Categorie: National

  • Ministrul Mediului, despre zăpada înnegrită de pe străzile Capitalei: „Poluare care ajunge în plămânii oamenilor”

    Ministrul Mediului, despre zăpada înnegrită de pe străzile Capitalei: „Poluare care ajunge în plămânii oamenilor”

    Ministrul Mediului, despre zăpada înnegrită de pe străzile Capitalei: „Poluare care ajunge în plămânii oamenilor”

    Știri Actuale News.ro Aura Trif

    ”Acesta este imaginea-simbol, de fapt, a poluării pe care noi o avem în Bucureşti, că provine din trafic, poluarea care este asociată traficului, sau că provine inclusiv şantierelor care nu sunt gestionate corect conform legislaţiei, tăierilor ilegale, a materialelor antiderapante, pentru că şi asta se întâmplă în momentul de faţă”, a afirmat, miercuri seară, la Digi 24, Diana Buzianu, comentând imagini cu zăpada înnegrită de pe marginea drumurilor şi de pe trotuare.

    Potrivit acesteia, fiecare situaţia ar trebui să cuprindă nişte măsuri ataşate care să fie îmbunătăţite.

    ”Pe arderi ilegale, noi am început să facem nişte controale mult mai severe în jurul Bucureştiului şi am avut chiar sancţiuni record în ultimul an faţă de ultimii ani de zile. Va trebui însă să ne uităm atent şi la ce înseamnă respectarea măsurilor pe şantiere. Noi facem controale”, a mai afirmat ministrul.

    Întrebată dacă a crescut calitatea aerului în Bucureşti, Buzoianu a spus că mai sunt unele probleme.

    Citește și

    „Inamic tăcut”

    ”Per total, da, dar mai sunt probleme. Cifrele sunt date de staţiile de monitorizare a calităţii aerului care arată totuşi că au fost îmbunătăţiri. (…) Aceşti senzori arată totuşi că de la an la an s-au îmbunătăţit lucrurile, dar repet, noi avem o problemă foarte mare în continuare, să ne înţelegem. Este doar faptul că, într-adevăr, s-a mai înnoit parcul auto, ceea ce a adus un pic la îmbunătăţire. Nu zic că este o îmbunătăţire absolută, fantastică, din contră, zic, în continuare avem o problemă, doar că nu s-a înrăutăţit, dar avem în continuare o problemă foarte mare pe care trebuie să o rezolvăm. Sunt aici şi nişte măsuri. Bucureştiul, de altfel, a fost amendat, este amendat anual”, a precizat Buzoianu.

    Ministrul Mediului a subliniat că poluarea, înainte de a ajunge în apă sau în sol, ajunge în plămânii locuitorilor.

    ”Dacă această poluare nu ajunge pe zăpadă, în apă şi în sol, ajunge în plămânii noştri. Înainte să ne intereseze că a ajuns în apă, în sol şi mai ştiu eu pe unde, prin canalizări, această poluare ajunge în plămânii noştri, doar că n-o vedem în fiecare zi. Acesta este un inamic tăcut pe care noi nu-l vedem în fiecare zi. De aia este importantă respectarea legislaţiei mediului”, a mai declarat Diana Buzoianu.

    Află mai multe știri importante aici

    Potrivit acesteia, respectarea legislaţiei de mediu ”presupune apărarea sănătăţii noastre”.

    ”Bucureştiul de ani de zile este amendat pentru că nu are un plan de gestionare a poluării aerului” , a adăugat Buzoianu

    Diana Buzoianu a fost chestionată dacă afirmaţiile sale sunt un mesaj pentru primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu sau pentru primarii de Sector şi a răspuns: ”Toţi primarii care au o responsabilitate să ne protejeze nouă drepturile, da, trebuie să facă aceste planuri. Domnul Ciucu este acolo de câteva luni de zile. Nu i se poate lui imputa faptul că de ani de zile nu există acest plan. Vorbim totuşi de un plan care ar fi trebuit să fie adoptat de mai bine de 10 ani de zile. Deci, este clar că e o datorie restantă. Dar de ce există datoria aceasta restantă? Pentru că de fiecare dată când vorbim de poluarea aerului, cineva întotdeauna inevitabil ajunge şi spune asta nu este o prioritate acum”.

    Vezi resurse educaționale aici

    Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei

    poluare, zapada, bucuresti, ministrul mediului,

    Dată publicare:


    Vezi articol complet la: Protv

  • Un bărbat din București a fost reţinut pentru înşelăciuni cu tirbuşoane. Cum a păcălit mai multe persoane să îi dea bani

    Un bărbat din București a fost reţinut pentru înşelăciuni cu tirbuşoane. Cum a păcălit mai multe persoane să îi dea bani

    Un bărbat din București a fost reţinut pentru înşelăciuni cu tirbuşoane. Cum a păcălit mai multe persoane să îi dea bani

    Știri Actuale Shutterstock

    Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, faptele au fost comise în decurs de patru luni.

    „Din cercetări s-a stabilit că în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, un bărbat, identificat în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 45 de ani, din Bucureşti, ar fi determinat mai multe persoane să îi remită sume de bani în schimbul unor tirbuşoane, pretinzând înţelegeri anterioare cu persoane apropiate persoanelor vătămate”, se arată în comunicat.

    Poliţiştii au efectuat şi o percheziţie în municipiul Bucureşti, la locuinţa suspectului, după care acesta a fost condus la audieri.

    „După administrarea probatoriului şi parcurgerea etapelor procesuale sub directa îndrumare a procurorului de caz, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 45 de ani”, mai anunţă IPJ Argeş.

    Citește și

    În cursul zilei de miercuri, faţă de cel suspect a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

    Poliţiştii continuă cercetările în dosar pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. 

    Vezi mai multe știri aici

    Descoperire incredibilă pe șantierul Autostrăzii Transilvania. Traseul autostrăzii a fost deviat cu aproximativ 50 de metri

    Sursa: Agerpres

    Vezi resurse educaționale aici

    inselaciune, bucuresti, arges,

    Dată publicare:


    Vezi articol complet la: Protv

  • Un câștigător-surpriză al războiului din Ucraina se profilează: „Forța care menține vie agresivitatea barbară a Rusiei”

    Un câștigător-surpriză al războiului din Ucraina se profilează: „Forța care menține vie agresivitatea barbară a Rusiei”

    Actualitate

    Un câștigător-surpriză al războiului din Ucraina se profilează: „Forța care menține vie agresivitatea barbară a Rusiei”

    HotNews.ro

    Vladimir Putin și un lansator de rachete al grupului militar rusesc din zona Zaporojie. Foto: Profimedia. Colaj: Ion Mateș / HotNews

    Nici Rusia, nici Ucraina nu câștigă războiului declanșat în februarie 2022. Situația este nefavorabilă și pentru Europa și Statele Unite. Există însă un actor pentru care rezultatul geopolitic este pozitiv: China, a comentat miercuri publicația spaniolă El País, conform Rador Radio România. 

    În urmă cu patru ani, Rusia a lansat o invazie pe scară largă a țării sale vecine, Ucraina, cu mai multe obiective strategice: subjugarea acesteia, reînviind astfel ambițiile sale imperiale și înăbușind o trezire democratică inconfortabilă într-o națiune soră; oprirea expansiunii NATO; restabilirea unui prestigiu global bazat pe frică și fracturarea UE.

    Niciunul dintre aceste obiective nu a fost atins, notează publicația spaniolă. Ucraina nu a fost subjugată, câștigurile teritoriale sunt minime, iar costul pentru Rusia este îngrozitor în termeni de vieți omenești și sever în termeni economici, în timp ce identitatea ucraineană și voința sa de independență au fost consolidate. NATO s-a extins prin adăugarea Finlandei și Suediei.

    Rusia nu se bucură de niciun prestigiu și se află într-o poziție de subordonare totală față de China, de care depinde, mai arată analiza citată. UE, în ciuda dificultăților și fricțiunilor, nu s-a fracturat. Moscova deține însă un atu semnificativ în acest moment: diviziunea tot mai mare dintre SUA și Europa. Dar acesta nu este un rezultat al ofensivei sale militare, ci mai degrabă un fenomen independent, deși cu siguranță are repercusiuni pozitive pentru ei în conflict. Nimic nu exclude posibilitatea ca rușii să câștige în cele din urmă, dar nu este cazul acum.

    Ucraina rezistă, dar plătește un preț ridicat

    Nici Ucraina nu câștigă. A rezistat eroic atacului și a reușit să recupereze teren în mod remarcabil în prima fază a invaziei majore. Îi provoacă Rusiei mai multe victime decât suferă și și-a adaptat industria la noile cerințe. Se bucură de un sprijin european persistent, în ciuda retragerii lui Trump. 

    Dar atacul rusesc provoacă pagube imense țării, moralul este pus la grea încercare, scandalurile de corupție îl slăbesc pe bravul Zelenski și, deși mai reduse ca număr, trupele sale au pierdut teren în ultima fază a conflictului.

    SUA și Europa, afectate de erodarea încrederii

    Jurnaliștii spanioli susțin că SUA suferă pagube serioase în acest conflict. Acest lucru nu se datorează fondurilor investite în timpul administrației Biden pentru a sprijini Kievul, ci mai degrabă erodării încrederii tuturor aliaților săi în credibilitatea Washingtonului. Nu numai că Statele Unite nu mai depun niciun efort într-un conflict în care aliații săi istorici au atât de mult în joc, dar fac și declarații care, din motive greu de înțeles sub pretextul interesului național, tratează agresorul cu o clemență extraordinară. Întreaga lume ia act de acest lucru.

    Vezi mai multe știri aici

    Nici Europa nu are un bilanț pozitiv. Duce singură povara economică de a sprijini Kievul și trebuie să investească în autoapărare fonduri care ar putea fi folosite în scopuri constructive – deși descurajarea agresiunii este fundamentul oricărei construcții. Există oboseală, există fricțiuni politice.

    China, beneficiarul indirect al conflictului

    În acest context, China este descrisă drept principalul beneficiar geopolitic al războiului. Beijingul este forța care menține vie agresivitatea barbară a Rusiei, susține publicația spaniolă.

    Fără oxigenul tehnologic și comercial pe care i-l oferă Rusiei, Kremlinul nu ar putea continua. Face acest lucru pentru a menține un partener relevant în provocarea la adresa supremației occidentale și pentru că beneficiază și de faptul că Europa irosește energie apărând Kievul, în loc să se concentreze pașnic pentru a fi un competitor industrial sau tehnologic puternic. 

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    În acest fel,China obține o Rusie în mare măsură subordonată planurilor sale – și pentru a evita această situație problematică, Kremlinul visează să scape din colțul său formând o triangulație cu Casa Albă. În schimbul sprijinului său, China obține beneficii clare de la Rusia, fie că este vorba de hidrocarburi ieftine, know-how în invazii sau acces facil pentru produsele sale la o piață atractivă. 

    Spectacolul unei SUA adaptabile cu o țară pe care o ține în strânsoare, purtând negocieri fără rezultat cu reprezentanți necalificați și organizând schimburi de replici puternice pe parcursul întregului proces, este un atu comparativ pentru China. În timp ce toți ceilalți se epuizează, China merge înainte, menținându-și echidistanța retorică ipocrită – respectând suveranitatea și integritatea teritorială, recunoscând în același timp preocupările legate de securitate – în timp ce, în realitate, sprijină agresorul și își consolidează puterea. A respins cu succes atacul tarifar al lui Trump, în mare parte datorită puterii extraordinare conferite de controlul materiilor prime strategice. Fiecare lună care trece cu hemoragia rusească, cu eforturile europene și nervii încordați pe un continent destabilizat, cu SUA care oscilează de la o extremă la alta sub privirea întregii lumi, este o lună în care China câștigă un avantaj comparativ, lucrând ingenios și eficient într-un mediu stabil. China se confruntă cu probleme serioase, inclusiv demografice, dar războiul din Ucraina o plasează într-o poziție favorabilă în raport cu ceilalți.


    Vezi articol complet la: HotNews

  • Reclame la site-uri de păcănele, pastile de slăbit și lupte de cocoși din Vietnam, timp de un an, pe un site al Guvernului României. Explicațiile SGG

    Reclame la site-uri de păcănele, pastile de slăbit și lupte de cocoși din Vietnam, timp de un an, pe un site al Guvernului României. Explicațiile SGG

    Actualitate

    Reclame la site-uri de păcănele, pastile de slăbit și lupte de cocoși din Vietnam, timp de un an, pe un site al Guvernului României. Explicațiile SGG

    HotNews.ro

    Imagine ilustrativă cu motorul de căutare de la Google. Bigtunaonline | Dreamstime.com

    Pe platforma oficială data.gov.ro, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG), au apărut timp de aproape un an reclame la cazinouri din Asia și pastile de slăbit, iar acestea au fost șterse abia miercuri, 25 februarie, după ce Europa Liberă, publicația care a remarcat situația, a cerut explicații.

    Data.gov.ro este, în teorie, platforma pe care diferite instituții transmit seturi de date de interes public, iar cetățenii pot cere statului baze de date care îi interesează, însă în ultimele 11 luni a fost invadată de boți.

    Potrivit Europa Liberă, pe acest portal au apărut sute de mesaje care promovau jocuri de păcănele sau lupte între cocoși de pe platforme asiatice, din țări ca Vietnam, Indonezia, Thailanda, sau afaceri private din țări ca Arabia Saudită și Egipt. Uneori mai apăreau și reclame la site-uri de jocuri de noroc occidentale.

    Reacția SGG

    SGG a declarat, pentru Europa Liberă, că problema a apărut ca urmare a „utilizării abuzive a secțiunii (pagina /user) și a mecanismului de înregistrare conturi”.

    „Funcționalitatea de înregistrare/publicare asociată utilizatorilor a fost folosită abuziv pentru generarea de conturi cu denumiri promoționale și/sau pentru propagarea de conținut spam”, susține SGG.

    Află mai multe știri importante aici

    Reclamele „nu reprezintă o formă de promovare sau tolerare intenționată din partea instituției”, ci „un abuz al unei funcționalități publice, care face obiectul verificărilor tehnice în curs”, a mai declarat secretariatul.

    Vezi resurse educaționale aici

    Conform analizei făcute de Europa Liberă în ceea ce privește secțiunea „solicitări seturi de date” (data requests) de pe portalul guvernamental, miercuri dimineață erau 472 de solicitări nesoluționate, însă cele mai multe dintre ele nu aveau nicio legătură cu interesele cetățenilor români, ci cu cele comerciale ale platformelor de jocuri de noroc.

    Mesaje de pe platforma data.gov.ro înainte de a fi șterse miercuri, 25 februarie, după solicitarea trimisă de Europa Liberă.

    FOTO: Bigtunaonline | Dreamstime.com

    Explicațiile primarului care a spus „cât costă viețile copiilor și soților distruși de păcănele” / Și Iașiul vrea reguli stricte VIDEO Kelemen Hunor contrazice senatorii UDMR: „Jocurile de noroc produc efecte extrem de negative în societate”


    Vezi articol complet la: HotNews

  • Reacția Dianei Buzoianu, după numirea controversată făcută de ministrul Economiei la fabrica de armament Sadu

    Reacția Dianei Buzoianu, după numirea controversată făcută de ministrul Economiei la fabrica de armament Sadu

    Ministra Mediului Diana Buzoianu a declarat, miercuri seară la Digi24, despre numirea lui Viorel Salvador Caragea de către ministrul Economiei, Irineu Darău, ca administrator special al fabricii de armament UM Sadu, din județul Gorj, că este vorba despre o poziție cu atribuții limitate și că are încredere că evaluarea a fost făcută pe baza experienței profesionale a acestuia. Numirea a stârnit controverse, în contextul trecutului politic al lui Caragea, membru în USR pentru o zi, ulterior trecut la AUR, formațiune din care a spus în 2024 că a plecat pentru că nu l-a plăcut pe George Simion.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Reformă la Romsilva. Ministrul Mediului: Suntem la un pas de a adopta reorganizarea. Trecem de la 41, la 19 direcții în toată țara

    Reformă la Romsilva. Ministrul Mediului: Suntem la un pas de a adopta reorganizarea. Trecem de la 41, la 19 direcții în toată țara

    Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat la Digi24 că Guvernul este „la un pas” de a adopta hotărârea privind reorganizarea Romsilva, care va reduce numărul direcțiilor regionale, de la 41, la 19. De asemenea, vor fi introduse contracte de mandat și criterii de performanță, a precizat Diana Buzoianu.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Hoţul care a furat un ou Fabergé și un ceas, în valoare totală de 2,5 milioane de euro, a ajuns în faţa judecătorului

    Hoţul care a furat un ou Fabergé și un ceas, în valoare totală de 2,5 milioane de euro, a ajuns în faţa judecătorului

    Hoţul care a furat un ou Fabergé și un ceas, în valoare totală de aproape 2,5 milioane de euro, într-un local din Londra în noiembrie 2024 a ajuns în faţa instanţei. În vârstă de 29 de ani, bărbatul şi-a…


    Vezi articol complet la: Antena3

  • Cuba anunță că a ucis patru persoane la bordul unei ambarcațiuni din SUA. Marco Rubio: Investigăm și vom răspunde în consecință

    Cuba anunță că a ucis patru persoane la bordul unei ambarcațiuni din SUA. Marco Rubio: Investigăm și vom răspunde în consecință

    Patru persoane au fost ucise și alte șapte au fost rănite, miercuri, după ce o ambarcațiune cu motor înmatriculată în  Florida, Statele Unite ale Americii, a intrat în apele ale Cubei.Ministerul de Interne…


    Vezi articol complet la: Antena3

  • Turismul sfidează scumpirile: creșteri masive pentru companiile aeriene și hoteliere

    Turismul sfidează scumpirile: creșteri masive pentru companiile aeriene și hoteliere

    Turismul prinde avânt la nivel internațional, în ciuda bugetelor afectate de inflație ale turiștilor, aducând creșteri importante pentru prețurile acțiunilor companiilor din domeniu, în special cele care organizează croaziere, dar și pentru cele hoteliere, aeriene și agenții de turism.


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Reforma lui Bolojan, între „marea curățenie” și teama de execuții în funcție de pile. Ce cred românii despre tăierile dictate de Guvern

    Reforma lui Bolojan, între „marea curățenie” și teama de execuții în funcție de pile. Ce cred românii despre tăierile dictate de Guvern

    • Home
    • Știri Interne
    • Societate
    • Reforma lui Bolojan, între „marea curățenie” și teama de execuții în funcție de pile. Ce cred românii despre tăierile dictate de Guvern

    Reforma lui Bolojan, între „marea curățenie” și teama de execuții în funcție de pile. Ce cred românii despre tăierile dictate de Guvern

    Daniel Guţă 1 live Publicat: 26.02.2026 05:30

    Cele două Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvernul României, privind reforma administrației publice și relansarea economică, au stârnit dezbateri aprinse în spațiul public, în special în privința concedierilor vizate în primării.

    Ordonanța va reduce numărul de posturi din administrațiile locale. Foto: Freepik.com

    Guvernul României a adoptat două Ordonanțe de Urgență care vor avea un impact important asupra administrației publice și economiei.

    Ordonanța care vizează reforma administrației prevede reducerea cheltuielilor și a personalului din sectorul public, precum și unele măsuri de eficientizare și descentralizare a serviciilor publice.

    Cea de-a doua Ordonanță introduce facilități fiscale și scheme de sprijin menite să stimuleze investițiile și mediul de afaceri. Actele normative adoptate de Guvern au generat reacții puternice în spațiul public.

    Dezbateri pe seama reformei administrative

    Unii români reclamă modul în care au fost adoptate aceste măsuri, prin Ordonanțe de Urgență, și consideră că ar fi trebuit dezbătute pe larg în Parlamentul României.

    Altul crede că reformele anunțate nu vor îmbunătăți vizibil viața românilor.

    „Toate măsurile acestea sunt fix zero pentru oamenii de rând. Taxele sunt la fel de mari, salariile la fel de proaste”, se plânge acesta.

    Altcineva reclamă concedierile aprobate prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern.

    „Oamenii aceia care vor rămâne fără loc de muncă ce vor face? Mai ales că nu este deloc ușor, în această perioadă, pe piața muncii”, întreabă acesta.

    Un alt român se arată neîncrezător în modul de aplicare al reformei.

    „Această «reformă» este doar o tăiere din pix. Cine va decide cine pleacă? Aceeași administrație coruptă. Abia aștept să trecem de la un aparat public parțial funcțional la unul complet nefuncțional”, afirmă acesta.

    Altcineva crede că o reformă reală ar trebui să vizeze structura UAT-urilor (comasări, reducerea numărului de primării foarte mici), nu doar tăieri de posturi.

    „Unde este reforma privind UAT-urile? Dar cea legată de primăriile din sate cu 10–15 angajați? Nu va face nimeni o reformă reală a UAT-urilor, pentru că asta ar însemna să piardă primari, iar atât PNL, cât și PSD se bazează pe primari pentru campaniile electorale și pentru mobilizarea voturilor. Primarii pierd foarte puțin și au multă libertate în modul în care vor aplica aceste tăieri”, afirmă acesta.

    Unii români apreciază reformele anunțate de Guvern și critică reacțiile negative din spațiul public.

    „S-a aprobat să se taie 10% din cheltuielile statului. Și se vor tăia posturi din primării de comune, unde tot satul e angajat la primărie să se uite pe pereți. În ordonanța de guvern apare și schimbarea vârstei de pensionare a polițiștilor și cadrelor militare, ca să nu dea două amenzi și apoi să se pensioneze la 40 de ani, cu o pensie de 3.000 de euro. Adică, sincer, nu înțeleg: nu ne plângem de primării că nu fac nimic? Nu ne plângem de angajații din primării, care sunt acolo pentru că sunt din familia primarului, dar nu știu să facă nimic? Ce nu ne convine?”, comentează ironic un alt internaut.

    Altcineva concluzionează că „românul este sărac pentru că, atunci când încearcă să i se facă bine, el se plânge și îl bate pe cel care ar fi încercat să-l ajute”.

    Vezi mai multe știri aici

    Concedierile din primării, puse la îndoială

    Un român susține că măsurile lovesc în „oamenii obișnuiți” și în angajații din sectorul public, în timp ce companiile mari ar fi protejate sau chiar avantajate fiscal.

    „Luăm în continuare de la fraieri, dăm afară oameni (deși aparatul bugetar deja nu poate funcționa cu numărul actual de angajați, pentru că sunt prea puțini acolo unde chiar contează) și ținem firmele mari în puf, ca să plătească și mai puține taxe. Nu e ca și cum România nu ar fi deja un semi-paradis fiscal”, comentează acesta.

    Altul îi împărtășește opinia, adăugând că problema României nu este un aparat public prea mare, ci, dimpotrivă, unul prea mic raportat la populația sa, de aproximativ 20 de milioane de români și alți vreo zece milioane care trăiesc în afara țării.

    „Cei angajați pe pile, cel mai probabil, vor sta pe poziție. Vor fi dați afară cei fără pile. Unde se va putea, se vor reduce cheltuielile din pix. Legea este făcută într-un format care lasă multă putere primăriilor și nu reformează nimic. Vor scădea niște cheltuieli acum, dar este foarte posibil ca, în 2027, să se crească bugetul la loc”, crede altcineva.

    Un internaut consideră însă că primăriile și serviciile de Poliție Locală vor putea funcționa în continuare, chiar și cu reduceri de personal.

    „Bolojan trebuia, pur și simplu, să facă reforma magică: una care nu reduce cheltuieli sau beneficii pentru nimeni, nu crește taxe nicăieri și, în același timp, scade deficitul. Cât de greu poate să fie?”, întreabă, ironic, un alt internaut.

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    Reformele adoptate prin ordonanțe de urgență

    Actele normative care vizează reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost adoptate prin ordonanțe de urgență. Prima dintre ele prevede reducerea cu 10% a posturilor ocupate în administrația locală și diminuarea cu 10% a cheltuielilor de personal la nivel central. Aproximativ 13.000 de funcționari din primării ar putea fi concediați, iar aproape 6.000 de posturi de consilieri personali din cabinetele demnitarilor vor fi eliminate.

    Neplata amenzilor rutiere va putea duce la suspendarea automată a permisului (o zi la fiecare 50 de lei neachitați), iar aceeași ordonanță pregătește creșterea treptată a vârstei de pensionare în serviciile de ordine publică.

    „Reforma în administrație este una importantă, deoarece vine și rezolvă câteva aspecte legate de administrația locală, dar și din administrația centrală. Le face mai eficiente, cu audituri de personal, reducând bazele de cheltuieli ale administrației. Vine cu precizări legate de susținerea descentralizării, aducând prevederi privind scurtarea procedurilor, simplificarea acestora și crearea de baze legale pentru transferul activelor care azi nu sunt bine gestionate de către aparatul central, cum sunt bazele sportive, către autoritățile locale”, a anunțat premierul Bolojan.

    Pachetul de relansare economică vizează facilități fiscale și măsuri pentru stimularea investițiilor: deduceri de impozite, stimulente pentru listarea la bursă, majorarea plafoanelor pentru TVA și mijloace fixe, posibilitatea revenirii la statutul de microîntreprindere, amortizare super-accelerată și introducerea creditului fiscal.

    Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că acest pachet generează un mediu mai predictibil și mai competitiv pentru investiții, un flux mai mare de capital în economie și capacitatea reală a statului de a atrage proiecte majore, atât pentru companiile românești, cât și pentru investitorii străini.

    Daniel Guţă Citește mai multe despre: ilie bolojanconcedierireforme


    Vezi articol complet la: Adevarul