Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

Imagine despre ucraina românia republica - Top10stiri.ro

Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

Știri Actuale × Stirileprotv

Concret, memorandumul a fost semnat între Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (NCSCC), Directoratul Național de Securitate Cibernetică al României (DNSC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică a Republicii Moldova (ASC), conform unui comunicat de presă emis de DNSC.

Documentul instituie în mod oficial „Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională”, un nou cadru de cooperare strategică menit să consolideze reziliența cibernetică la nivel regional.

Scopul Alianței este consolidarea rezilienței împotriva amenințărilor cibernetice și hibride facilitate de mijloace cibernetice, prin cooperare strategică, schimb de cunoștințe, tehnologii avansate, răspuns coordonat la incidente cibernetice transfrontaliere și asistență reciprocă în protejarea valorilor democratice.

Memorandumul evidențiază, de asemenea, valorificarea experienței unice a Ucrainei în contracararea amenințărilor cibernetice, dobândită în contextul războiului de agresiune ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă, prin integrarea acestei expertize practice în consolidarea rezilienței colective regionale.

Citește și

„Colaborarea cu Ucraina și Republica Moldova în domeniul securității cibernetice reprezintă o prioritate-cheie pentru noi. Putem învăța foarte mult unii de la alții. Credem în forța și calitatea acestei Alianțe Cibernetice și suntem angajați să o transformăm într-un model de urmat la nivel regional și european”, a subliniat Dan Cîmpean, Directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică al României.

De asemenea, reprezentanții celorlalte părți ale memorandumului și-au exprimat dorința de colaborare mai strânsă cu România. „Este important nu doar că avem același inamic și ne confruntăm cu aceleași amenințări, ci, mai ales, că împărtășim aceleași valori și o înțelegere comună conform căreia doar împreună putem consolida și construi reziliența cibernetică în regiunea noastră a Europei. Ucraina va depune toate eforturile, cunoștințele și expertiza noastră pentru a face această Alianță practică, eficientă și cu impact real. Îndemn națiunile partenere și prietenii noștri să ni se alăture – pentru că securitatea cibernetică este un sport de echipă. Iar numai împreună, ca o echipă unită și hotărâtă, putem reuși cu adevărat”, a declarat Nataliia Tkachuk, Secretar al NCSCC.

„Cooperarea dintre țările noastre este deja în desfășurare de ceva timp, iar acest memorandum consolidează și mai mult angajamentul nostru pentru creșterea rezilienței cibernetice în beneficiul cetățenilor și economiilor noastre. O Republică Moldova, o Ucraină și o Românie mai puternice și mai reziliente vor contribui la securitatea și prosperitatea Europei în ansamblu”, a afirmat Mihai Lupașcu, Directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică a Republicii Moldova.

Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

Baza acestui format trilateral de cooperare a fost inspirată de reuniunea de la Odesa a Președinților Ucrainei, Republicii Moldova și României și a fost inițiată încă din iulie 2025, la Cernăuți, Ucraina, unde cele trei țări au convenit să aprofundeze coordonarea și să își intensifice eforturile comune pentru a contracara amenințările cibernetice și hibride în continuă evoluție. Semnarea de astăzi a memorandumului marchează nu doar un acord formal, ci începutul unei noi arhitecturi regionale de reziliență cibernetică în Europa, cu Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională ca un element-cheie.

Sursa: StirilePROTV

Vezi și articole de securitate cibernetică aici

Ucraina, romania, Republica Moldova, securitate cibernetică, dnsc,

Dată publicare:


Vezi articol complet la: Protv