„Cred că avem şi noi câteva afişaje publicitare, dar domnul Băluţă e campion”, a afirmat marți seară candidatul USR pentru funcţia de primar general al Capitalei, Cătălin Drulă, despre contracandidatul propus de PSD în alegerile parțiale pentru București.
„Reţelele din spatele dumnealui se pare că au resurse, înţeleg că a fost întrebat astăzi despre bugetul de campanie şi, recunosc, e un politician abil, a dat 70 de răspunsuri, dar nu unul real. Se vede că sunt mulţi bani în spate, acolo, dar ce nu e mult pe panoul dumnealui, dacă căutaţi, trebuie chiar o lupă, sau mai nou este chiar un sport, a făcut mai multă lume cu zoom-ul de la telefon, este să căutaţi sigla PSD. Ea există, dar e ca într-un joc din acela, trebuie găsită cu atenţie”, a spus Cătălin Drulă, la Euronews România.
Drulă a punctat că Daniel Băluţă este „PSD-ist sadea”, fiind preşedinte al PSD Bucureşti, iar „tipul de administraţie pe care l-a făcut la Sectorul 4 este unul PSD-ist”, potrivit News.ro.
În acest context, candidatul USR a amintit că presa a indicat „legături tenebroase” între administraţia din Sectorul 4 şi clanurile interlope.
Drulă l-a atacat pe Daniel Băluţă pentru faptul că şi-a asumat renovarea pasajului de la Unirii, unde un turist străin a murit, în urma unei greşeli de proiectare a pasajului, dar şi pentru faptul că a realizat o „fântână cântătoare” care a costat 30 de milioane de lei.
„Eu zic că nu poate să-și ascundă acum și trecutul, așa cum face cu sigla. Așa că hai să amintim cine e domnul Băluță, așa cum a documentat pe larg presa”, a adăugat reprezentantul USR.
Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro
Ce a mai scris Drulă:
Tot marți seară, Sorin Grindeanu, liderul interimar al social-democraților, a susținut că Daniel Băluță, edilul Sectorului 4, „pleacă cu prima şansă” în cursa pentru câștigarea Primăriei București.
„Mi-e foarte greu să spun procentual, dar în acest moment eu cred că Daniel Băluţă, şi spun cu tărie acest lucru, pleacă cu prima şansă, fiindcă are în spate realizări. A făcut lucruri foarte bune în Sectorul 4, e un om de care eu spun că Bucureştiul are nevoie, fiindcă vorbeşte despre administraţie, nu vrea să facă politică”, a precizat Grindeanu.
Liderul PSD a continuat cu un atac direct la adresa lui Drulă, tocmai pe tema „siglei” PSD.
Citește și
Vezi articol complet la: HotNews
Radu Drăgușin a jucat primul meci oficial după aproape un an de absență. Tottenham a…
Întâlnire decisivă Trump-Zelenski, pe tema planului de pace. Președintele SUA a anunțat că a vorbit…
Actualitate duminică, 28 decembrie 2025, 23:50 VIDEO Donald Trump și Volodimir Zelenski, la finalul negocierilor…
Actualitate Reacțiile liderilor europeni după negocierile de pace dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski din…
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat duminică un exercițiu de lansare a unei rachete…
După trei ore de discuții cu Volodimir Zelenski, președintele american Donald Trump a transmis duminică,…