Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 22:21
HotNews.ro Share
Destinatii turistice, Foto: Unai Huizi / imageBROKER / Profimedia
Creșterea cotei generale de TVA va face ca resursele oamenilor să fie mai mici, iar aceștia își vor reduce cheltuielile de la servicii și turism, susține președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, care anticipează că afacerile din aceste sectoare vor fi primele afectate de măsurile fiscale anunțate de guvernul Bolojan.
„Pe noi, cei din turism, aceste măsuri ne pun la pământ. Creșterea TVA-lui general va face ca resursele oamenilor să fie mai mici și este evident de unde vor tăia. Ca întotdeauna, de la servicii, de la turism. Pentru noi este jale. Ne așteaptă o parte a doua a anului proastă”, a spus miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea.
Acesta a subliniat că vânzările înregistrate în acest an de turismul intern au scăzut între 10% și 15%, conform estimărilor ANAT, iar anul viitor declinul ar putea fi mai mare.
„În perioada aceasta, vânzările pe turism intern – Litoral, balneo și munte – au scăzut cu 10 – 15%, dar ce este mai greu abia urmează. Anul acesta este unul mai prost ca anul trecut, dar anul viitor va fi și mai rău, pentru că oamenilor le-a fost afectată puterea de cumpărare. De la 1 iulie și 1 august le va fi afectată și mai mult: creștere de TVA, creșteri de costuri, creșteri de taxe. Crește tot. S-a liberalizat energia care se duce în transport, crește și transportul, urmează iarăși o creștere de prețuri în lanț și, evident, întotdeauna turismul va fi afectat”, a explicat președintele ANAT.
„Bugetarilor, dacă li se taie din venituri, vor consuma mai puțin turism și, probabil, nu vor ajunge la restaurante mai deloc. Resursele se diminuează, banii în buzunar. Întotdeauna omul satisface nevoile primare: casă, masă, haine, școală, benzină, cafea și abia, după aceea, turism, vacanțe, restaurante. Noi vom fi primii afectați”, a continuat el.
De asemenea, Burcea a subliniat că România a ajuns la coada clasamentului în Europa în ceea ce privește turismul.
„Am reușit performanța să ne bată nu bulgarii, ci albanezii. În anul 2024, albanezii au avut 10,3 milioane de turiști străini. Noi stagnăm de șapte ani la 2,5 milioane. Suntem ultimii din Europa”, a adăugat președintele ANAT.
„Ce vreau să spun cu asta? Au început niște măsuri de reducere de cheltuieli, au început creșteri de taxe, dar ceea ce trebuie să facă acest Guvern ieri, azi, mâine, este un plan de redresare a economiei naționale”, a precizat el.
Miercuri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a anunțat pachetul fiscal privind reducerea deficitului bugetar, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare.
VIDEO Măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan: Cota generală de TVA crește la 21%, accizele la alcool, combustibil și tutun cresc cu 10%. Salariile și pensiile din sistemul public nu vor crește în 2026
Printre măsurile prevăzute se află: pensiile și salariile din sectorul public vor rămâne plafonate și în 2026, reașezarea TVA la două cote, de 11% și de 21%, și creșterea accizelor pentru băuturi alcoolice și combustibili.
La cota redusă de TVA vor rămâne medicamentele, alimentele, serviciile publice, apa și canalizarea, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc, energia termică. Și în industria HoRecCa, propunerea e ca TVA să rămână deocamdată nivel redus.
O altă măsură este creșterea accizelor cu 10% pentru băuturi alcoolice și pentru combustibili. Totodată, va crește și acciza pentru țigări.
Printre măsurile anunțate se mai regăsesc: aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) la pensiile de peste 3.000 de lei, creșterea normei didactice cu două ore în învățământul preuniversitar și în cel universitar, în timp ce bursele de merit vor fi acordate într-un număr limitat, iar cele sociale, pe criterii.
Pachetul prezentat de premier va fi pus în transparență decizională în cursul zilei de joi.
Pe de altă parte, Ordonanța de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care stabilește cuantumul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la maximum 300 lei brut/lună, a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial. Prevederile Ordonanței intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și urmează să se aplice până la 31 decembrie 2026.
Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara” Cum „citește” un economist pachetul fiscal anunțat miercuri de premierul Bolojan: Inflația ar putea ajunge la două cifre, iar scenariul de bază este recesiunea! „Absolut grosolane. Nu se va muri de foame în România, dar oamenii vor avea de luptat”. Reacția unui profesor de economie la măsurile fiscale
Sursa: HotNews
Un milionar s-a ales cu pedeapsa triplată după ce a amenințat îngrozitor o stewardesă. A…
Veste bună pentru românii din străinătate. Ei vor putea să sune acasă fără costuri suplimentare…
Actualitate Turnul Eiffel, luminat în culorile drapelului francez pentru a marca 10 ani de la…
Actualitate Deși susține că se bucură de o sănătate „excepțională”, Casa Albă refuză să dezvăluie…
Tatăl criminalului din Teleorman, care și-a ucis soția de față cu fiul de trei ani,…
După apariția e-mailurilor care sugerează că președintele american Donald Trump ar fi știut despre activitățile…