Oana Ababei 1 live Publicat: 30.08.2025 08:56
Poliția Română anunță, sâmbătă, 30 august, că traficul este aglomerat pe sensul de ieșire din țară prin punctul de frontieră Giurgiu – Ruse, din cauza lucrărilor de reparații desfășurate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei.
Poliția recomandă turiștilor utilizarea unor puncte alternative de trecere. FOTO: ITPF Giurgiu
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijată prin semaforizare, indicatoare rutiere și personal de dirijare prezent la fața locului.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie pe sensul de ieşire din ţară al DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu. Cauza este reprezentată de lucrările de reparaţii efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, unde circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă”, a transmis Centrul Infotrafic, sâmbătă.
Pentru a evita blocajele și a reduce timpul de așteptare, Poliția recomandă turiștilor planificarea atentă a călătoriilor și utilizarea unor puncte alternative de trecere a frontierei, precum:
– Județul Dolj: Punctul de trecere Calafat;
– Județul Teleorman: Punctele de trecere Zimnicea şi Turnu Măgurele;
Vezi toate știrile de pe aglomerație ieșirea țară
– Județul Călărași: Punctul de trecere Călărași;
– Județul Constanța: Punctele de trecere Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir.
Autoritățile recomandă șoferilor să verifice starea traficului înainte de a porni la drum și să ia în calcul rute ocolitoare pentru a evita timpii mari de așteptare.
Oana Ababei Citește mai multe despre: traficgiurgiupoliția română
Vezi articol complet la: Adevarul
O nouă companie aeriană low-cost vine în România. Prima cursă va fi în vara anului…
SUA au făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a accepta propunerile de pace cu Rusia în…
Actualitate Un oraș din Irlanda de Nord va redenumi o stradă numită după fostul prinț…
Actualitate Contrancandidatul lui Marcel Ciolacu la CJ Buzău acuză că este „denigrat” cu AI de…
Președintele rus Vladimir Putin va efectua marți o vizită de trei zile în Kîrgîzstan, au…
Operațiunea Jupiter 4, desfășurată de ANAF împreună cu Antifraudă, procurori și poliția economică, vizează reducerea…