând economia, declarând că inflația „scade vertiginos”, chiar dacă prețurile la alimente, locuințe, asigurări și utilități rămân semnificativ mai mari decât erau acum câțiva ani.

    Consilierii de la Casa Albă și consilierii de campanie republicani l-au îndemnat de altfel pe Trump să se concentreze pe preocupările economice ale americanilor.

    Victoria lui Trump în alegerile din 2024 s-a bazat în mare parte pe promisiunile sale de a reduce costul de trai, dar alegătorii sunt în mare parte nemulțumiți de eforturile sale de până acum. Un sondaj Reuters/Ipsos a arătat că doar 36% dintre americani aprobă modul în care acesta gestionează economia.


    Vezi articol complet la: HotNews

  • Franța: Mii de actori denunță utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale în cinematografie. „O transformare profundă a profesiei”

    Franța: Mii de actori denunță utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale în cinematografie. „O transformare profundă a profesiei”

    4.000 de actori francezi avertizează asupra pericolelor reprezentate de utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale în cinematografie și acuză că vocile și imaginea le sunt clonate fără acordul lor. Ei denunță „un jaf sistematic inacceptabil” și solicită reglementări clare, scrie Le Parisien.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Trump, avertisment pentru Iran în discursul privind Starea Uniunii: „Nu le vom permite să aibă arma nucleară”. Anunț despre Ucraina

    Trump, avertisment pentru Iran în discursul privind Starea Uniunii: „Nu le vom permite să aibă arma nucleară”. Anunț despre Ucraina

    Preşedintele american Donald Trump susține acum discursul în faţa sesiunii comune a Congresului, prima sa cuvântare importantă în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. „Aceasta este o epocă de aur pentru America”, a declarat acesta, afirmând că a moștenit o „națiune în criză”. Trump a lăudat realizările economice ale țării sub mandatul său, precizând totodată că granița SUA este „cea mai puternică și sigură”, că Venezuela este noul „prieten și partener” al SUA și că s-a „folosit de tarife pentru a face înțelegeri avantajoase pentru America. Țări care ne jupuiau plătesc acum milioane”. Donald Trump a abordat și probleme de politică externă în discursul său, precizând că nu va permite Iranului să „să aibă arma nucleară”, reiterând totodată ideea că războiul din Ucraina n-ar fi avut loc sub mandatul său la Casa Albă.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

    Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

    • Home
    • Știri Interne
    • Evenimente
    • Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

    Video Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

    Ştefan Lică 1 live Publicat: 25.02.2026 05:00

    Istoric și expert în relații internaționale, Sarah Paine, de la Johns Hopkins University și Henry A. Kissinger Center for Global Affairs, explică, într-un podcast, gafa făcută de Federația Rusă care va afecta pe termen mediu și lung viitorul acestei țări.

    Armata rusă nu a reușit încă să spargă frontul în Ucraina. FOTO: Pofimedia

    Ambițiile imperiale ale Federației Ruse și calculele greșite ale strategilor de la Moscova grăbesc ironic apusul puterii Krelminului. Pentru a sfida Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, Moscova a curtat intens China cu scopul de a a obține o alianță ce nici măcar nu o situează pe picior de egalitate cu Beijingul.

    Istoric și expert în relații internaționale, Sarah Paine, de la Johns Hopkins University și Henry A. Kissinger Center for Global Affairs, explică, într-un podcast, de ce această eroare va costa Rusia enorm, chiar dacă deocamdată pare să o ajute.

    În podcastul realizat de Pyotr Kurzin, una dintre vocile globale ale Kyiv Post, Sarah Paine vorbește despre gafa Kremlinului și despre faptul că încet Rusia începe să se scufunde. Recunoscută pentru stilul ei direct, care combină istoria militară cu analiza economică dură, experta americană pune un diagnostic clar Rusiei și îl explică folosind argumente clare, exact la fel cum un medic își lămurește pacientul în privința afecțiunii și îl ajută să se vindece. Doar că „pacientul” de la Kremlin, se știe, refuză orice „tratament”.

    Cum a decăzut Rusia

    Paine consideră că Rusia a ratat o oportunitate imensă de a deveni o putere modernă după colapsul Uniunii Sovietice. Doar că în loc să investească în infrastructură atunci când putea să beneficieze de pe urma prețurilor mari ale petrolului și să promoveze principiul statului de drept, Putin a ales calea războaielor și a atacat pe rând Cecenia, Georgia și Ucraina. Chiar dacă va învinge Ucraina, la fel cum a făcut-o în războaiele cu Cecenia și Georgia, prețul plătit va fi unul enorm. Iar Rusia deja decontează. În prezent, „țarul” și-a împins țara într-un tratat de tip „vassal state” cu China și depinde total de Beijing pentru tehnologie și capital.

    Americanca dă un exemplu în acest sens. „În 1980, Uniunea Sovietică avea un PIB de șase ori mai mare decât al Chinei. Acum, dacă trecem la PNB (Produsul Național Brut), astăzi China are un PNB de 14 ori mai mare decât al Rusiei”, susține Paine.

    Deși Putin și cei din jurul său nu fac un secret din faptul că vor să refacă fosta Uniune Sovietică și să redea Rusiei forța din trecut, în realitate țara este o umbră a ceea ce a fost cândva.

    E doar o umbră a fostei Uniuni Sovietice

    „Rusia este o umbră a Uniunii Sovietice. Va fi un stat vasal. Este deja un stat vasal al Chinei și nu există nicio cale prin care să iasă din asta prea curând. Rusia e terminată”, crede Sarah Paine.

    Află mai multe știri importante aici

    Nici măcar viitorul lui Vladimir Putin nu mai pare roz în acest context. Iar după moartea lui Putin, indiferent dacă aceasta va fi naturală sau va fi provocată, țara va fi sfâșâiată de un război pentru putere specific. „Dictaturile sunt incredibil de ineficiente. Ele risipesc bogăția și suprimă creșterea pentru că nimeni nu are garanția că va beneficia de munca sa; nu există stat de drept. Putin va continua să mizeze totul până când va muri. Și când va muri, va fi o luptă pentru putere fără menajamente”, prevestește Paine.

    Cu alți conducători, ținând cont de resursele și de puterea sa uriașă, Rusia ar fi fost azi un colos și un stat prosper și democratic. A ratat însă o șansă unică la începutul anilor 2000, mai spune Paine.

    Vezi resurse educaționale aici

    Șansa enormă ratată de Rusia

    „A existat această oportunitate minunată pentru Rusia… a fost foarte dificil după implozia Uniunii Sovietice, dar a existat o oportunitate minunată prin anul 2000, când prețurile petrolului au crescut mult. Aceea ar fi fost ocazia să curețe sistemul legal, să-l facă mai favorabil pentru micile afaceri, ca ele să poată face bani și să-și păstreze banii și să îmbunătățească sistemul de drumuri. În schimb, Putin a urcat la putere pe o dietă de războaie. Vine la putere în al doilea război cecen, nivelând Cecenia pentru a o păstra… apoi face războiul din 2008 pentru a lua Osetia și Abhazia de la Georgia. Aceste lucruri sunt populare în Rusia”, punctează ea.

    În ceasul al 13-lea, Rusia ar mai avea o șansă, dar pare că îi dă cu piciorul și refuză să prindă „ultimul tren”. Sarah Paine explică despre ce este vorba.

    „Spre deosebire de China, Rusia nu are această tradiție comercială vibrantă. China a avut-o mereu. Încă de la Drumul Mătăsii, China a produs bunuri de ultimă generație pe care toată lumea și le dorea. Pe atunci erau mătăsurile și porțelanul. Acum sunt tot felul de aparate electrice. Sunt sigură că ai câteva în apartamentul tău și sunt foarte bune. Deci Rusia e terminată. S-au întors la «jugul mongol». Singura lor cale de ieșire ar fi să se oprească, să se retragă din Ucraina, să plătească reparații și să se întoarcă în Europa. Dar asta nu se va întâmpla niciodată”, încheie Sarah Paige.

    Ştefan Lică Citește mai multe despre: rusiarazboi in ucrainachina


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare: „Și-au bătut joc de pensionari”/ „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?”

    „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare: „Și-au bătut joc de pensionari”/ „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?”

    • Home
    • Știri Interne
    • Societate
    • „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare: „Și-au bătut joc de pensionari”/ „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?”

    „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare: „Și-au bătut joc de pensionari”/ „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?”

    Alina Mitran 1 live Publicat: 25.02.2026 05:30

    Pensionarii care au depus adeverințe pentru „mica recalculare” fac drumuri nesfârșite la casele de pensii să afle când li se emite o nouă decizie. „Am fost mințiți”, acuză reprezentanții acestora, punând argumentele pe masă.

    Liniștiți o vreme după marea recalculare, care multora dintre pensionari le-a adus creșteri substanțiale de venituri, vârstnicii care au depus la casele de pensii, pentru „mica recalculare”, adeverințe privind veniturile nepermanente încasate au început să facă din nou drumuri lungi doar pentru a afla în ce stadiu se află procesarea acestora. Vorbim de adeverințe care atestă orele lucrate peste program plătite suplimentar, munca în acord, al 13-lea salariu, alte venituri peste salariul de bază pentru care s-au plătit dări la stat. Mulți pensionari au plătit pentru aceste adeverințe bani mulți pentru a le obține de la deținătorii arhivei. Sunt bani pe care poate nici nu și-i vor recupera în cazul în care în urma recalculării se stabilește că nu le crește punctajul (sunt, spun funcționari din sistem, și astfel de cazuri). În fiecare zi în care casele teritoriale de pensii au program de lucru cu publicul se adună zeci de pensionari care se adresează funcționarilor de la ghișeu cu aceeași întrebare: când ne recalculați pensia, când primim decizia?

    Ședință animată la Prefectura Olt, pe tema recalculării pensiilor FOTo: Alina Mitran

    Aceleași întrebări au stat și pe buzele reprezentanților pensionarilor din Olt veniți la întâlnirea lunară la Prefectura Olt unde se întrunește Comitetul Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Marți, 24 februarie 2026, tema discuției a fost recalcularea pensiilor, pe care au dezbătut-o cu Iuliana Dincovici, inspector superior în cadrul Casei Județene de Pensii Olt.

    Ce este „mica recalculare a pensiilor”

    Discuția, pe alocuri aprinsă, a început după ce reprezentanta CJP Olt le-a explicat celor prezenți, folosind exemplul a doi pensionari, unul fost profesor, pensionat la 67 ani, celălalt fost muncitor în industrie, cu ani de muncă în condiții grele, de ce a fost necesară marea recalculare, realizată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024.

    Aceeași lege este și baza „micii recalculări” care își propune să adauge la calculul pensiei venituri care înainte nu erau luate în considerare. Concret, se verifică din nou punctajul anual al fiecărui pensionar, pe baza tuturor datelor existente în dosar, valorificându-se venituri nepermanente precum: ore suplimentare; acord global/muncă în acord; prime; al 13-lea salariu; sporuri pentru care s-a plătit contribuție la pensie. În urma valorificării acestor venituri pensia ar putea crește din nou, deși sumele nu sunt spectaculoase.

    Recalcularea este însă un proces dificil, care ar fi trebuit să înceapă încă din 2024, însă a fost întârziat mai întâi de faptul că soft-ul informatic nu a fost pus la dispoziția funcționarilor la timp. Sunt, pe de altă parte, milioane de dosare de verificat în toată țara, operațiunea presupunând cu mult mai mult decât simpla introducere a unor date din dosarul fizic în programul informatic, spun funcționarii, iar asta în condițiile unui personal insuficient la nivelul caselor teritoriale de pensii.

    Peste toate, multe adeverințe din care ar trebui preluate aceste informații și introduse în program lipsesc sau sunt greu de validat.

    Cum îi poate lăsa formularea „adeverințe care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate” pe pensionari fără dreptul cuvenit

    Despre „mica recalculare” pensionarilor li s-a spus că aceasta se efectuează din oficiu, „prin valorificarea din adeverințele care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate”. Cheia este în formularea „adeverințe care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate”, pentru că pensionarii află dacă adeverințele de la dosarul lor respectă sau nu forma cerută doar în momentul în care se prezintă la ghișeu și solicită o astfel de informație.

    Reprezenta CJP Olt a explicat ce a schimbat Legea 360/2023

    Pensionarii este necesar să aducă la casa de pensii dovezi doar despre veniturile nepermanente încasate anterior datei de 1 aprilie 2001, după această dată informațiile existând în baza de date de la casele de pensii, a mai precizat reprezentanta CJP Olt. Foarte important este și „să se specifice în adeverință că s-a datorat contribuția la asigurările sociale de stat”.

    Are importanță și modelul adeverinței. „Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor lunare se face în baza unei adeverințe care îndeplinește condițiile de valabilitate și legalitate prevăzute la articolul 4 și articolul 5, aliniatul 1 din ordinul 487 din 2021 pentru adeverințele emise în perioada 18.06.2021 – 31.08.2024 și, respectiv, în baza unei adeverințe întocmite conform modelului prevăzut în anexa 6 din legea 360/2023 pentru adeverințe emise după data de 1 septembrie 2024 când a intrat în vigoare legea 360. Adeverințele trebuie să cuprindă mențiunea cu privire la faptul că angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice își asumă răspunderea pentru exactitatea și corectitudinea datelor înscrise și să fie certificate prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens”, a precizat reprezentanta CJP Olt.

    Ce se întâmplă dacă în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic

    Dacă adeverințele au fost depuse anterior datei de 1 septembrie 2024, când a intrat în vigoare Legea 360/2023, acestea se valorifică cu 1 septembrie 2024. Pentru adeverințele aduse ulterior acestei date pensia se recalculează în baza cererii, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea de recalculare. „Adică dacă a fost înregistrată în octombrie, se acordă drepturile cu 1 noiembrie”, a dat reprezentanta CJP Olt lămuriri.

    „De asemenea, trebuie să ținem cont că, potrivit dispozițiilor articolul 121 alineat 7 și articolul 125 din Normele de aplicare, în situația în care în urma recalculării drepturilor de pensie rezultă un cuantum mai mic pentru cel aflat în plată, se acordă numărul de puncte rezultat în urma recalculării, dar rămâne în plată cu pensia cea mare, pensie aflată în plată la data recalculării. Nu se micșorează dacă iese pensia mai mică în urmare în calculării”, a mai precizat Dincovici.

    Procesul de recalculare a dosarelor pe baza cererilor depuse de către pensionari în urma prezentării unor documente noi este extrem de anevoios. În Olt, în perioada 1 septembrie 2024 – 31 decembrie 2025 au fost înregistrate 8.844 de cereri privind recalcularea pensiei, din care au fost soluționate doar 2.807.

    „Veneau la televizor și spuneau să iau în calcul adeverințele de la dosar. S-a dovedit că a fost o minciună”

    În sistemul de pensii este un haos, susțin reprezentanții pensionarilor, iar inechitățile care ar fi trebuit înlăturate prin noua lege, Legea 360/2023, sunt în parte încă acolo. Mai mult, pensionarii au fost păcăliți, a susținut Georgeta Zărvescu, reprezentanta unei asociații de pensionari.

    Georgeta Zărvescu, reprezentanta unei asociații de pensionari din Olt FOTO: Alina Mitran

    „Haosul din sistemul de pensii este următorul: în momentul când s-au luat dosarele la rând pentru legea 360, în dosarele celor pensionați până în 2001 existau adeverințe duse la momentul respectiv. Dacă aveau cap cei din Ministerul Muncii, că tot au luat dosarul la mână, se uitau pe acea adeverință și trimiteau la persoană, cu legea 360, <vedeți că adeverinţa nu este bună, trebuie să o faceți conform anexei 6>. Nu! Și-au bătut joc de pensionari, pentru că veneau la televizor și ministra Muncii și președintele Casei Naționale de Pensii și spuneau să iau în calcul adeverințele de la dosar. Când a început recalcularea, s-a dovedit că a fost o minciună. Pensionarii au fost păcăliți. (…) Acum, cu acele recalculări, să vedeți ce se întâmplă. Nu se iau adeverințele pe care le-au avut oamenii, deși vă spun că adeverințele acelea care au fost până în 2001 au fost adeverințe corect eliberate, pentru că atunci existau arhivele și agenţii economici încă funcționau. Acum arhive nu mai există, s-au dat la agenți de arhive care nici nu știu să se uite într-un dosar. Și aici este grozăvia. Pentru că și-au bătut joc de pensionari, au spus că le ia, dar nu le ia în calcul, îi trimit acum că adeverințele nu sunt bune”, a susținut Zărvescu.

    Interesul statului este, a susținut reprezentanta pensionarilor, ca drepturile care se cuvin pensionarilor în urma recalculării să nu fie acordate începând cu data de 1 septembrie 2024, ci cu începutul lunii următoare celei în care pensionarul aduce o nouă adeverință, dacă o aduce, care să corespundă modelului stipulat în actele normative.

    „Acum le dă de la data când depun altă adeverință. Bătaie de joc. Știți de ce? Pentru că noi, pensionarii din țara asta, avem trei reprezentanți în Consiliul de Administrație la Casa Națională de Pensii. Sunt niște habarniști care primesc sute de milioane pe lună de la Ministerul Muncii și uite așa de asta avem pensii de mizerie”, a adăugat Zărvescu.

    Pensionara a prezentat cazul unui pensionar de 89 ani, din Turnu Severin, care încasa o pensie de 3.600 lei și care mai mulți ani la rând s-ar fi judecat cu statul pentru a i se recunoaște anumite documente. În urma sentinței, casa de pensii din județul în care pensionarul își are domiciliul ar fi fost obligată să-i valorifice pensionarului documentele, astfel că acesta ar avea, potrivit noii decizii, un plus de 100 puncte.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    „Are 89 de ani, de 20 de ani se luptă în instanță cu casa de pensii. Vă dați seama? Cât mai trăiește omul ăla să-și primească pensia corectă? Știți ce e în țară, la casele de pensii? Un haos total. Știți de ce? Că au fost angajați incompetenți politruci”, a mai susținut Zărvescu.

    Pensionara a sancționat și absența directorului CJP Olt, avertizându-l totodată pe subprefectul care a coordonat întâlnirea că „dumneavoastră politicienii dacă nu veți pune profesioniști la următoarele alegeri și PNL și PSD veți fi zero”.

    Interpretarea documentelor, un alt motiv de nemulțumire

    Pensionarii din Olt au motive de nemulțumire și legat de stabilirea drepturilor de pensie. În cadrul discuției au fost semnalate cazuri în care s-a ajuns la emiterea unei decizii de pensionare după ce pensionarul a făcut sesizare la Casa Națională de Pensii, pentru că de la nivelul casei teritoriale răspunsul inițial a fost că acesta nu îndeplinește condițiile de pensionare.

    Subprefectul Ștefan Nicolae a semnalat la rândul său o situație (vezi video) cu care se confruntă mai mulți medici veterinari ajunși la vârsta pensionării, cărora li s-ar fi transmis de la nivelul CJP Olt că nu pot fi valorificate anumite informații din cartea de muncă din cauza formei în care acestea au fost scrise, lipsind anumite elemente. „Există diferențe între județe”, a spus subprefectul. „Diferențe între județe nu au cum să fie, pentru că este același program informatic. Problema este în modul cum se interpretează adeverințele. Dacă adeverința nu este corect eliberată…”, a replicat reprezentanta Casei de Pensii.

    „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni, dacă grupa e trecută în cartea de muncă? De ce trebuie să vă bateți joc de ei? Se duce la cel care gestionează arhiva și ăla nu are habar să o completeze”, a adăugat subprefectul. „Noi luăm din carnetul de muncă grupa de muncã, dar dacă nu e trecut punctul și anexa, dacă nu se specifică în carnetul de muncă toate datele, noi nu avem cum să luăm. Trebuie să respectăm procedura legală. Dacă în carnetul de muncă nu se specifică corect că meseria cutare s-a încadrat la punctul… și anexa…, noi nu avem cum să luăm în calcul asta și cerem în completare adeverința”, a răspuns reprezentanta CJP Olt.

    Programul buclucaș

    Programul informatic ar fi trebuit să le ușureze angajaților caselor de pensii munca. În fapt nu se întâmplă așa, pentru că, a mai spus reprezentanta instituției, funcționarii sunt în situația de a verifica fiecare dosar în parte, refăcând calculul manual, tocmai pentru a nu-i lipsi pe oameni de drepturile care li se cuvin. După marea recalculare, în urma transmiterii deciziilor noi, sute de pensionari s-au adresat CJP Olt cu contestații, nemulțumiți de decizii. Pe baza acestor contestații s-au făcut verificări și s-au constatat și multe erori. „Salariații de la stabiliri pensii sunt cu dosare grămadă, pentru că nu mai au încredere în ce scoate programul. Se dau dubluri pe punctaje, la condiții speciale nu se acordă punctele… Ne-au promis că o să schimbe programul. În 2-3 luni de zile o să schimbe programul”, a mai spus reprezentanta CJP. Până atunci, funcționarii calculează manual totul.

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    Limitările programului informatic pe care îl au la această dată funcționarii vin din faptul că nu s-a ținut cont că pot să apară fel de fel de situații particulare. Mai mult, este un program pentru înscrieri noi, însă în practică funcționarii trebuie să rezolve și dosare care presupun trecerea pensionarilor dintr-un alt tip de pensie în pensia la limită de vârstă, sau transpunerea în dosare, printr-o nouă recalculare, a unor hotărâri judecătorești etc..

    Vorbă multă, soluții puține

    După aproape o oră de discuții, concluzia celor prezenți a fost că nu este nici pe departe de ajuns ca problemele să tot fie expuse fără să se indice și soluții concrete pentru rezolvarea lor.

    Alexandru Mihalache, reprezentantul unei alte asociații a pensionarilor, a propus ca la discuțiile care se poartă în cadrul Comitetului Consultativ să participe și parlamentari cărora să le poată fi înaintate propuneri concrete pentru soluționarea diverselor probleme, urmând ca aceștia să le transforme în proiecte de acte normative.

    „Mie îmi place să fim eficienți. (…) Găsiți în România un parlamentar care să vrea să vină și care să facă parte din Comisia de Muncă – în cazul ăsta, sau în cazul energiei (n.red. – temă în discuție în cadrul întâlnirii din luna decembrie 2025) – din Comisia de energie și așa mai departe. Acești parlamentari ne reprezintă, preia problemele pe care le spunem noi și le rezolvă și ne dau răspuns”, a propus reprezentantul pensionarilor.

    Alexandru Mihalache a expus și o soluție concretă de rezolvare a problemei pensiilor, propunând să nu mai existe „100 de legi de pensionare”, ci una singură, cu o metodă unică de calcul. De asemenea, în sistemul de stat să existe o salarizare unitară, cu stabilirea clară a limitelor minimă și maximă.

    „Eu vreau, încerc să conving, dacă pot, pe cineva, că trebuie să fie o singură metodă de calcul, o singurã formulã de calcul. Spre exemplu, care e la noi salariul minim în ţarã? Îl ştiţi, da? Care e salariul maxim? Îl ştiți, e al preşedintelui, da? Noi trebuie să ne încadrăm în aceste limite și cu pensia minimă, 1.281 lei, care este o bătaie de joc, iar pensia maximă trebuie sa fie pensia asta de stat, a celor care au lucrat în sectorul de stat. Iar cine vrea să aibă pensie mai mare poate să se înscrie suplimentar, să plătească pentru pensie particulară. (…) Președintele, spre exemplu, dacă iese la pensie și iese cu legea magistraților, ajunge la 18.000 de lei pensie. Dacă iese cu legea asta, anul ăsta, Legea 360, iese la jumătate, 9.000 lei. Acestea sunt inechități generale”, a conchis Mihalache.

    Alina Mitran Citește mai multe despre: video


    Vezi articol complet la: Adevarul