Actualitate
VIDEO Palestinieni uciși în Cisiordania de soldați israelieni, după ce se predaseră. Reacția unui ministru din Israel: „Teroriștii trebuie să moară!”
HotNews.ro
Operațiune de demolarea a unor case ale palestinienilor în Cisiordania Foto: Mohammed Turabi / Zuma Press / Profimedia
Forţele de securitate israeliene au împuşcat mortal joi doi palestinieni aparent neînarmaţi, care se predaseră în timpul unui raid la Jenin, în Cisiordania ocupată, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Televiziunea palestiniană a difuzat imagini cu incidentul; se poate vedea cum cei doi ies dintr-o clădire înconjurată de militarii israelieni, ridicându-şi cămăşile, apoi se culcă la pământ, părând că vor să se predea. Israelienii le ordonă, după cât se pare, să intre înapoi în clădire, apoi deschid focul de la distanţă mică, omorându-i.
Un jurnalist al agenţiei Reuters aflat în apropiere a asistat la ieşirea din clădire, la aparenta predare, apoi a auzit focurile de armă şi ulterior i-a văzut pe militarii israelieni în picioare, lângă un trup ce părea neînsufleţit.
Ministerul palestinian al apărării i-a identificat pe cei doi bărbaţi ucişi ca Montassir Abdullah, în vârstă de 26 de ani, şi Yussuf Asasa, 37 de ani.
Armata şi poliţia israeliene au emis un comunicat comun în care anunţă deschiderea unei anchete privind incidentul, fără a explica în vreun fel deschiderea focului şi fără a preciza că palestinenii se întinseseră la pământ înainte de a fi trimişi înapoi în clădire şi împuşcaţi.
Urmărește cele mai importante știri
Operaţiunea militară din Jenin este explicată ca vizând o reţea teroristă. Încercuirea clădirii a fost urmată de „o procedură de predare” care a durat câteva ore, mai arată comunicatul citat. „După ce au ieşit, spre suspecţi s-au îndreptat focuri de armă”, incidentul fiind „în curs de revizuire de către comandanţii de pe teren”, după care va fi „transferat organelor profesioniste competente”.
Ministrul israelian pentru securitatea naţională, extremistul de dreapta Itamar Ben-Gvir, a emis ulterior un alt comunicat, în care îşi exprimă „deplinul sprijin” pentru unitatea de armată şi poliţie implicată. „Luptătorii au acţionat exact cum se aştepta de la ei – teroriştii trebuie să moară!”, a scris el pe platforma X.
Guvernatorul oraşului Jenin, Kamal Abu al-Rub a declarat telefonic pentru Reuters că a fost „o execuţie cu sânge rece”.
Vezi articol complet la: HotNews
