VIDEO „A jurat credință Ungariei”. Scandal în Parlament la audierea lui Csaba Asztalos, candidatul coaliției pentru funcția de judecător al CCR

Audierea lui Csaba Asztalos, propunerea UDMR susținută și de coaliția de guvernare pentru Curtea Constituțională, a fost întreruptă de către deputatul AUR Dan Tanasă. El a cerut deputaților din coaliție să schimbe candidatul pentru CCR și l-a acuzat pe acesta că are cetățenie maghiară și susține separatismul etnic. „Un personaj care susține Ținutul Secuiesc nu are ce căuta la Curtea Constituțională?

Ați înnebunit complet?

Trăiască Ținutul Secuiesc îl băgați în CCR?

Puneți pe altul de la UDMR, nu pe ăsta. Are cetățeniei Ungariei. A urat credință Ungariei și îl băgați în Curtea Constituțională”, a strigat deputatul AUR Dan Tanasă în timpul audierilor din comisia juridică a Camerei Deputaților. După scandal, Csaba Asztalos a afirmat că are o singură cetățenie, iar postarea despre care Tanasă susține că a spus „Trăiasă Ținutul Secuiesc” a fost făcută după participarea la un festival, la care a testat berea Csiki Sor. „Vă dați seamă că dacă promovăm separatismul pe criterii etnice nu aș fi ocupat nicio funcție publică în acest stat.

Nu aș fi ocupat timp de patru mandate poziția de președinte al CNCD”. Csaba Asztalos a primit aviz favorabil pentru numirea la Curtea Constituțională în comisia juridică a Camerei Deputaților. Avizul este consultativ, votul final urmând a fi dat în plenul Camerei Deputaților. Camera Deputaților și Senatul vor vota astăzi doi dintre judecătorii care vor activa în Curtea Constituțională în următorii 9 ani.

A treia numire va fi făcută de președintele Nicușor Dan. În Camera Deputaților, desemnarea a revenit UDMR care l-a ales pe Csaba Asztalos. În Senat, numirea a fost făcută de PSD care l-a ales pe Mihai Busuioc, actual președinte a Curții de Conturi. Cei trei noi judecători îi vor înlocui la Curtea Constuțională pe Marian Enache (actual președinte CCR), Livia Stanciu și Attila Varga. golazo.ro Kovacs desființat în presa din Spania pentru eliminarea prematură a madrilenilor de la Mondialul Cluburilor: „A masacrat-o pe Atletico” Cătălin Tolontan Va reuși Bolojan să taie 20% dintre posturile din sistemul bugetar? ”Aceasta este adevărata suveranitate” 07:00 Dragoș Damian Nimeni nu poate reforma statul fără să elimine „Nemuritorii” Ieri Ciprian Necula Primul rom din istoria României propus ministru Ieri Dan Popa Puterea dezordinii: Ilie Bolojan, noul prim-ministru. ”Cum vrea șeful să arate” 21 iun.


Sursă: HotNews