Categories: National

C.T. Popescu, critică dură la Ionuț Moșteanu: „Minte în direct, fără să clipească, asta după ce că e și prost”

Actualitate

C.T. Popescu, critică dură la Ionuț Moșteanu: „Minte în direct, fără să clipească, asta după ce că e și prost”

HotNews.ro

Ionuț Moșteanu. Foto:

„Ce văd în CV-ul lui Moșteanu, 3 ani de Automatică, facultate de 5 ani, pe care subsemnatul am absolvit-o în 1981, mă scoate din țâțâni. Sunt curios: ce dracu a făcut profituristul ăsta de partid (care a susținut-o luni de zile pe E. Lasconi, basculând apoi în 24 de ore spre Nicușor Dan) la Automatica din București, una dintre cele mai puternice și serioase instituții de învățământ din România?”, a scris C.T. Popescu.

Acesta susține că declarațiile recente ale lui Ionuț Moșteanu legate de studiile sale arată prostie, pe lângă faptul că reprezintă o minciună.

„Mi se pare fenomenal modul în care acest ins minte în direct, fără să clipească, asta după ce că e și prost. Cum altfel să fie, dacă ne gândim cum a încercat să justifice eșecul grotesc al operației de mobilizare a rezerviștilor sau refuzul de a comunica opiniei publice suma cu care România a ajutat până acum Ucraina?”, scrie jurnalistul.

„De nu știu câte ori l-am auzit spunând la televizor că a absolvit o făcătură de facultate privată, Bioterra, implicată în scandaluri cu diplome false. Afirma că nu îi e rușine cu ea, cu b-i-o-t-e-r-r-a. Și acum nu se găsește în CV-ul lui nicio Bioterră, ci una Athenaeum Management, care se înființa 20 de ani mai târziu de la pretinsa ei frecventare de către Moșteanu. E ca și cum un cetățean, pe care îl cheamă Prostu Ion, ar face o cerere la Evidența Populației să-i fie schimbat numele în Prostu Vasile” a continuat C.T. Popescu.

La final, el a etichetat drept „jalnic” modul în care colegi din USR ai lui Ionuț Moșteanu încearcă să explice „această minciună ordinară”.

Neclaritățile din CV-ul lui Moșteanu

În primele poziții publice pe care le-a ocupat, consilier la Ministerul Transporturilor și membru în mai multe CA-uri, în CV-ul lui Ionuț Moșteanu apare facultatea Athenaeum, în timp ce acum apare Bioterra, scrie Libertatea. Atheneum a negat că l-a avut student pe actualul ministru al Apărării.

Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legii de atunci, studii superioare.

Ministrul și-a trecut atunci în CV-ul său că a studiat, între 1996 și 2000, Management, la universitatea privată Athenaeum din București. După cum reiese din acest CV, diploma de la Athenaeum era singura diplomă universitară pe care o deţinea Moşteanu, în perioada respectivă.

Într-un răspuns pentru Libertatea, Universitatea Athenaeum a negat că Moșteanu i-a fost student și că specializarea Management nu era activă în acei ani, fiind autorizată abia în anul 2020. CV-ul în care era trecută Universitatea Athenaeum a fost șters de pe site-ul Tarom, la porțiunea care conținea prezentarea lui Moșteanu, ca membru în Consiliul de Administrație.

Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

După ce a devenit parlamentar, în versiuni ulterioare ale CV‑ului, Moșteanu a trecut că a urmat studiile unei alte universități private: Universitatea Bioterra, între 1996-1999, studii pe care le-a finalizat în 2015.

Explicațiile ministrului: „O greșeală care mă jenează”

„Pentru a clarifica discuțiile apărute în spațiul public despre studiile mele, pun aici diploma mea de licență pentru a lămuri lucrurile”, a scris Ionuț Moșteanu.

În continuare, ministrul prezintă „povestea studiilor” sale:

„Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac.

Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială”, a scris Ionuț Moșteanu.

„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a mai transmis ministrul.


Vezi articol complet la: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Victorie mare în Bănie. Universitatea Craiova a învins Mainz în Conference League. „Putem bate pe oricine”

Victorie mare în Bănie. Universitatea Craiova a învins Mainz în Conference League. „Putem bate pe…

34 minutes ago

Cetățenii români din Italia sunt avertizați cu privire la o grevă generală. Se poate solicita asistență la nevoie

Cetățenii români din Italia sunt avertizați cu privire la o grevă generală. Se poate solicita…

34 minutes ago

VIDEO Palestinieni uciși în Cisiordania de soldați israelieni, după ce se predaseră. Reacția unui ministru din Israel: „Teroriștii trebuie să moară!”

Actualitate VIDEO Palestinieni uciși în Cisiordania de soldați israelieni, după ce se predaseră. Reacția unui…

34 minutes ago

Bolojan: „Avem abordări de tip anglo-saxon la taxe și comportamente balcanice în gestionarea banilor”. Ce spune de relația cu Grindeanu

Premierul Ilie Bolojan a explicat, la Digi24, că majorarea TVA a fost „o necesitate”, întrucât…

34 minutes ago

Premierul: Pachetul pentru reducerea cheltuielilor din administrația locală cu 10% e clarificat. Au rămas câteva articole în divergență

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară, la Digi24 că pachetul de măsuri pentru administraţia…

34 minutes ago

Cererea globală de pământuri rare distruge un important fluviu din Asia. Mekong este crucial pentru producţia alimentară globală

Cererea globală pentru mineralele din pământuri rare poluează unele dintre cele mai importante râuri din…

34 minutes ago